Peisaje interioare

Rescrierea istoriei emoționale prin psihoterapie psihanalitică

de Corneliu Irimia

Editura Trei, Bucuresti, 2017

 Prezentare 

Cartea de fata este reconstituirea imaginara a psihoterapiei psihanalitice vazuta prin ochii a doi protagonisti fictivi – analizandul si psihoterapeutul. Alina se afla in al treilea an al terapiei personale. Ea isi auto-examineaza istoria relatiilor de iubire: iubirile ei de copil, de adolescenta, iubirile de tanara adulta.  Este o istorie pe care o are inscrisa in psihic si in corp. Analizanda se uita la aceasta istorie si incearca sa o accepte asa cum este ea; si, pentru ca se dovedeste greu de acceptat, de indurat cu traumele si neimplinirile ei, aceasta istorie se cere rescrisa. Din subiectul pasiv al propriilor scenarii de viata, al influentelor puternice venite dinspre proprii parinti, ea incearca, si reuseste in mare masura, sa isi rescrie istoria emotionala, sa ii caute si sa ii gaseasca un sens personal, autentic. Din obiect al propriului trecut si al privatiunilor impuse de acesta, Alina devine, incet incet, subiectul acestuia.

Cum putem obtine aceasta transformare? Procesul fundamental este cel de castigare a unei capacitati tot mai mari de a permite in sine insusi un proces de asociere libera. Lasam gandurile si emotiile sa urce nestingherite pana la un nivel la care pot deveni constiente. Asocierea gandurilor este libera prin faptul ca obstacolele interne, apararile, zidurile pe care le ridicam in noi insine ca modalitate de a nu intra in contact cu fluxurile afective prea intense se ridica, nu le mai interpunem intre noi si noi insine. Capacitatea de a ne gandi experientele afective creste odata cu libertatea interioara. Un spatiu interior cu tot mai putine ziduri si cu tot mai multe usi deschise  lasa sa circule, sa se intalneasca intr-un continuum, trairi legate de trecut, de prezent si de viitor.

Invatam prin terapia psihanalitica sa ne privim cu luciditate fara sa indepartam automat experientele paradoxale, contradictorii, intense pe care, de obicei, le alungam imediat. Ajungem sa acceptam ca putem iubi si uri in acelasi timp o persoana ce ne este draga, realizam noi punti intre nobletea sufleteasca si propriul egoism, putem tine in minte, in acelasi timp, fluxuri ale unei imagini de sine complet deterioarate si capacitatea de a iubi pe un altul cu altruism.

Toate acestea aduc cu ele, inevitabil, o crestere a responsabilitatii fata de propria viata. Ajungem sa nu ii mai acuzam atat de usor pe ceilalti pentru propriul nostru destin, pentru propriile alegeri si suferinte. Fata in fata cu un altul ajungem sa reactionam mai putin visceral, sa nu il mai ranim inutil, si ne aducem, in consecintza, un serviciu si noua insine. Ajungem sa il vedem ca pe un semen gasind puncte comune cu el acolo unde inainte eram doar angoasati de diferentzele prea adanci.

Asocierele libere creaza legaturi pline de seva si de noutate despre noi si despre ce se petrece in noi insine. Prin parcurgerea procesului psihoterapeutic intelegem mai bine agresivitatea indreptata catre sine si catre un altul precum si iubirea de sine si iubirea pentru un altul. Ne percepem mai realist sexualitatea cu cuplurile ei de opusi: sadism – masochism, voaierism – exhibitionism, dependentza de celalalt – libertate, nevoia de a-l controla pe celalalt – capacitatea de a lasa lucrurile sa curga. Realizam trecerea de la perceperea celuilalt ca un simplu obiect al pulsiunilor noastre catre conceperea sa ca pe un subiect al iubirii noastre, de la celalalt vazut ca o simpla proiectie a ce imi imaginez eu ca este el catre capacitatea, nevoia de a-l accepta asa cum este acesta in realitate. Pastram un echilibru mai bun intre ceea ce avem de oferit intr-o relatie si ceea ce vrem sa primim.

Prin psihoterapie aflam cum sexualitatea ne pune in contact cu propriul corp si cu modul in care ne indreapta ea spre zone interioare si experiente pe care nu stiam ca le avem. Constientizam cum fantasmele sexuale inconstiente ne cer sa facem alegeri pentru viata noastra in moduri care ne duc catre fericire sau catre deserviciile cele mai grave. Invatam sa ne identificam modalitatile personale, intime care ne aduc placerea dar si pe cele care conduc la anestezierea angoaselor, la indeplinirea idealurilor de fuziune cu corpul si sufletul altuia, la anularea singuratatii radicale. Sexualitatea are o mare forta transformatoare: in urma trairii unei experiente relationale care implica si sexualitatea nu mai suntem niciodata aceiasi.

In acesta carte in care suntem martorii unui proces psihoterapeutic (fictiv), remarcam si rolul vital al stimei de sine, dar si incapacitatea de a ne iubi dupa ce, eventual, in copilarie am fost striviti de neiubirea celorlalti. O intrebare importanta se impune: cat, cum ne putem iubi pe noi insine atunci cand nu avem interiorizate – prin identificare cu persoanele importante – gesturile respectului de sine, privirile care ne adora, imbratisarile care ne contin angoasele, sacrificiul pozitiv al unei mame suficient de bune, normele sanatoase, iubitoare, dezvoltarea unor idealuri suficient de inalte ca sa ne mobilizeze dar si suficient de usor de atins ca sa ne aduca implinire prin atingerea lor?

Procesul terapeutic prin care trece Alina, protagonista cartii, in intalnirea cu psihoterapeutul – Pavel – este, asadar, un proces fictiv insa povestea lui nu este mai putin realista. Asa cum, in teatru, viata este prezentata pana la capat, si aici, dar intr-o forma concentrata, este prezentata viata unei relatii terapeutice de lunga durata cu atmosfera, ritmul, nuantele si tensiunile ei. Alina nu vorbeste ca o persoana reala aflata in analiza personala, ea – ca si terapeutul – transforma viata in text, dar discursul lor reprezinta o esenta a procesului intim si unic declansat de relationarea pacient – terapeut din cadrul unei psihoterapii reale.

Analizarea poveştilor noastre legate de durerea psihica poate părea neplacuta dar nu exista o alta cale de a ajunge la descoperirea sinelui nostru autentic. Venim in cabinetul terapeutului cu mintea in alerta, cu emotiile noastre adevarate si cu corpul care vrea, si este obligat, sa le exprime pe ambele. Doar prin recunoaşterea propriilor ganduri si sentimente inconstiente, prin analiza poveştilor pe care ni le spunem despre noi, putem ajunge sa descoperim adevărul despre noi insine. Facem acest lucru insotiti fiind de un psihoterapeut care ne poate ajuta in acest demers deoarece el a facut, deja, acest drum inaintea noastra.

Imi doresc ca lectura Peisajelor Interioare sa va faca sa va recunoasteti pe voi insiva in Alina si pornind de la aceasta identificare si empatizare cu existenta ei vie sa se declanseze o transformare interna, o fluidizare a raportului cu voi insiva si cu ceilalti, sa se creeze o punte intre umanitatea pe care am incercat sa i-o insuflu si umanitatea voastra.

Doresc sa multumesc aici celor care au contribuit la transformarea cartii initiale in ceea ce este ea acum: Vasile Dem. Zamfirescu, Magda Ionescu, Stefania Ciudin, prietenilor care au citit si recitit cu generozitate diversele variante precum si pacientilor mei fara de care nu as fi ceea ce sunt astazi.  As vrea sa impartasesc cu toti bucuria implinirii acestui proiect.

Pornim, asadar, de la presupunerea ca Alina este in al treilea an de psihoterapie psihanalitica. Are 30 de ani. Ea a devenit, acum, capabila sa puna in cuvinte relatia cu propria mama care, se pare, impreuna cu absenta tatalui, i-au marcat relatiile de iubire de mai tarziu asa cum le va surprinde ea in succesiunea sedintelor de terapie.

Terapeutul o va insoti la fiecare sedinta, revelandu-si gandurile in fata cititorului  la fiecare sesiune in parte.

Cornel Irimia