Madalina Stan

Se intampla sa auzim in jurul nostru ori sa ne vina pur si simplu in minte expresii precum: “Ma asteptam sa te comporti ca un adult!…” sau “Cata lipsa de maturitate!…” sau “ Tot un copil ai ramas!…” – expresii ce contin o doza mai mare sau mai mica de repros, dezamagire, tristete. Putem simti chiar furie si o imensa neputinta de a fi pe aceeasi lungime de unda cu celalalt – un celalalt adult, pe care il percepem intr-un anume fel, de la care avem anumite asteptari si asupra caruia proiectam mult din propria noastra constructie interioara.

A fi, a deveni adult – in ce masura, ne putem intreba, acest lucru echivaleaza cu a sti, a fi in stare sa iti traiesti viata cu bune si cu rele, cu toate provocarile ei, cu suspansuri si obstacole, cu dificultati si momente neasteptate? In ce masura stim, odata deveniti adulti, sa gestionam conflicte si sa rezolvam situatii mai bine si mai eficient decat atunci cand eram copii? Unii reusesc poate mai bine odata cu trecerea timpului, altora poate nu le va iesi niciodata. Suntem diferiti si diferite si unice vor ramane nu doar experientele de copil, ci si trairea vietii ca adult. In cele din urma ce inseamna a deveni adult? Inseamna cu adevarat mai mult decat infatisare schimbata, mentalitate si preocupari diferite, experiente de viata acumulate? Inseamna oare, in plus, stiinta de a trai in armonie cu tine, de a sti ce ti se potriveste mai bine si ce nu, de a invata din ceea ce ti se intampla si de a progresa? Cand se poate spune despre cineva ca a devenit adult? Exista o limita, un prag, o varsta care ne poate indica faptul ca aceasta schimbare s-a produs? Exista actiuni specifice ori un mod de viata diferit? Greu de spus fiindca intre ceea ce poate insemna in mod clasic a deveni adult si semnificatia pe care o are pentru fiecare dintre noi aceasta etapa de viata, este o mare diferenta.

O tranzitie dificila

Varsta nu pare a reprezenta un criteriu. Despre ce poate fi vorba atunci?…

Intr-un articol intitulat “When are you really an adult?”, aparut in editia online a publicatiei americane “The Atlantic”, se arata ca, in Statele Unite, oamenii obisnuiesc sa se casatoreasca si aiba copii mai tarziu, insa asta reprezinta o alegere, nu faptul insusi (de a deveni adult). Psihologii vorbesc despre o adolescenta prelungita ori despre o trecere spre maturitate, care ar avea loc dupa varsta de 20 de ani.

Autoarea articolului, Julie Beck, da exemplul unui absolvent de Harvard ce se intoarce la casa parintilor sai si care, la numai doua saptamani de la inceperea practicarii meseriei pentru care se pregatise, cea de profesor, isi da seama ca aceasta nu i se potriveste deloc si renunta. I-a luat ceva timp pana cand si-a gasit chemarea, astfel ca a incercat diverse alte joburi – s-a angajat la fabrica de creioane a tatalui sau, a lucrat ca vanzator de reviste door-to-door, a incercat sa mai predea, a dat chiar si cu lopata pentru scurt timp, inainte de a avea un oarecare succes cu adevarata sa pasiune: scrisul. A publicat prima carte la varsta de 31 de ani, dupa 12 ani in care a schimbat diverse joburi, s-a intors in casa parintilor sai, a locuit si singur, a intalnit si oameni care au crezut in potentialul sau.

Un gen de situatie des intalnita. Tinerii trec adesea prin perioade de independenta alternand cu cele de dependenta. Daca acest lucru mai surprinde pe cineva este din cauza “mitului ca trecerea la maturitate s-a intamplat lin si fara griji in trecut”, scrie Steven Mintz, profesor de istorie la Universitatea Texas, autor al unei istorii a vietii de adult – The Prime of Life.

In fapt, daca ne gandim la trecerea la maturitate ca la o colectie de markeri – a avea un job, a pleca din casa parinteasca, a te casatori, a avea copii – in cea mai mare parte a istoriei, cu exceptia anilor ’50-’60, oamenii nu au devenit adulti urmand o cale sau alta, adica in niciunul din modurile previzibile. Cu toate acestea, exista si astazi tendinta de “a venera” acesti markeri, iar daca se intampla ca oamenilor sa le ia prea mult timp pana sa ii indeplineasca, ori nu se arata interesati de aceste aspecte, apare atunci un motiv de lamentare cu privire la faptul ca acesti oameni nu vor deveni niciodata adulti.

“Cred ca este o trecere cu adevarat dificila (de la copilarie la viata de adult)”, spune si Kelly Williams Brown, autoarea cartii  Adulting: How to Become a Grown-up in 468 Easy(ish) Steps (“Cum sa devii adult, in 468 de pasi simpli”) si initiatoarea unui blog in care ofera sfaturi cu privire la aceasta perioada.

Asadar, ramane intrebarea: “Cand devenim cu adevarat adulti?”. Ce face ca, intr-o epoca in care granita dintre copilarie si varsta adulta sa fie mai incetosata ca niciodata, oamenii sa creasca, sa se maturizeze? Pare a fi o intrebare la care fie nu se poate da un raspuns valabil, fie se pot da o sumedenie de raspunsuri, complexe si cu multiple fatete. In incercarea de a privi adevarul in fata, autoarea articolului a initiat un demers jurnalistic si psihologic constand intr-o invitatie adresata cititorilor de a povesti despre cand si cum au simtit ei ca au devenit adulti (in cazul in care acest lucru li s-a si intamplat…). Iata una dintre marturii:

“A deveni un adult” este mai mult decat un concept evaziv, abstract, asa cum credeam eu in copilarie. Imi imaginam ca ajungi la o anumita varsta si pur si simplu totul capata sens. Binecuvantata fie-mi inima tanara, habar n-aveam!…

La 28 de ani, pot spune ca uneori ma simt ca un adult, insa in cea mai mare parte a timpului, nu. Nu imi dau seama daca ar trebui sa incep ceva non-profit, sa pornesc o afacere, sa plec intr-o calatorie in jurul lumii – si totul sa para lipsit de efort. De multe ori, ma gandesc ca as putea sa-mi iau un job care, bineinteles, nu ma va ajuta niciodata sa-mi platesc datoriile si nici nu va fi in domeniul pe care l-am studiat. Daca ar fi sa ma gandesc la ce inseamna in mod traditional a fi adult, atunci eu nu corespund in niciun fel. Sunt necasatorita si nu ma pot lauda cu o stabilitate financiara. Este nedrept sa ma judec, insa marturisesc ca adesea cad in capcana comparatiilor. Uneori pentru ca pur si simplu imi doresc acele lucruri pentru mine, alteori din cauza Instagram-ului. Nu ma simt in randul lumii, ma simt ratacita”. – Maria Eleusiniotis

 

Rubrica: Psihologia vietii cotidiene

A fi, a deveni adult- Partea a II-a

Madalina Stan

 

Ce stim despre…

Maturitatea este un concept social. La fel si copilaria. Si, ca orice concepte, nici acestea nu sunt lipsite de consecinte. Ele stabilesc cine este responsabil, din punct de vedere legal, de actiunile sale si cine nu, ce roluri ne sunt permise in societate, cum se privesc oamenii unii pe altii si cum se vad pe ei insisi.

“Varsta nu este un indicator suficient de bun (pentru maturitate), dar este ceva de care avem nevoie pentru indeplinirea unor scopuri practice”, spune Laurence Steinberg, profesor universitar de psihologie la Universitatea Temple. “Cunoastem cu totii persoane de 21 sau 22 de ani care sunt mature si intelepte, dar si persoane foarte imature si nechibzuite. Nu vom incepe sa le administram oamenilor teste de maturitate pentru a decide, spre exemplu, daca pot cumpara alcool sau nu”.

O modalitate de a “estima” maturitatea este cea privind dezvoltarea fizica, fiindca exista, in mod clar, un punct in care incetam sa mai crestem – asa incat ne punem intrebarea: cand putem vorbi cu adevarat despre un organism “adult”? Din punct de vedere al sexualitatii, oamenii devin maturi dupa varsta pubertatii care debuteaza intre 8 si 13 ani la fete si intre 9 si 14 ani la baieti, potrivit estimarilor realizate de National Institute of Child Health and Human Development (Institutul National pentru Sanatatea Copilului si Dezvoltare Umana). Aceste intervale sunt insa relative, iar faptul ca un individ a ajuns la maturitate din punct de vedere sexual nu inseamna ca s-a oprit din crestere. Timp de secole, dezvoltarea scheletului a reprezentat o masura a maturitatii, dar si aceasta in functie de ce parte a scheletului examinam. De exemplu, in mod obisnuit, maselele de minte apar intre 17 si 21 de ani, in timp ce, asa cum indica Noel Cameron, profesor de biologie umana la Universitatea Loughborough din Marea Britanie, oasele mainii si ale incheieturii mainii – adesea folosite pentru determinarea varstei, se maturizeaza diferit. O parte in jurul varstei de 13-14 ani, iar restul intre 15 si 18 ani. Ultimul os ce se maturizeaza este clavicula – intre 25 si 35 de ani. Factorii de mediu si socio-economici pot influenta modul de dezvoltare a oaselor. “Varsta nu este un indicator biologic”, spune Cameron. “Exista un continuum pentru toate procesele biologice normale”.

Transformarile corporale nu sunt, asadar, de mare ajutor in definirea limitelor maturitatii. Iata o alta marturie:

 

“Eu nu ma consider inca adult. Sunt un student american de 21 de ani care traieste departe de bunastarea parintilor sai. In ultimii ani, am simtit o presiune – ar putea fi biologica sau sociala – de a iesi de sub jugul asistentei financiare a parintilor mei. Simt ca numai atunci cand voi fi in stare sa ma sustin singur din punct de vedere financiar voi fi cu adevarat un “adult”. Unii dintre markerii traditionali ai maturitatii (fie varsta de 18 ani, fie cea de 21) au venit si au plecat fara a ma face sa ma simt in vreun fel adult si cred ca nici mariajul nu m-ar face sa ma simt astfel, cu exceptia cazului in care ar fi insotit de independenta financiara. Banii intr-adevar conteaza, pentru ca, dupa o anumita varsta, reprezinta principalul factor in a face sau a nu face anumite lucruri. Pentru mine, libertatea de a alege cum sa-ti traiesti viata este ceea ce face din cineva un adult” – Stephen Grapes

Ce putem spune atunci despre tranzitiile culturale?… Vine o vreme cand oamenii incep sa participe la diverse ceremonii, ritualuri, trecand astfel drept adulti. Teoretic. Practic, in societatea actuala, o fata de 13 ani, spre exemplu, este inca dependenta de parintii ei chiar si dupa un asemenea ceremonial. Ea poate avea o anume responsabilitate in sinagoga ei, dar asta reprezinta doar un pas pe drumul catre maturizare, nicidecum o cale mai rapida de a atinge acest prag.

Absolvirea unui liceu sau a unui colegiu, pe de alta parte, de catre sute de indivizi in acelasi timp nu echivaleaza cu “a deveni adult”, invatamantul superior jucand de fapt, in prezent, un rol important in extinderea perioadei de trecere de la copilarie la maturitate. Stabilirea unui asa-zis timp de tranzitie institutionalizata, in care studiul se prelungeste chiar si pana dupa 22 de ani, corespunde destul de bine cu ceea ce oamenii de stiinta stiu in legatura cu modul in care ajunge la maturitate creierul.

Pe la varsta de 22-23 ani, creierul este destul de bine dezvoltat, spune Steinberg, care studiaza adolescenta si dezvoltarea creierului. Este o perioada inca propice acumularii de noi cunostinte, insa neurologii sustin ca plasticitatea ramane o caracteristica a creierului de-a lungul intregii vieti. Plasticitatea creierului adultului este diferita de cea a individului in curs de maturizare (in aceasta etapa creierul dezvolta circuite noi si renunta la cele inutile). Plasticitatea adultului permite inca modificari la nivelul creierului, doar ca, in aceasta etapa, structurile neuronale nu se vor mai schimba. “Este precum diferenta dintre a-ti remodela casa si a o redecora”, spune Steinberg.

Multe dintre functiile cerebrale sunt dezvoltate la varsta de 16 ani – gandirea logica, abilitatea de planificare, capacitatea de a efectua rationamente de ordin superior. Ceea ce se dezvolta intr-un timp mai indelungat sunt conexiunile dintre zone, spre exemplu cea dintre cortexul prefrontal, care regleaza gandirea, si sistemul limbic, de unde provin in mare parte emotiile. Pana cand aceste conexiuni nu sunt pe deplin stabilite, oamenii tind sa fie mai putin capabili sa-si controleze impulsurile. Acesta reprezinta si unul dintre motivele pentru care Curtea Suprema a decis, in America, sa puna limite cu privire la condamnarile pe viata pentru minori. “Evolutiile din psihologie si stiinta creierului continua sa prezinte diferente fundamentale intre mintea unui adult si mintea unui minor”, se arata intr-o decizie a Curtii din 2010, citata in articolul mentionat. “Parti ale creierului implicate in controlul comportamentului, de exemplu, continua sa se maturizeze pana in adolescenta tarzie. Minorii sunt mult mai capabili sa se schimbe decat adultii, iar actiunile lor sunt mai putin susceptibile a fi o dovada a “caracterului irecuperabil deviant” decat sunt actiunile adultilor.

Trecerea la maturitate dureaza din ce in ce mai mult

Dificultatea multor tineri cu varste cuprinse intre 18 si 25 de ani de a raspunde intrebarii “Te consideri un adult?” a dus, la sfarsitul anilor ’90, la numirea acestei etape “maturitate in curs de dezvoltare”. Expresia defineste un timp vag, tranzitoriu, intre adolescenta si maturitatea adevarata (atat de vag incat cercetatorii recunosc ca perioada se poate prelungi si pana la 29 de ani).

Unii cercetatori in domeniu sustin ca adolescenta se incheie clar la 18 ani, cand tinerii termina liceul si cei mai multi pleaca de la casele parintilor lor, intrand oficial in randul adultilor, altii sunt de parere ca maturitatea incepe de fapt… atunci cand omul este pregatit pentru asta.

Controversele asadar nu au intarziat sa apara. Steinberg considera, spre exemplu, ca este mai util sa ne gandim la o adolescenta prelungita. In opinia lui, adolescenta incepe la pubertate si se incheie odata cu asumarea rolurilor de adult. “Ceea ce mi se pare important, spune el, este ca trecerea catre a fi adult dureaza din ce in ce mai mult”. Si intr-adevar, tot mai multi oameni au nevoie de cativa ani buni pana sa devina independenti fata de parintii lor, sa termine scoala, fara a-si intemeia neaparat si o familie ori a avea copii.

Intrebati fiind ce reprezinta pentru ei scopul in viata, deseori tinerii il asociaza cu placerea si sentimentele pozitive. Exista insa tot mai mult si preocuparea pentru formarea unei identitati, iar cei care reusesc sa si-o creeze, sunt mult mai predispusi a se percepe pe ei insisi ca fiind adulti. Varsta de 20 de ani este probabil cea mai buna pentru a explora, caci viata devine din ce in ce mai plina de angajamente, odata cu trecerea timpului. “La o varsta mai mare, din cauza obligatiilor familiale, a cererilor de la locul de munca, nu numai ca oamenii sunt din ce in ce mai putin dispusi sa se intrebe cine sunt, sa afle lucruri despre ei; daca totusi o fac, vor plati un pret mai mare”, spune Anthony Burrow, profesor la Cornell University.

Intre timp, oamenii continua sa isi doreasca aceleasi lucruri – sa aiba o cariera, sa se casatoreasca, sa aiba copii. Din pacate, generatiile mai in varsta nu-i pot recunoaste pe tineri ca adulti fara acesti markeri. O mare parte din “a fi adult” o reprezinta faptul ca ceilalti te trateaza ca pe un adult, iar a-ti asuma acest rol este ca si cand astfel ai incerca sa-i convingi pe ceilalti si pe tine insuti ca intr-adevar ti-ai asumat pe deplin aceasta responsabilitate.

A fi adult nu presupune gesturi marete si nici lucruri pe care le puteti posta pe Facebook. A fi adult este ceva ce se intampla in liniste.

 

“Mult timp, am asteptat sa traiesc sentimentul de a fi adult. Am 27 de ani, sunt casatorit, traiesc pe cont propriu si sunt manager la un hotel de succes. Am asteptat toate acestea – varsta, casatoria, cariera – pentru a trai acel sentiment. Privind inapoi, cred ca mi-am pus problema gresit. Nu cred ca am copilarit suficient ori ca am petrecut destul timp ca adolescent. Am muncit de la varsta de 13 ani, impreuna cu alti tineri de aceeasi varsta. Parintii nostri erau emigranti si au facut putin mai mult decat noi. Noi am fost traducatorii familiilor noastre inca din copilarie. Cred ca unii dintre noi am ajuns la maturitate inainte de a ne da seama”… – Anonim

Concluzionand, putem spune ca maturitatea pare a fi un ocean alimentat de atat de multe rauri incat cu greu pot fi numarate. Este, pe de alta parte, ceva ce poate fi legiferat, insa nu in totalitate. Stiinta face progrese in a intelege maturitatea, insa nu ofera si caile de a ajunge acolo. Normele sociale se schimba, oamenii renunta la rolurile traditionale ori, dimpotriva, sunt obligati sa si le asume prea devreme. Poti incerca sa tii pasul cu vremurile, insa acest lucru are prea putin de-a face cu ceea ce o persoana doreste sau simte ca are drept valoare. Societatea poate defini doar o etapa de viata; oamenilor le raman inca multe de facut pana la a se defini pe ei insisi. Maturitatea in ansamblul ei este ca o picture impresionista – daca stai destul de departe, poti vedea o imagine neclara, dar daca te apropii, descoperi milioane de forme miniscule. Totul este imperfect, neregulat, insa fara indoiala parte a unui intreg mai mare.