Corneliu Irimia

Construim multe realitati, in propria viata, de-a lungul anilor, impinsi fiind de forte interne obscure, necunoscute, care ne imping spre decizii pe care apoi le regretam. Venim, astfel, la terapeut, incarcati cu intreg trecutul, plini de regrete si vinovatii si dorim sa lasam tot ce ne apasa respiratia. Ezitam, insa, adesea, sa facem asta pana la capat, pentru a ne proteja si uneori, poate, pentru a-l proteja pe psiholog, desi acesta nu are neaparat nevoie. Ne gasim, asadar, in sedintele de terapie, trasi intre pe de o parte dorinta de a vorbi, de a ne releva noua si celuilalt si, pe de alta parte, tendinta de a ne ascunde, teama de a descoperi / dezveli ceea ce consideram a fi de ne-aratat.

Venim la terapie cu speranta, nu foarte clara la inceput, ca vom fi intelesi, sprijiniti, ca vom gasi un loc in care emotiile coplesitoare pot fi, in siguranta, scoase la iveala fara a ne deborda capacitatea de a le suporta,  accepta si transforma. Cu timpul, sentimentul de a fi inteles, de a observa ca propriile trairi sunt “digerabile” de catre psiholog, ni se transfera si noua si ajungem sa continem singuri propriile emotii, sa le lasam sa urce in noi, pe ele care, altadata, erau insuportabile. Puterea noastra de transformare interna se observa in trecerea de la o stare in care resimteam adevarate sloiuri interioare la nevoia de deschidere catre celalalt, in trecerea de la cosmaruri la vise suportabile, chiar frumoase, in trecerea de la lipsa totala de sens la gasirea unor semnificatii pentru propria viata.

Mai cautam, uneori, in cabinetul terapeutului, o libertate interioara pe care nu o avem sau pe care nu o mai avem si o vrem (re)castigata. Ne putem testa singuri gradul de libertate interna asezandu-ne in fata unei coli foarte mari de hartie pe care ar trebui sa desenam orice, cat mai liber. In functie de cat de mult utilizam spatiul alb avut la dispozitie vom sti cat de liber ne auto-exprimam, cat spatiu interior ne autorizam noua insine.

Alte motivatii frecvente pentru cautarea unui terapeut sunt legate de modurile de a trai cu un altul, identificarea formulei echilibrului in cuplu, un deziderat care pare, dealtfel, pentru multi, de neatins. Dar este foarte probabil ca, daca vom ajunge sa traim bine cu noi insine, ajungem sa expandam aceasta intelepciune si in relatia de cuplu.

Ne cautam, in terapie, adesea, sinele adevarat, formula alchimica personalizata care sa transforme cuprul unei vieti nemultumitoare in aurul identificarii sinelui autentic, aurul identitatii personale descoperite in mjlocul unei lumi tulburate si tulburatoare.

Ne poate da terapia ceea ce nu am avut niciodata? Ne poate reda o terapie ceea ce am avut pretios si, apoi, am pierdut? Este sigur ca un demers suficient de indelungat ne poate da o pozitionare diferita fata de evenimente vechi, fata de cicatrici sau rani neinchise.

Intr-un proces terapeutic poate fi reluata cresterea personala care a fost, poate, intrerupta, de mult timp. Afland in ce conditii a intervenit acest blocaj putem obtine un nou demaraj in dezvoltarea de sine.

Terapia este o buna ocazie de a ne opri din fuga de noi insine, de ceilalti, de realitate si de a desteleni teritorii care erau ale noastre, spatii interne pe care nu le-am mai vizitat pentru ca ne trezeau prea multe cosmaruri.

Psihoterapia poate fi, asadar, asemuita cu un joc de sah, cu o spovedanie, uneori cu un duel (cu celalalt sau cu sine), un joc de auto-cautare in prezenta si cu asistenta psihologului. Este o intrare in labirintul personal in prezenta unui ghid care potenteaza gasirea unor sensuri de viata.

Dar de ce am avea nevoie de un terapeut penru a realiza toate acestea, de ce nu le putem obtine singuri? Daca vom compara procesul descoperirii de sine cu indepartarea progresiva a foilor unei cepe, nu putem nega faptul ca, pe masura ce indepartam tot mai multe foi, privirea ne va fi tot mai incetosata, vom lacrima tot mai tare si, in curand, vom renunta pentru ca nu mai putem vedea nimic. Aceasta inseamna ca, pe masura ce ne apropiem de nucleul problemelor noastre, ne va fi tot mai greu sa le privim si sa le rezolvam singuri. Terapeutul este o persoana care “lacrimeaza” mai putin in prezenta problemelor dezvaluite in fata sa.