Iuliana Lungu 

Procesul creativ presupune existenta unei relatii intime cu sine, cu o alteritate intrinseca si cu opera creatorului. Matrice a acestei intimitati proprii pare sa fie narcisismul matern-patern retrezit odata cu nasterea bebelusului, proces de care ambii parteneri, precum si bebelusul, vor beneficia. Pentru bebelus proiectia matern-paterna este vitala in teserea vietii psihice si impletirea sa cu corpul iar pentru parinti apare ca o sansa unica de reprezentare a propriei nasteri si a inceputurilor vietii.

La acest nivel putem vorbi despre o activare a narcisismului de la origini dar si de o pierdere temporara a acestuia prin proiectarea lui asupra bebelusului; am putea vorbi, de asemenea si de o activare a lui in relatia de iubire fuzionala mama-bebelus.

Un proces al creatiei sta la baza acestei relatii fuzionale, o forta a vietii care se cere exprimata, transmisa celuilalt si transformata, recreata.

Conexiunea intima, fuzionala incepe cu mult inaintea conceperii, prin intalnirea celor doi parteneri, femeie si barbat, in perioada de indragostire.

Pentru ca aceasta conexiune sa se intample este nevoie ca fiecare partener sa se fi creat-diferentiat pe sine de un celalalt ingrijitor, astfel incat sa se afle intr-o relatie intima, matura, creatoare cu sine, ceea ce are ca sursa-resursa propriul narcisism.

Astfel se intelege ca o matrice narcisica sanatoasa sustine viata si creatia, precum si procreerea prin punerea impreuna, fuzional, a cuplului narcisic, ceea ce da forta unei noi vieti.

O pierdere de sine sau o abandonare temporara, as numi-o, se petrece atunci cand ne indragostim. In acele momente este ca si cum ne abandonam relatia intima cu sine in favoarea unei relatii cu celalalt, in scopul vietii si al creatiei. Ne abandonam in celalalt propriul narcisism, cel putin pentru o vreme. Putem vorbi despre acea stare in care simtim ca altceva sau altcineva ne guverneaza viata, ca si cum plecam din corpul nostru, pentru o vreme, lasand loc celuilalt sa ne ocupe. Intr-un mod simbolic, are loc o fuziune, o stare premergatoare a fuziunii corporale, a actului iubirii. Putem vorbi despre un dans fuzional al sufletelor, creator al unei tesaturi cu rol de matrice a dansului corpurilor, intr-o calatorie impreuna si separat, in spatiul vietii si al creatiei.

Astfel am putea avea drept prototip relatia de iubire cu un celalalt in scopul vietii si al procreearii, pentru relatia creatorului cu opera sa. O putem privi ca pe o calatorie intima a creatorului cu sine si cu creatia sa. Ceva similar putem observa in dans, privit ca opera a creatiei, in care barbatul initiaza, invita femeia sa se abandoneze pe sine in imbratisarea lui, sa-si lase corpul in seama lui, in timp ce sufletele fuzioneaza impreuna cu muzica. Pierderea sau abandonarea de sine in celalalt, se poate intampla doar daca barbatul initiator isi poate permite sa se piarda pe sine in profunzimea intimitatii sale sustinatoare, creand astfel un spatiu temporar pentru a primi sufletul femeii, spatiu de dans si creatie in care cei doi se ingemaneaza cu muzica, oferind corpurilor vibratia necesara conturarii frumosului artistic in viata.

Ceea ce stabileste valoarea artistica este tocmai vibratia frumosului si iubirii trezite in noi si in ceilalti, spectatori, beneficiari ai produsului cultural, vibratie care poate veni prin cele mai fine senzatii de miros, sunet, forma, culoare, gest, precum si din ingemanarea lor in diverse alte forme culturale.

Astfel procesul creator ar presupune tocmai existenta unei permanente conexiuni sufletesti-spirituale, spatio-temporale intre creator, sinele sau intim si opera sa, cu parcurgeri si reveniri, intr-un proces natural in care viata curge din sine, prin noi catre ceilalti.