De vorba cu prietenii:

-Ma trezesc de dimineata, ma spal, ma imbrac, mananc, plec la servici. Lucrez. In unele zile imi iau salariul. Il consum pentru trai, un trai pe care il consum ca sa plec la servici, sa mananc, sa ma imbrac, sa ma spal, sa ma trezesc de dimineata. Hm… si uite asa trece viata. Asta e tot?

Lua ultima gura de cafea.

-Hai ca atunci cand te intorci acasa te intampina doi oameni si o pisica, eu am doar un caine, ii replica prietena ei.

-Stiu ca iti e greu singura, dar uneori te invidiez. Esti libera sa faci ce vrei, sa pleci unde vrei, cand vrei.

-…Si daca mai vrei, ii continua ea vorba. Nu mai stiu ce merita sa vrei.

Isi mai comandara un Pepsi si un suc de portocale.

-Si eu te invidiez. Ai un scop, un om alaturi, un copil. Zici ca eu fac ce vreau! Ca sunt libera! Nu am ce face cu libertatea asta, e fara sens si…plictisitoare. Da, am calatorit, am  ceva experiente, am un job bun, dar am nevoie de ceva mai consistent. Am tot evitat sa imi iau responsabilitati. De ce? Sa nu ii implic si pe altii, sa le promit si sa nu fiu in stare… Crezi ca asta e depresie?

Isi aprinse o tigara.

-Nu stiu. Zici ca tu ai evitat responsabilitati? Pai, serviciul tau e plin de responsabilitati!

-Da, dar de fapt pot oricand sa imi dau demisia, sa plec. Stiu ca  imi pot gasi usor ceva similar in alta parte. Si daca un timp nu gasesc, nu-i capat de lume. Nu ma leaga nimic “pana moartea ne va desparti”.  Caut sa-mi schimb jobul. Mi-am depus C.V.-ul  la alte firme. Unde sunt nu mai am perspectiva. Am ajuns sa lucrez ca sa imi iau un salariu, ca sa traiesc ca sa lucrez…

Zambira amandoua complice.

-Deci si tu esti depresiva.

-Ee, etichetele nu folosesc la nimic. A spus-o un psiholog pe un blog.

Mai luara o gura de Pepsi si de suc de portocale. Un timp pastrara tacerea uitandu-se la oamenii care treceau pe langa terasa.

-Auzi, dar ce e cu depresia asta?

-Nu ai spus sa nu ii spunem depresie?

Prefera sa ignore ironia si continua pe un ton filosofic:

-Si tu si eu vorbim de faptul ca nu gasim sens in viata.

-Chef mai curand, primi raspunsul scurt.

-Da, sunt legate, nu stiu cum. Nu gasim sens si ne pierdem de asta cheful sau invers, neavand chef pierdem sensul de a ne mai stradui sa facem ceva? Nu mi-a trecut niciodata prin minte ca sunt separate si ca una ar putea cauza pe cealalta.

-La mine clar e cheful primul. Daca nu imi place viata, nu vad ce sens ar avea s-o traiesti. Cand sunt bucuroasa, ma simt vie, cand nu, ma intreb ce rost are totul! Si nici nu stiu la ce rost ma refer, unul metafizic? Cred ca mai curand e o expresie mecanica “ce rost are?”

-Adica daca iti place viata, are sens… scopul e sa iti placa. Daca nu, incepi sa cauti motive…metafizice cum zici. Inteleg. Si totusi nu tindem si spre altceva decat placere? Nu neaparat metafizic ci mai curand o spontana nevoie spre evolutie?

-Sa transcendem spre o alta conditie…zici ca nu e metafizic?

-Eu cred ca dandu-mi seama ca ma invart in acelasi cerc, vreau sa schimb ceva si imi pierd sensul, intelegi? Sensul, in sensul ala de directie in viata. Unde sa merg daca nu in acelasi cerc? Si pentru ca nu stiu unde si pentru ca mi-e frica de golul asta, de necunoscut, imi pierd cheful.

-Privind in ochi golul!…Ar trebui sa bem un vin, nu Pepsi, chicoti prietena ei inchinand paharul cu suc.

Trecu un cuplu destul de in varsta, tinandu-se de mana. Amandoua se uitara dupa ei.

-E, uite! Si eu l-am iubit pe al meu. Dar acum, nu stiu, e mai mult obisnuinta. Si daca ma intrebai cu ceva ani inainte, iti ziceam ca el e tot sensul vietii mele! Acum cand e, mi-am pierdut…

-…Cheful! Sa nu zici ca sensul metafizic. Cand nu e, il vrei, cand e…nu mai vrei. Esti nevrotica!

-Ti-am zis sa lasam etichetele?!

-Eu asa am auzit, tot de pe blog. Ca e semn de nevroza asta. Cum stai cu sexul?

-Ba e si vorba de sens. Nu stiu cat de metafizic, dar stiu sigur ca l-am iubit…si s-a dus si asta. Si atunci cred ca daca nici iubirea nu e eterna, adica absoluta, atunci nimic nu are sens…sa existe.

-Adica nu exista sens in existenta noastra.

Statura un timp in liniste.

-Mda. Stii ca e o veste buna? Adica daca n-are nici un sens, nimic nu e obligatoriu de facut. Ee, exceptand lucrurile de care esti constient ca daca le faci sau nu le faci, se intorc ca un bumerang, nu? Ca in legile fizicii. Dar in rest, esti liber, nu iti spune nimeni ce sa faci.

-Ba datoria fata de oamenii care depind de tine. Nu poti sa ii lasi balta ca “nu e nimic obligatoriu de facut”  sau “o singura viata avem” etc… Iti lasi familia… Copilul ce vina are ca nu mai iti gasesti tu chef?

-Nu asta am vrut sa spun. Ba familia imi da un sens sa fiu. Daca nu e dat vreun sens, asta e un sens pe care il aleg eu. Nu e nici o datorie. Si tu ti-ai ales un sens, e ales de tine pentru viata ta.

-Da, de fapt asa imi place…Sigur imi voi da demisia.

-Cred ca e ora sa ii fac baita de seara puiului.

Se uitara amandoua dupa chelnar:

-Nota, va rog!