Catalin Stirbu

 

„Child is The Father of Man”

(„The Rainbow” de William Wordsworth)

Imaginația nu își poate imagina o imaginație mai bogată. Dincolo sau dincoace de limitele puterii noastre de a imagina s-a avântat întotdeauna mintea, iar exploratorii cei mai curajoși au conceptualizat noile teritorii – le-au numit medicină, anatomie, histologie, neurologie, psihanaliză, psihosomatică. Așa se face că gândirea este entuziastă când i se satisface pulsiunea de cunoaștere și găsește în științele de graniță informații care fac să rezoneze vaste rețele neuronale și ecosisteme de fantasme.

Ce nu vedem în noi, în trup-și-suflet, în psiho-soma? Din această pată oarbă încercăm aici să luminăm încă un punct de vedere, să facem câteva legături între noi informații venite din medicină și moștenirea teoretică psihanalitică și psihosomatică, pentru a ajunge la un final cu o concluzie rezervată și deschisă.

Noutatea medicală de dată relativ recentă este aceea că cercetătorii de la Universitatea din Singapore au publicat în jurnalul editat de către US National Library of Medicine rezultatele unei cercetări[1] despre relația tisulară dintre mamă și făt, și au găsit că celulele fetale migrează în corpul mamei de-a lungul sarcinii. Acest „transfer feto-matern” sau „microchimerism feto-matern”, cum îl numesc ei, este foarte probabil să fie generalizat și universal în rândul membrilor speciei umane, să aibă loc în toate sarcinile. Microchimerismul este prezența într-un organism a unui mic număr de celule provenite de la un alt individ și care sunt, prin urmare, genetic distincte de celulele organismului-gazdă. Celulele fetale microchimerice se găsesc în diverse țesuturi și organe ale mamei purtătoare – sânge, măduvă osoasă, piele și ficat. Mai mult, la șoarecii de laborator, celulele fetale au fost găsite inclusiv în țesutul cerebral.

Funcțional, celulele fetale acționează prin atacarea zonelor afectate de factori agresori interni și externi, pot contribui la imunitatea mamei și pot influența reacțiile autoimune și toleranța la transplanturi. Ipoteza pe care o cercetează mai departe savanții singaporezi este aceea că celulele fetale reușesc și la om să eludeze nu doar membrana placentară, ci și bariera sânge-creier.

Ideea de mai sus ne poate duce cu gândul la descoperirea lui D. W. Winnicott, descrisă în articolul său din 1949 „Mintea și relația sa cu psiho-soma”[2]: copilul contribuie la transformarea unui mediu imperfect într-un mediu perfect încă din uter, dar de data aceasta nu prin dezvoltarea unei entități mentale separată de psyché-soma, ci prin „împrumutarea” propriilor celule imunitare mamei, celei care i-a dăruit acestuia pentru aproximativ nouă luni tot trupul și psihicul ei.

Transferul celular făt-mamă este nu doar un epifenomen trecător: celulele fetale rămân în corpul matern zeci de ani, vii și funcționale. Un alt studiu[3], de data aceasta de la Stanford University School of Medicine, susține și el cercetarea anterioară: persistența îndelungată a celulelor fetale la mamă permite o analogie între microchimerismul șoarecilor și cel uman, iar celulele fetale sunt prezente în corpul mamei chiar și la 27 de ani după naștere.

Așadar, ADN-ul copilului devine parte din corpul mamei, iar dacă, de exemplu, aceasta a dat naștere unui băiat, se poate ca ea să poarte un număr de cromozomi Y, chiar și în cazul în care sarcina a fost întreruptă înainte de naștere.

Microchimerismul feto-matern este asociat cu anumite boli autoimune ale mamei, iar unele celule provenite de la sarcină apar în țesuturile bonave sau rănite ale acesteia. Prin urmare, sarcina conduce la găzduirea de către mamă a unor celule cu proprietăți asemănătoare celulelor stem și are o importantă contribuție la starea de sănătate post-partum, o influență mai degrabă pozitivă: în loc să declanșeze afecțiuni, se pare ca aceste celule mai degrabă le combat.[4]

Medicii au descoperit prezența celulelor fetale la femei diagnosticate cu afecțiuni tiroidiene  și hepatita C, iar într-un caz în care o pacientă a întrerupt intenționat tratamentul, biopsia hepatică a relevat existența a mii de celule masculine care se presupun a fi provenit dintr-o sarcină avută cu peste douăzeci de ani înainte, celule care au ajutat-o să își revină.

Alte dovezi[5] susțin că transferul feto-matern conferă chiar și o protecție împotriva anumitor tipuri de cancer, prin alertarea și ajutarea sistemului imunitar în distrugerea celulelor maligne. Hina Chaudhry consideră că fetusul își asigură supraviețuirea prin protejarea inimii mamei sale: fetușii de șoareci se pare că „donează” celule stem organismului matern, care accelerează însănătoșirea țesuturilor coronariene, ceea ce explică faptul că aproape jumătate dintre femeile care acuză probleme cu inima în perioada perinatală ajung să își revină spontan.

Gânduri de încheiere

Psiho-somatic, suntem bogați și săraci: primim date și formăm percepții și reprezentări prin văz, auz, gust, miros, mecanorecepţie (tactil), propriocepţie, echilibriocepţie, termocepţie, nocicepţie (precepția durerii), cronocepţie. Dar nu avem acces la percepția luminii polarizate sau a câmpurilor electric și magnetic, de exemplu. Aceste „porți ale percepției” (Aldous Huxley) au cadre dure care ne decupează realitatea, dincolo de care se află presupuse alte posibile date, un univers de probabilități care, prin explorare, ne-ar lămuri mai mult în privința a ceea ce numim psiho-soma, eu, noi, voi, celălalt, străinul și așa mai departe.

Psiho-soma nu este numai cea dată simțurilor noastre, proprioceptivă: în „dimensiuni” informaționale infra/ultra-perceptive sau care se află dincoace sau dincolo de natura simțurilor, psihicul este funcție inclusiv a somei necunoscute; aici, în neștiut, inconștientul provine din incognoscibile surse și substraturi. Nimic paranormal, nimic extrasenzorial, nimic ezoteric și telepatic, fără corpuri astrale sau eterice, fără teorii pseudoștiințifice. Un agnosticism bine temperat și optimist, care îndeamnă la explorare.

[1] Gavin S Dawe, Xiao Wei Tan,  Zhi-Cheng Xiao, Cell Migration from Baby to Mother http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2633676/

[2] D. W. Winnicott, „Mintea și relația sa cu psiho-soma”, în De la pediatrie la psihanaliză, trad. Claudia Alecu, Ioana Lazăr, Ed. Trei, București, 2002

[3] DIANA W. BIANCHI, GRETCHEN K. ZICKWOLF, GARY J. WEIL, SHELLEY SYLVESTER, MARY ANN DEMARIA, Male fetal progenitor cells persist in maternal blood for as long as 27 years postpartum http://www.pnas.org/content/93/2/705.full.pdf

[4] Kiarash Khosrotehrani, Diana W. Bianchi, Multi-lineage potential of fetal cells in maternal tissue: a legacy in reverse http://jcs.biologists.org/content/118/8/1559.full

[5] Fred Hutchinson Cancer Research Center, Residual Fetal Cells In Women May Provide Protection Against Breast Cancer, http://www.sciencedaily.com/releases/2007/10/071001081654.htm