Linda David

Atunci, unul dintre batranii cetatii spuse:
 “Vorbeste-ne despre Bine si despre Rau.”
Iar el raspunse:
“Va pot vorbi despre binele din voi, dar nu si despre rau.
 Caci ce e raul decat binele chinuit de propria-i foame si sete?
Sunteti buni atunci cand va straduiti sa dati din voi.
Dar nu sunteti rai atunci cand cautati sa luati pentru voi, caci straduindu-va pentru
castig, sunteti intocmai unor radacini prinse in tarana mama si care se hranesc la
pieptul ei.
Caci pentru fruct, a darui este o trebuinta, in timp ce a radacinii trebuinta este a primi.”
                                                                                                     “Darul iubirii”, Kahlil Gibran

   Asertivitatea se invata pe durata intregii vieti. Imposibil de prins prin teorie, ea se deprinde prin relatia cu oameni, in care pui suflet, incredere si speranta, cat si furii aparute din foamea si setea ades neostoita. Asertivitatea oglindeste modul in care ne-am desprins de cei dragi, cum am inteles separarea si cum s-au separat ei de noi prin atitudinea cu care ne-au trimis in viata. Se invata prin felul in care suntem oglinditi si prin modele ce ne inconjoara.

   Definitia dictionarului ne vorbeste despre o caracteristica a unei persoane care isi exprima cu usurinta punctul de vedere si interesele, fara anxietate si fara a le nega pe ale celorlalti. Usor de spus. In realitatea relationala, conflictele ce apar la tot pasul devin greu de negociat. O pozitie de tipul ” las’ treaca de la mine” se poate imbina cu cea a unei alte persoane de tipul “e viata mea si fac ce vreau!”, un cuplu care se combina perfect, la prima vedere, ca dalele de parchet proaspat pus si lacuit. Asta pana nu se invecheste parchetul si santurile incep sa se vada sau mai rau cand se umfla la prima inundatie. O inundatie emotionala poate aparea oricand ne dorim ceva atat de mult incat nu mai putem lasa sa treaca de la noi. Sa mai lase si celalalt! De unde! Celalalt invatat cu “traiul pe vatrai” nu intelege de unde atata inversunare si de multe ori acuza influenta vreunui exemplu rau, anturajul, prietenii de bere, prietenele de barfa, colega sau colegul de serviciu, etc.  Apoi, concluzia: “Nu ma mai iubesti” sau “Nu-ti mai sunt de ajuns” , deci ar trebui celalalt sa se schimbe, caci eu am incercat totul. Acest scenariu casnic se repeta fara sa tina cont de definitia asertivitatii de prin filele unui Dex, inchis in vreo biblioteca, chiar daca biblioteca se poate mandri  cu volume de la Platon la Hegel, trecand prin Vietile sfintilor.

Pentru unii, asertivitatea este o gaselnita de-a americanilor pentru a acoperi individualismul si egoismul, chiar o forma de manipulare diplomatica. Atunci psihologii incearca sa defineasca mai consistent, mai la obiect, ce inseamna asertivitatea. Si incep cu cele 10 reguli, 10 ca si poruncile biblice, in viziunea altora 5, altii 12 sau 20… Important este ca toate incep cu “Am dreptul sa…”, ceea ce pare sa fie o contrapartida a cartii sfinte unde se enumera ce nu ai voie sa… Oscilatia cifrelor vorbeste despre imposibilitatea de-a preda teoretic asertivitatea, ea aparand in atatea contexte incat nu ai cum sa le prevezi pe toate si nu ai cum sa le inveti mecanic, citindu-ti drepturile in fata unei oglinzi, in afara unei relatii umane semnificative emotional. Mai vorbeste despre faptul ca legea ne-am obisnuit sa fie mai curand interdictiva decat creatoare de spatiu de existenta traita placut.

De fapt asertivitatea este o stare interna care se manifesta in toate imprejurarile relationale, inclusiv cu noi insine, chiar incepand cu noi insine. La prima vedere, am putea sa o caracterizam ca flexibilitatea de a oscila intre egoism si altruism. Ce altceva sa intelegi din sirul de reguli ca “Ai dreptul sa refuzi, ai dreptul sa nu vrei, ai dreptul sa nu iti pese”, la care explicatia vine mai totdeauna cu amendamentul “se aplica in limita bunului simt(!) si vine in sprijinul celor care nu pot spune nu, care isi asuma prea multe sau sunt perfectionisti.” Care bun simt? Cel din cultura veche europeana, din cea americana, din cea a Orientului apropiat mijlociu sau indepartat, cea a eschimosilor? Nu suntem in esenta diferiti dar suntem suficient de diferiti incat pe raza de doi metri intr-un spatiu aglomerat sa se amestece destule nuante de bun simt. Exista unul pe care sa il decretam reper absolut? Evident nu. Un om asertiv nu oscileaza intre egoism si altruism, pur si simplu pentru ca nu gandeste in termenii acestia. Nu primeaza principiul “ca mine sau ca tine, pentru mine sau pentru tine” si asta nu pentru ca asertivitatea ar fi neaparat altruista. “Las de la mine” poate deveni “Asculta si nevoia mea” si “E viata mea si fac ce vreau!” se poate transforma in “Am nevoie de celalalt si celalalt are si el nevoi”. Scopul unui om asertiv este, pana la urma, dorinta de a se construi. Si nu putem construi singuri. E necesar un spatiu relational asigurat de empatie, blandete si respect fata de celalalt cat fata si de sine.