Monica Geana

Daca ne convingem ca suferinta este normalitate, ca a indura pana la a te imbolnavi este normalitate, pentru ca si parintii nostri au suferit si asta-i viata, povestea tacuta a suferintei poate deveni asurzitoare. Dar ce este aceasta poveste tacuta?

 Poate fi povestea unui om normal, cu slujba buna, cu familie si prieteni. Povestea vietii si a suferintei sale, ce trece zi de zi, ani la rand, nestiuta, nespusa. Povestea tacuta isi cere drepturile din cand in cand. Conflictele mocnite, instrainarea, secretele, tacerile, izbucnirile furioase, sentimentele de gol si deznadejde, impulsurile, regretele, vina.

Asemenea stari, sentimente sunt prea comune, adevarate clisee, s-ar putea spune ca toti suferim. Ca fiecare isi are propria-i poveste tacuta, nespusa. Nimic mai adevarat.

Dar daca ne este greu si nu putem vorbi, daca ne izolam sau dimpotriva daca nu putem sta nici un moment singuri, si daca instrainati sau incojurati de prieteni pe care-i simtim straini, nu ne vom intreba: oare asta e normalitatea? oare asa mi-e dat sa traiesc? atunci povestea nespusa isi va cere drepturile.

Dar pentru a ajunge la raspunsuri avem nevoie de intrebari corecte, pertinente. Cine sunt eu? Ce imi doresc? Pe cine iubesc si urasc si de ce? Cum sa iert, cum sa cresc, cum sa merg mai departe? Intrebari firesti pe care adesea uitam sa ni le adresam. Poate si pentru ca exista o constanta preocupare, cautare de bucurie, satisfactie, liniste, implinire in afara noastra. In relatiile cu altii, in ceea ce posedam, in diplomele pe care le obtinem, in a avea. Uitand adesea ca ceea ce are cineva cu adevarat pretios este el insusi. Trupul, mintea, sufletul lui. Forta si slabiciunea lui, ceea ce viseaza, doreste, spera si poate creea. Dar si tot ceea ce inca nu poate realiza. Tot ceea ce il face unic, ca nimeni altul.

Tindem sa ne ascundem slabiciunile fie din dorinta de a reusi, fie din credinta interioara ca ele ne aduc esecul si sunt cauza tuturor problemelor noastre. Sunt parti ale fiintei noastre pe care dorim sa le mascam.

Este adevarat, toti avem masti, masti sociale. O fateta a personalitatii noastre in raport cu lumea, ce permite o buna adaptare sociala dar si un zid de protectie personal. Daca masca este acordata propriei fiinte si ne simtim confortabil, atunci ea isi indeplineste rolul just. Dar cand masca devine persoana si locuieste in toate incaperile casei noastre, cel sau cea inchisa intr-o camaruta, adevaratul sine, se transforma in musafir nedorit. Strainul care ne locuieste, cum frumos spunea cineva. Daca ne indepartam asa de mult de noi, daca nu suntem constienti decat de raul, furia, ura, slabiciunea fiintei noastre si confundam aceasta parte cu intregul, vom fi tentati sa punem acest musafir nepoftit sub cheie. Sa ne sechestram in propria persoana. Cand si cand masca devenita persoana isi va intoarce tremuratoare fata de la lume catre musafirul pus sub cheie. Monstrul furiei, al urii si neputintei doarme sau ameninta sa darame usa, sa invadeze?

Grija permanenta pentru ce cred altii despre noi, daca ne iubesc, valorizeza, respecta ori ba, nu este oare preocuparea fata de acele parti ale personalitatii noastre pe care nu le consideram demne de a fi iubite? Din teama, uneori devenita convingere, ca vom fi parasiti ori ca celalalt se va razbuna? Asemenea credinte irationale sunt adanc inradacinate in noi si sunt adesea inconstiente. Sunt concluzii la care am ajuns in copilarie cand, pentru a avea sens, am creeat cea mai simpla explicatie care sa se potriveasca tuturor datelor. Scenariul care a creat convingerea este uitat. Singura care ramane constienta este aceasta credinta de nezdruncinat ce ne aduce suferinta.

De la povestea tacuta ce uneori devine asurzitoare, catre falsificari de sine pana la confuzie, toate sunt trepte ale suferintei. Sunt feluri de a trai, simti, relationa, modalitati perfectate in timp. Utile, vitale la inceputul vietii, cand au luat nastere, in copilaria individului. Devenit insa adult, copilul dinauntru, ce nu poate vorbi, stanjeneste, irita, infurie, debiliteaza persoana responsabila, capabila, performanta.

Se poate trai in acest cerc vicios. Se poate trai si altfel?