Simona Duran

Relaţiile de cuplu sunt legate, in primul rand, de capacitatea de a oferi un raspuns emotional celuilalt si de nevoile profunde de securitate si conectare emotionala, nevoi care ne urmaresc toata viata. Atunci, cum se face ca adultii au devenit auto-suficienti?

Pentru unii dintre noi, relatia de cuplu pare mai degraba o lupta in care nu stim cum am intrat si din care nu stim cum putem iesi. Problema centrala se refera rareori la continutul argumentelor celor doi si aproape intotdeauna se refera la puterea si la capacitatea de reactie afectiva pe care o au. Testul de referinta a unei relaţii este dat, de fapt, de raspunsul la intrebarea pe care fiecare o pune celuilalt: “esti aici pentru mine? Contez intr-atat pentru tine incat sa fiu inaintea altora: jobul, prietenii?” Atunci cand ne simtim in dificultate in relatia de cuplu, avem senzatia ca raspunsul la intrebarea de mai sus este “nu” sau in cel mai bun caz “poate”. In toate cuplurile exista divergente, dar ceea ce se afla dincolo de acestea este general valabil: Cat de sigura este conexiunea emotionala pe care o am cu partenerul de cuplu?

Adesea se ajunge la o mare distantare in relatie, acompaniata de sentimentul de insingurare al unuia sau ambilor parteneri. Pare ca tandretea si exprimarea verbala a iubirii nu mai conteaza.

Uneori, cuplurile vorbesc despre relatia lor in termeni de viata si moarte ca si cum ei insisi ar fi in pericol de pieire. Parca dintr-o data, tot ce a ramas sunt emotii primare, in cea mai mare masura frica, si o nevoie frenetica de a restabili siguranţa conexiunii lor, fara a avea nici cea mai vaga idee despre cum sa faca asta.

Ne speriem uneori atunci cand vrem sa vorbim despre sentimente.  Ne simtim incapabili sa inţelegem ce lipseste si sa readucem iubirea in relatie. De cele mai multe ori acest lucru se intampla datorita faptului ca unul dintre parteneri face eforturi o vreme pentru a-i atrage atentia celuilalt asupra nevoilor sale, dorind ca acestea sa-i fie satisfacute. E posibil ca partenerul sa simta cum incercarile lui de a recladi relatia nu aduc nici un rezultat, moment in care este cuprins de o amara deznadejde constientizand cat de “gol” se simte in relatia sa sau cat de greu ii este sa tolereze distanta uriasa creata intre el si celalalt. Neprimind raspunsul dorit, el se retrage    simtindu-se neinteles si devine rece si distant. In final, renunta la a mai lupta pentru a obtine ceea ce ar avea nevoie.

Nu toate relatiile de cuplu pot fi salvate. Sunt situatii in care doar unul dintre parteneri isi mai doreste ca relatia sa functioneze. Celalalt poate sa fie atat de furios incat nici sa nu-si mai dea seama de unde si cum a pornit aceasta furie. Tot ce stie este ca vrea sa iasa din aceasta relatie.

Istoria de baza a vietii noastre este ca ne dorim pe cineva care sa ne vada intr-adevar, sa ne auda si sa fie acolo pentru noi atunci cand este important. Atunci cand nu putem da un sens experientei noastre, ne dorim cu disperare sa fie cineva care poate sa faca sens pentru noi. Intr-o relatie buna, in care ne simtim in siguranta, primim acest sens de la celalalt si lucrul acesta ne salveaza viata. Dar cand am pierdut aceasta conexiune, psihoterapia poate sa ne ajute sa redefinim ceea ce asteptam de la relatia nostra, sa o reparam, sau daca nu este posibil, sa acceptam ca mai avem de cautat. In oricare dintre variante, a fi “vazut”, inteles de terapeut, este o experienta transformatoare care ne poate ajuta sa fim mai impacati cu noi insine, iar aceasta va avea, in timp, un efect benefic asupra tuturor relatiilor noastre.