Mihaela Dragan

Depresia se afla pe unul dintre primele locuri intr-o ierarhie a problemelor de sanatate, dupa hipertensiunea arteriala, si cu toate acestea pare sa fie una dintre cele mai sinuoase si absconse tulburari. Aceasta stare de lucruri are doua motive: pe de o parte este vorba despre incercarea de a evita etichetarea, stigmatizarea sociala, pe de alta parte este vorba despre lipsa de cunoastere si ascunderea ei sub meandrele tristetii obisnuite.

Deosebim, prin urmare, intr-o simpla analiza, tristetea si depresia. In prima categorie sunt incluse stari emotionale asociate unor situatii dramatice din viata cotidiana, cum ar fi pierderile (decesul unei persoane dragi, despartirile, pierderea serviciului sau a casei), relatiile conflictuale, dezamagirile, frustrarile. Ele dureaza o perioada relativ scurta, dar nu mai mult de 6 luni. In cea de a doua categorie sunt regasite aceleasi semne, insa cu o durata prelungita de manifestare si avand asociate dereglari ale bunei functionari a organismului: anxietate, tulburari de somn si alimentatie, reducerea nivelului de energie, dificultati in concentrarea atentiei si in realizarea unor sarcini, alta data rezolvate fara probleme. Este poate surprinzator la prima vedere, dar o stare de depresie apare uneori, dupa nastere, la mamicile tinere. Poate dura cateva ore sau se poate transforma in ceea ce poarta denumirea de depresie post-natala (post-partum). Aceasta se manifesta prin dificultati in realizarea sarcinilor cotidiene, prin anxietate, panica, tristete, modificari ale apetitului sau somnului, iritabilitate.

Pentru ca tristetea nu ridica probleme deosebite si este un sentiment uman, normal, ne vom centra asupra formei ei maladive: depresia. ”Sunt un om slab! De ce mi se intampla toate astea? Nu sunt bun de nimic! Nu am chef de nimic! Numai eu sunt de vina! Nu are niciun sens nimic. V-ar fi mai bine fara mine!” Acestea sunt cateva din convingerile unei persoane depresive, pentru ca acestea nu sunt doar idei pasagere, ci sunt credinte rezistente. O persoana cu o astfel de suferinta nu observa aspectele pozitive ale evenimentelor prin care trece. Si, in general, ea considera ca i se intampla numai lucruri rele. Gandirea sa lucreaza dihotomic (alb-negru sau totul-nimic) si scoate in evidenta in special aspectele sumbre. Toate acestea fac sa apara in plan comportamental multe renuntari si regrete, comparatii injuste sau invinovatire. Se reduc iesirile din casa, apare retragerea din viata sociala, lipsa de interes fata de diferite tipuri de activitati si oboseala, repetarea unor comportamente. In acelasi timp, alaturi de tristete se identifica iritabilitate, furie, chiar ostilitate si agresivitate. Sentimentele de neajutorare, de vinovatie, de compatimire sunt predominante si se observa cu usurinta in spatele cuvintelor.

Discursul persoanei depresive, daca nu este o tacere adanca, este o curgere de evenimente trecute negative sau carora le sunt evidentiate aspectele negative si accentuate. Discursul emana o imensitate de durere si furie ascunsa, neexprimata, neconstientizata, imbracata in hainele propriei vinovatii. Exista la fel de multa durere cat furie. Speranta, bucuria de a trai sunt inexistente. Sentimentul de inutilitate si de neajutorare, de disperare si de neputinta sunt prezente in primul plan. Enumerarea episoadelor trecute, ca o avalansa, povestite fara exprimarea unui sentiment, are efect de descarcare, de evacuare interminabila, o cautare de alinare respinsa si, concomitent, un strigat de ajutor fara de speranta, o autopedepsire prin cuvinte. Furia, ostilitatea, agresivitatea adunate in timp pot fi indreptate spre altii sau spre propria persoana, spre propriul corp. Durerea psihica este atat de puternica, incat nu pare a putea fi potolita decat prin provocarea unei dureri fizice mari. In combinatie cu agresivitatea, aceasta poate conduce la drame.

Inerent apar doua intrebari: care sunt cauzele si care este tratamentul? Un prim raspuns este acela ca nu stim cu exactitate cauzele. Declansatorii pot fi evenimentele negative din viata persoanei, asa cum am precizat initial.  Exista medicamente care pot provoca stari depresive. Pe de alta parte, structura psihica care se prabuseste are o baza fragila, predispozitiile fiind de multe ori genetice. Cu alte cuvinte, in familie exista, in diferite generatii, persoane cu astfel de probleme de sanatate. De asemenea, poate fi vorba si despre modificari la nivel neurologic, dezechilibre ale neurotransmitatorilor (substante chimice din creier). Boli cronice, afectiuni tiroidiene, dezechilibre chimice (amenie, lipsa calciului), infectii virale – toate pot fi cauzatoare de episoade depresive.

Episoadele depresive se pot manifesta o singura data sau pot recidiva, insotind episoade negative pe care le traieste individul.

Tratamentul este acordat in functie de gradul de tulburare si are o componenta medicamentoasa si o alta psihoterapeutica (terapie psihodinamica, terapie de grup,  terapie ocupationala).  Medicamentele pot fi de la simple anxiolitice pana la antidepresive puternice, in functie de gravitatea bolii. In cazurile usoare, psihoterapia poate fi suficienta.

Cunoasterea manifestarilor inseamna o sansa in plus pentru a le identifica si a apela la ajutor specializat din timp. Intrebari ca cele de tipul ”De ce esti asa? ” sau cereri ca ”Schimba-te! Uita-te la mine! Fa asa sau altfel!” nu ajuta in niciun fel o persoana depresiva. Depresia se poate ascunde in spatele unei mahniri care se tot aduna, zi de zi, noapte de noapte si se transforma tacut in tristete, apoi in melancolie, apoi intr-o durere surda si apasatoare care pune stapanire pe intregul corp si pe intreaga minte, lasand fara energie persoana care sufera in tacere. Numai intelegand gravitatea acestor semne se poate incepe un program, un proces de terapie, care sa impiedice evolutia bolii.

Psihanaliza, terapiile psihodinamice nu au ca obiectiv in sine inlaturarea unor simptome, ci obtinerea unui nou echilibru, mai sanatos, mai stabil, mai puternic, mai functional, mai adaptativ decat cel de anterior. Este vorba de o cautare mai profunda si o schimbare de adancime, astfel incat sa creasca toleranta la frustrare si la incertitudine, capacitatea de a accepta esecurile si pierderile, increderea in sine si experimentarea unui spectru mai larg de emotii si sentimente. Psihanalistul, psihoterapeutul de orientare psihodinamica nu lucreaza cu diagnostice, dar ia aminte la simptome si, in caz de nevoie, lucreaza in colaborare cu psihiatrul care recomanda tratamentul medicamentos sau indruma el insusi pacientul spre o intalnire cu un astfel de specialist.

Mai mult, un proces terapeutic este recomandat de asemenea membrilor familiei care se vor confrunta cu un consum energetic ridicat in relationarea cu o persoana depresiva, care ramane surda la incercarile rudelor de a o determina sa se schimbe. Rolul acestei terapii ar fi nu numai de sustinere, dar si de reechilibrare, de intelegere a propriilor reactii si a comportamentului persoanei depresive, precum si de identificare a resurselor proprii si de folosire a lor intr-un mod cat mai sanatos si eficient.