Marana Papagheorghiu

Parintii incerca de obicei sa faca tot ce le sta in putinta pentru binele copiilor lor. Muncesc pentru a le oferi un trai cat mai bun, pentru a ii da la o gradinita buna, la o scoala buna, pentru a le asigura vacante frumoase si multe altele. Aparent, copiii ar fi centrul universului lor. Si cu toate astea, uneori, daca privim mai atent, intr-un anumit sens copiii nu fac cu adevarat parte din viata parintilor.

Prinsi de problemele cotidiene, de efortul de a asigura cele enumerate mai sus, aproape ca se pierde uneori legatura cu copilul. Totul intra intr-o rutina “uite pachetul pentru scoala”, “ce teme ai azi”, “ce nota ai luat”, “maine mergem la doctor la un control”,  “nu uita caciula” etc. Da, este vorba de grija parintelui pentru copil. Dar daca ne uitam, aceasta grija acopera “nevoile primare” – de hrana, adapost, de siguranta. Insa atat de preocupati (din dragoste, desigur) pentru a le asigura toate acestea, parintii uita ca un copil are un intreg univers al lui, se confrunta cu o multime de probleme, care poate noua ni se par marunte dar sunt specifice varstei lui; in functie de cum va invata sa le depaseasca, ii va fi mai usor sau mai greu mai departe in viata.

In Romania, in unele privinte, sistemul educational are carente majore si din aceasta cauza de multe ori parintii trebuie sa isi consume energia devenind un fel de meditatori. Se pune mult accentul pe notele luate, fiind sugerata o legatura direct proportionala (desi de multe ori nu e asa!) cu succesul profesional pe viitor, cu intreaga cariera pe care o va avea ca adult. De aceea multi parinti fac din subiectele legate de scoala o preocupare majora. Insa este posibil ca peste 10 ani sa nu mai conteze in ce an a avut loc o anumita batalie, ce nota s-a luat la istorie, romana, matematica etc. Desigur, scoala nu trebuie neglijata, dar nu este centrul universului. Notele vor ramane niste cifre intr-un carnet. Copilul, acum adult, nu va mai tine minte ce nota a luat in clasa a 5-a la o anume materie. Va tine minte insa experientele care l-au format ca om, prieteniile legate, cartile citite din imboldul venit din interior, timpul petrecut cu familia, jocurile jucate.

Asa ca fa-ti timp pentru a asculta problemele, temerile, nesigurantele copilului tau, chiar daca pot parea ‘copilarii’, pe langa grijile unui adult. Micile certuri de la scoala, o noua prietenie, un film care l-a pus pe ganduri si multe alte ‘maruntisuri’ de acest fel sunt atatea lucuri care fac parte din viata lui si la care este bine sa fii partas. Indeamna-l sa invete nu pentru note, ci din curiozitatea de a descoperi lumea, din placerea de a sti. Lasa-l sa aiba dileme si fii alaturi de el ajutandu-l sa le rezolve. Nu il intreba numai daca a mancat, ci si cum se simte, daca este vesel, trist, furios, dezamagit, incantat.

De asemenea, fa-i loc, atat cat este potrivit pentru un copil, in universul tau. De multe ori adultii delimiteaza dupa cum considera ei ‘treburile pentru copii’ si ‘treburile pentru adulti’, din dorinta de a nu-i impovara pe cei mici cu grijile lor. Este adevarat ca unele lucuri nu trebuie puse pe umerii copiilor. Dar daca exista griji, ei vor simti ca ceva nu este in regula. Asa ca discuta cu ei, adaptat varstei lor, ce se intampla. Daca ai avut o zi grea la serviciu si vii acasa furios, cel mic nu va sti care este motivul. Chiar daca ii zici sa te lase in pace ca nu e vina lui, este foarte probabil sa ii fie greu sa inteleaga si se va simti exclus. Nu e nevoie sa ii povestesti toate greutatile. Dar ii poti povesti, adaptand nivelului lui, ca te-ai certat cu un coleg si ce vei face ca sa rezolvi problema. Va simti astfel ca il respecti destul de mult cat sa il tratezi ca pe un partener de discutie si va invata ca exista si probleme in viata, dar ca pot fi depasite, ca este ceva firesc. Acest lucru il va ajuta ca, atunci cand se va confrunta cu situatii mai putin placute, sa nu fie luat prin surprindere, pentru ca a trait intr-un glob de sticla, ci sa le faca fata cu mai multa incredere in sine si in faptul ca problemele fac parte din viata, dar pot fi depasite.