Ciprian Pripoaie

Datorita prezentei tot mai vizibile in viata noastra, pentru aceasta saptamana o sa va propun sa reflectam la impactul si semnificatia tehnologiei digitale de comunicatii asupra catorva aspecte esentiale ale functionarii psihice, de la cine suntem pana la cum ne comportam.

Telefoanele mobile si tabletele au devenit intr-un timp extrem de scurt prezente cotidine aproape banale. In autobuz, la serviciu, metrou, restaurant ori chiar acasa gadgeturile ne sunt companioni nedespartiti. Insa dincolo de binefacerile oferite de tehnologia actuala se produc subtile transformari in felul in care fiecare dintre utilizatori se percepe pe sine, functioneaza si interactioneaza  cu ceilalti.

Fie ca realizam ori nu, internetul, retelele de socializare si pleiada de gadget-uri ce nu contenesc a aparea, ne seduc prin ceea ce ele par a oferi. Cum si de ce am ajuns sa ne ferim de interactiuni directe si adesea sa preferam legatura online sau prin sms-uri?

Dincolo de aspectele concrete ale accesului la informatie, tehnologia actuala ofera beneficii secundare greu de ignorat si rezistat. Parte ale unei noi mode, gadgeturile ne fac mai cool, interesanti ori atractivi. Ne tin departe de plictiseala, ferindu-ne de anxietatea si incertitudinile momentelor de singuratate.  Telefoane mobile, tablete, ne permit deconectarea de noi insine, de zonele necunoscute din noi, ascunzandu-ne, atunci cand vrem, de ceilalti. Orientand mai mereu atentia spre exterior, ne fereste de propria fragilitate, de contactul cu lucrurile care ne dor sau unde ne simtim vulnerabili, hranind iluzia unei legaturi permanente, continue cu toti ceilalti.

Nesiguranta noastra fata de relatiile cu cei din jur ne face sa ne deplasam treptat asteptarile dinspre oameni catre tehnologie. Studii recente au indicat tendinta spre insingurare si nefericire a celor care folosesc excesiv retelele de socializare ca mijloc de comunicare, subliniind aspectele de natura narcisica, patologica ale utilizatorilor. Este posibil ca nucleul problemelor ridicate de folosirea excesiva a internetului, gadgeturilor mobile sa stea in ocolirea unei relatii directe intre utilizatori si medierea cozmetizata a acestei interactiuni. Mesajele sunt trimise catre destinatar fara sa mai fie nevoie de prezenta fizica a celor doi. A fi acolo, prezent pentru a asculta si a fi ascultat a devenit inutil. Asa cum spun cu mandrie promotorii acestor tehnologii, comunicam. Fara sa realizeze insa, subliniaza tocmai aspectul formal, dezumanizat al comunicarii. Ceea ce ramane este doar mesajul, editat dupa cum ne dorim sa ne afisam. Personajele procesului relationeaza insa doar cu proiectii ale propriilor self-uri pe care si le doresc a fi la capatul “firului”.Realitatea presanta a celuilalt, cu nevoile, fricile si asteptarile sale este exilata in spatele unui avatar.

Oamenii zilelor noastre nu mai stiu sa gaseasca distanta optima pana la care sa se apropie de ceilalti. Pentru ca asta ne expune cu tot ceea ce suntem noi, idei, credinte, corpuri. Avand nevoie de control, pentru a ne sustrage atunci cand lucrurile nu mai stau asa cum ne dorim, ne ascundem in spatele interactiunii virtuale, in siguranta izolarii de privirea celuilalt. Ne este teama, din ce in ce mai mult, de intimitate, de a fi respinsi.

Neimplinirile din relatiile interumane fac ca asteptarile din partea tehnologiei sa fie din ce in ce mai mari. Si astfel ne izolam cu castile in urechi, surzi la asteptarile celuilalt, ostili, sarcastici, indiferenti, blazati.

Copiii si adolescentii, probabil dezamagiti de inconsistenta ori poate chiar lipsa unei relatii vii cu ingrijitorii lor, vor incerca cel mai adesea sa umple acest gol cu ceva. Neganditi si nereprezentati de cei apropiati isi vor cauta oglinzile necesare pentru a-si da consistenta psihica. Traind ca personaje de jocuri sau profile pe retelele de socializare, vor cauta un spatiu de interactiune, relativ predictibil, relativ securizat, unde sa se expuna si sa se exprime asa cum isi doresc. In loc sa le oferim timpul si mintea noastra cu care sa-i lasam sa se joace si prin care sa se descopere, le oferim oglinda rece a gadgetului. Deopotriva practicieni si teoreticieni, ne spun insa ca in lipsa unei imagini-obiect al ingrijitorului ce se va fi interiorizat in mintea copilului, oferindu-i astfel acestuia spatiu mental de linistire si reflectie, in lipsa acestei prezente, vom avea de-a face cu problematica adictiilor. Gandite si reprezentate ca incercari esuate de auto-linistire folosind substitute ale unor minti ce nu au fost acolo la momentul dorit. Substante, experiente si mai nou realitati virtuale, toate functioneaza ca un drog, creand dependente dureroase, alterand relatia pe care o avem cu noi si cu ceilalti. Tinerii prefera sa fie atasati de un gadget decat sa fie dependenti de un celalalt, pentru ca tableta, telefonul nu-i va dezamagi niciodata. Tematori in a cobora in adancurile psihicului, tocmai pentru a nu descoperi o lipsa, un gol acolo unde trebuia sa fie privirea linistitoare, tot mai multi copii, adolescenti devin superficiali si agresivi. Curiozitatea autentica au fost inlocuite de o interogare Google sau Wikipedia. Dialogul si consensul au fost schimbate pe insulta si violenta. Dar poate cea mai grava consecinta a unor relatii dezumanizate si virtualizate este diminuarea libertatii de relaxare si de visare. Pentru ca asa cum spunea Freud, “omului ii trebuie un vis ca sa suporte realitatea”. Avem nevoie de reverie pentru a putea depasi concretul impietrit al realitatii materiale.

Relatiile directe sunt mai presus de toate revendicative si impredictibile caci ele cer a fi platite cu un pret, acela al nesigurantei si al angajamentului, al renuntarii la confort si al dedicarii. Dar transmitand sms-uri, postand pe Facebook sau WhatsApp nu o sa ajungem niciodata sa-i intelegem pe ceilalti, sa invatam de la ei, sa-i cunoastem si sa ne facem cunoscuti. Cel mai important loc de unde putem sa incepem schimbarea spre mai bine este re-cunoasterea propriilor vulnerabilitati. Impreuna cu terapeutul personal, pacientul nu doar se descarca asa cum inteleg multi. Va fi ajutat sa-ti dezvolte capacitatea de auto reflectare, de a gandi profund, creativ. In terapie i se ofera spatiul unde sa aiba o voce, unde sa se re-gaseasca in raport cu oamenii si nu cu masinile din jur, computere, tablete, telefoane.

Impreuna cu teraputul, pacientul va putea tolera vulnerabilitatea si fragilitatea conditei umane.