– scurta incursiune in definirea misterioasei lumi a  psihicului –

Mihaela Dragan

Psi… o vocabula care sperie si atrage in acelaşi timp. De multe ori, atunci cand auzim despre un „film psiho”, gandul duce uneori la thriller, la horror, la groaza. Cand spunem psihiatru, unii ne imaginam un spital cu usi ferecate, cu grilaje la ferestre si cu oameni in camaşi de forţa. Cand este vorba despre de psiholog, ne aparam cu pasiune – „Eu nu am probleme! Eu nu am nevoie de sfaturile altora!”. Cand auzim de psihanaliza, unii dintre noi ne inchidem in propria noastra tacere şi ramanem aşa, pana nu se mai zareste nicio umbra a celui care vorbeste despre sexualitate si agresivitate, despre parinti si copilarie.

Sa fie oare tot ce incepe cu Psi de localizat undeva pe taramul fricii? Ce ne tine departe de adevarul nostru? Cum se numeste acel ceva ce ne tine departe de cunoastere?

Sa incercam, pentru cateva clipe, sa patrundem dincolo de aparente!

Psihologia este o stiinta aplecata asupra studiului comportamentului uman, a diferitelor proceselor mentale si experiente subiective. Suna, si uneori chiar este, ca un examen. Poate pentru ca este vorba despre o calatorie in interiorul nostru, cu tot ce presupune o astfel de incursiune: bucurii, frustrari, conflicte, durere, teama, speranta, credinta.

Psihiatrul, medic de profesie, este specializat in tratarea bolilor mentale care aduc grave schimbari in structura personalitatii individului. Este vorba despre schizofrenie, despre psihoza maniaco-depresiva si de alte tipuri de tulburari mentale. Instrumentul sau principal de vindecare este medicamentul.

Pe psiholog il intalnim in toate domeniile de activitate: in educatie si politica, comert şi industrie, armata şi politie, in justitie, sport sau medicina. De multe ori, instrumentul lui de lucru este testul cu sprijinul caruia exploreaza si masoara trasaturi, resurse, aptitudini, cunostinte, reactii comportamentale.

Psihoterapeutul sau aşa-numitul doctor de suflete, poate fi medic sau psiholog. El insusi a beneficiat de o psihoterapie personala, astfel incat sa poata conţine si sustine pacientul caruia ii acorda ajutor. Instrumentul psihoterapeutului este cuvantul. Prin intermediul acestuia au loc transformarile, schimbarile aşteptate in viaţa de cuplu, in comunicare cu sine insusi, cu copiii, cu parintii sau cu colegii de serviciu sau in oricare alte probleme cotidiene.

Un psihoterapeut de orientare psihodinamica, psihanalistul este un urmas al lui Sigmund Freud. Divanul care fascineaza, seduce sau ameninta, este locul unde pacientul isi lasa gandurile sa curga, antrenand amintiri, idei, conflicte, sentimente, intr-o asociatie libera. Numarul de sedinţe variaza de la doua la patru pe saptamana. Interventiile psihanalistului, sub forma de intrebari si interpretari, reformulari si clarificari, ajuta analizatul sa puna cuvantul, gandul si emotia in acord, stingand conflictul care il macina si redandu-i echilibrul. O cura analitica are o durata mai lunga de timp reprezentand o calatorie dus-intors inspre adancurile noastre.

Se mai teme cineva de Psi? Daca da, aceastase intampla, poate, pentru ca durerea psihica nu se vede intotdeauna decat atunci cand este prea tarziu si corpul incepe sa strige dupa ajutor? Sau pentru ca ne sperie intunecimea secretelor pe care incercam cu strasnicie sa le pastram ascunse, desi ele incep uneori sa ne scape ca nisipul printre degete? Sau poate pentru ca nu suntem pregatiti sa ne recunoastem limitele?

Daca nu, sa fie oare pentru ca acceptam ca orice schimbare presupune curaj, mult curaj, ceva durere, rabdare si perseverenta? Poate pentru ca ne dorim sa crestem, sa fim mai buni maine decat ieri? Sau sa fie oare pentru ca stim ca cel mai greu travaliu al incercarilor noastre este acela de a indrazni sa facem cunostinta cu noi insine, fara sa fugim de noi insine, doar in lumina propriilor nostri ochi?