Marana Papagheorghiu

Cum poti masura clar efectele unei terapii cu un psiholog sau un consilier psihologic? Este o intrebare pe care o pun multi oameni din dorinta de a fi asigurati ca vor fi ajutati sau poate pentru ca sunt obisnuiti cu mediul de afaceri in care lucreaza, in care se dau ‘target-uri’, sefii fac evaluari periodice, ghidandu-se dupa o serie de indici de performanta, in care totul se traduce in cifre sau in parametri cuantificabili. Imi pare rau daca ii surprind, spunandu-le ca psihologia nu este o stiinta exacta. Nu s-a facut inca un index al emotiilor, in care sa li se dea valori de la 1 la 10 si nici o harta exacta in care anumite comportamete sa poata fi evaluate cu precizie.

In acelasi timp pot sa ii linistesc, zicandu-le ca exista rezultate si ca le vor vedea. Doar ca acestea trebuie  constatate, descoperite, cu atentie si deschidere deoarece “materialul” cu care se lucreaza este viu, este psihicul, sufletul, comportamentul omului, iar efectele nu pot fi inghesuite intr-un grafic sau intr-un tabel.

Sunt situatii in care evaluarea rezultatelor este mai usoara. Este cazul celor care vin cu un simptom evident si bine definit, cum ar fi de exemplu atacurile de panica. Cand acestea se vor rari si in cele din urma vor disparea, va fi evident ca ‘obiectivul a fost atins’.  Exista insa o serie intreaga de alte problematici, a caror rezolvare se observa mult mai ‘intuitiv’.

Pe de o parte aceasta se intampla deoarece pot avea loc schimbari profunde, uneori de ordin cantitativ (“aveam insomnii de cateva ori pe saptamana, acum se intampla foarte rar, cand sunt deosebit de stresat”), iar altele de ordin calitativ, cum ar fi schimbarea unui comportament sau a tipului de relationare. Esti mai impacat cu tine, ai o relatie mai buna cu familia, reusesti sa faci fata mai calm unor provocari la job…toate acestea sunt posibile efecte in urma unei terapii insa nu le masori dupa o scala anume ci, facand un pas inapoi si analizandu-ti viata, realizezi ca se intampla.

Pe de alta parte, o evaluare foarte stricta si exacta este improbabila si din cauza timpului sau mai curand tempoului in care se desfasoara lucrurile. Terapia este un proces si evolutia fiecarui individ de asemenea. Rareori se produc schimbari care sa fie radicale si care sa aiba loc in fractiuni de secunda, astfel incat sa poti marca exact  momentul trecerii de la starea A la starea B. De cele mai multe ori vine un timp in care constientizezi ca ceva este diferit. Momentul constientizarii poate fi mai apropiat sau mai indepartat de momentul in care s-a produs schimbarea. Este ca atunci cand te doare capul: iei o pastila si iti continui treburile, fiind in continuare chinuit de migrena si la un moment dat iti dai seama ca te simti bine si ca raul a trecut. Ai putea sa spui ca ai simtit exact felul in care pastila s-a dizolvat, s-a dus la locul dureros si a atenuat durerea? Stii secunda in care ultima urma de durere a disparut si te-ai simtit ca inainte? Putin probabil. La fel si in cazul rezultatelor unei consilieri psihologice, se intampla sa realizezi intr-o zi ca nici nu mai stii cand ai avut ultima oara acel cosmar care se repeta cu indarjire de cateva ori pe saptamana; ca a trecut multa vreme de cand nu te-ai mai gandit la un anume lucru sau la persoana care inainte iti venea obsesiv in minte; ca sa spui ‘nu’ atunci cand este cazul, a devenit un lucru firesc, chiar daca inainte iti era imposibil. Insa nu vei sti exact ‘reteta’ care a facut posibile aceste schimbari, deoarece a fost un cumul de interactiuni si nu un cuvant magic care sa schimbe totul si de cele mai multe ori nici nu vei putea stabili data fixa in care s-a modificat ceva.

Cand lucrurile se rezolva, ‘se aliniaza’, nu vei mai sta sa masori sau sa te intrebi exact ce si cand s-a intamplat, ci vei sti ca este bine. Atunci nu va mai conta care este unitatea de masura a sufletului sau a psihicului uman, ci ca ai parcurs un drum care te-a ajutat sa it gasesti echilibrul, sa fii multumit de tine, de viata si de deciziile tale. Pur si simplu ai sa simti si ai sa te simti.