Calauziti de mituri si legende, de istorii de viata universale, familiale si individuale, ca piloni ai temeliei existentei vietii spirituale, ca punti de legatura si „tesere” a sufletului in procesul sau de armonizare creativa cu mintea, vom incerca o privire introspectiva asupra „memoriei prezent-absenta” a corpului omenesc, printr-o forma de ascultare a „strigatului” sau de suferinta, venit din neputinta perpetuarii vietii. Incercarile nenumarate de a transmite viata mai departe, printr-o dorinta de copil si dintr-o datorie de viata, sunt trairi, de cele mai multe ori, inconstiente, insa „prezent-absente”, exercitandu-si forta prin simptom, fie acesta psihic, ca suferinta a sufletului, fie somatic, ca durere sau boala organica, a corpului.

Pornind de la legatura noastra cu originarul ereditar atat spiritual-sufletesc cat si corporal, putem vorbi de necesitatea existentei unei legaturi somato-psihice cu maternul si paternul originar, sub forma unei re-cunoasteri a pater-mater-ului, masculinului si femininului din fiinta umana, pe toate dimensiunile sale spirituala, sufleteasca si somatica. Aceasta necesitate manifestandu-se ca exigenta a existentei si perpetuarii vietii, ca dat originar.

Daca privim asupra actiunii de „re-cunoastere” a maternitatii si paternitatii din noi, putem observa deja o noua atitudine, aceea a unei regasiri a ceva ce a fost candva cunoscut si totusi necunoscut la nivel constient, insa prezent ca emotie si traire, sub forma unui trecut nostalgic a primei legaturi originare materne, de iubire tandra si devotament.

Re-cunoscand maternul printr-un proces de identificare cu mama sa de origine, femeia devine „obiect” de atractie pentru barbat, putandu-se produce astfel ingemanarea iubirii tandre protectoare cu iubirea erotica, senzuala, atat de necesara in procesul perpetuarii speciei umane.

Pe parcursul evolutiei si devenirii noastre ca fiinte sociale privim viata din diferite perspective, scopul insa ramanand mereu acelasi, anume obtinerea placerii prin satisfacerea unor nevoi si dorinte, fie orientate catre sine, fie catre ceilalti semnificativi din viata noastra, atat sub forma unor satisfaceri imediate cat si/sau prin amanare creativa sau sublimare. Am putea spune ca placerea, bucuria, satisfactia ne-au fost oferite drept recompensa, sub forma unui cadou, insa nu un cadou gratuit, purtand in el datoria de viata, de transmitere mai departe a ceea ce ne-a fost daruit. Astfel s-ar explica insistenta compulsiva a unor cupluri sau indivizi de a avea copii cu orice pret, uneori poate chiar cu pretul vietii. O insistenta sustinuta de forta vietii care se cere perpetuata, dintr-o dorinta de imortalitate, dar si de moarte in acelasi timp.

Ce s-ar putea spune insa despre ne-dorinta de copil, deseori intalnita, ne-dorinta constienta care, de cele mai multe ori, este invinsa de dorinta inconstienta de copil si de datoria vietii? Viata se exprima pe sine prin corpul femeii care ramane insarcinata, pare-se, fara voia ei si/sau a partenerului sau. Forta vietii invinge, preluand controlul asupra mintii umane, de cele mai multe ori, in aceste situatii, fiind cazul acelor persoane aflate inca intr-o nevoie de ingrijire si sustinere psiho-afectiva sau/si aflate intr-un proces firesc de dezvoltare si maturizare.

Pentru a nu ne indeparta de scopul introspectiei noastre asupra infertilitatii sau incapacitatii de a da nastere unui copil, fie din motive de suferinta organica, corporala, fie din motive psihice, de suferinta a sufletului, voi relua ideile prezentate anterior, idei ce pot fi regasite in literatura de specialitate a parentalitatii din perspectiva psihodinamica, psihanalitica, atat ca rezultat al cercetarilor efectuate cat si al experientei clinice a medicinei in colaborare cu psihoterapia psihanalitica.

Voi prezenta doar cateva dintre acestea, sub forma unor ipoteze care au stat la baza acestor cercetari si care majoritatea au fost confirmate de cazurile analizate, ceea ce nu presupune insa si exclusivitatea lor cauzala, de fiecare data in cazurile de infertilitate conlucrand un numar diferit si variat de factori, in atatea variante cati indivizi exista, ceea ce ne elibereaza de omniscienta si omnipotenta vindecatorului magic.

a) O prima ipoteza este aceea ca „infertilitatea vine sa exprime o memorie prezent-absenta”, sa reaminteasca amintiri inconstiente.

b) O alta ipoteza se refera la importanta legaturii sufletesti, spirituale cu mama originara: „mama inceputurilor vietii, mama tandretii si a devotamentului pare sa fie uitata la unele femei infertile”.

c) Reprezentarea psihica a faptului ca sunt in viata datorita mamei lor, fara voia ei, dar niciodata independent de ea, pare ca le lipseste acestor femei.

d) Mai putem vorbi de lipsa disponibilitatii de a pierde, inclusiv copilul, procesul nasterii vorbind simbolic tocmai de desprinderea corpului copilului de corpul mamei, deci de o pierdere, ceea ce cere si o desprindere psihica, sufleteasca treptata, adaptata procesului maturizarii psiho-afective a copilului. Singura mama veritabila este aceea pregatita sa se retraga si sa piarda totul, mama deposedata, care pierde renuntand la bunul sau cel mai de pret, copilul. Esenta maternitatii ar consta astfel, intr-o anumita masura, in slabiciune, pierdere si lipsa.

e) Problema umbrei din povestirea „Femeia fara umbra” a lui Hugo von Hofmannsthal, se refera tocmai la problema fecunditatii si a filiatiei feminine. Personajul din aceasta poveste este o zana, devenita imparateasa prin casatoria ei cu un imparat pamantean, muritor. Aceasta fiinta supranaturala poate trai tot felul de forme ale unei fiinte vii datorita unui talisman magic, dar nu are umbra si nu poate naste copii. Ea observa legatura dintre umbra care-i lipseste si infertilitatea sa citind pe talismanul ei ca „cel care nu isi rascumpara destinul pe pamant cu umbra sa, va fi transformat in piatra”. Povestea continua, zana incercand sa-si gaseasca o umbra chiar cu riscul de a o fura. Doica sa gaseste o muritoare tanara si saraca inclinata spre maternitate, careia ii propune sa-i cumpere umbra in schimbul unor podoabe valoroase si a unei oglizi. Ce valoare are imaginea muritoare reflectata in oglinda, chiar acoperita de podoabe, o reflectare narcisica in van, contra umbrei datatoare de viata, promisiune de procreatie si deci de imortalitate? Pentru a o convinge pe muritoare de valoarea schimbului, doica, reprezentanta zanei, i se adreseaza amagitor, astfel:„Tu esti cea care a ales sa aiba un corp etern svelt si intact si tu ai refuzat in intelepciunea ta abdomenul scobit si sanii ofiliti de timpuriu”.

Un schimb al tineretii eterne iluzorii, reflectata in oglinda, contra umbrei muritoare, renuntare la speranta trecerii dintr-un corp in declin in corpul reinnoit al unui copil ce se va naste.

In aceste cazuri vorbim despre femei care se tem pentru corpul lor, temere reala, subiectiv vorbind, bazata pe o lipsa a investirii corporale primare si o esuare a mediului de ingrijire, femei care, pentru a putea deveni mame este necesar a fi luate in grija si sustinute.

f) Private de legatura materna originara, femeile amatride sunt acele femei carora le-au lipsit „ideologia, mitul, legenda, idealizarea mamei”, acelea care nu pot suporta ideea ca, fiind iubite, ar putea fi iubit in ele ceva din propria lor mama. Aceste femei sunt cele care au pierdut legatura cu mama lor preoedipiana. Atasamentul fata de aceasta mama originara a trecutului, sursa a vietii si tandretii, forta legaturii originare cu mama preoedipiana, constituind un ingredient indispensabil filiatiei feminine.

g) Am mai putea adauga celor prezentate, ca un corolar sub forma exigentei ingemanarii elementelor masculine cu cele feminine, al Eros-ului cu Thanatos-ul, intr-o armonie a devenirii fecunde a individului, atat pe zona conceperii unui copil cat si pe intreaga dimensiune a creatiei umane. Fara ingemanarea acestor elemente contrarii, inerente vietii si mortii totodata, fecundarea naturala nu este posibila, ea putand avea loc doar in afara corpului uman, controlata artificial, ceea ce presupune dintru inceput un clivaj al procesului conceperii, creatiei de materia sa, fara de care nu-si are sens.

Ca proces de transmitere a vietii „prin proiectarea umbrei, fiecare ne platim pe pamant datoria sa de existenta”, dupa cum spunea von Hofmannsthal, citat de Monique Bydlowski in cartea sa Psihanaliza Maternitatii.