Raluca Hurduc

De cele mai multe ori, astazi nu mai cumparam un simplu obiect. Cumparam o stare, cumparam un stil de viata. Este ceea ce publicitatea ne sugereaza de foarte multe ori si noi, docili, ne straduim sa facem.

Societatea de consum isi bazeaza succesul pe promisiuni si frustrare. Si pe deziluzionare: caci niciun produs nu poate respecta promisiunile facute de publicitate in numele lui si, prin aceasta, indirect, omul este indemnat in continuare la consum, pentru a afla in produsul urmator indeplinirea tuturor dorintelor. Cu ajutorul instrumentului sau eficient, publicitatea, societatea de consum reduce toata bucuria de a trai la bunurile materiale si la placerea de a le poseda si a le acumula. “Colectioneaza-le pe toate!” spun toate reclamele la jucarii. Mai in gluma, mai in serios, exista astazi si o “terapie prin shopping”. Toate angoasele, toate anxietatile, toate neputintele par a se rezolva printr-o partida epuizanta de cumparaturi.

Societatea de consum creeaza nevoi false, falsifica ierarhiile de valori, cultiva hedonismul si narcisismul. Cumparam obiecte pentru a ne simti mai bine. Devenim dintr-o data profund nefericiti cand detinem ceea ce, dupa cateva luni de la achizitionare, se dovedeste a fi “modelul vechi”. Ne dorim cu disperare ultimul model de “smart”-ceva, iar inconstient speram ca atributele obiectului se vor transfera asupra noastra si, astfel, vom fi si noi mai “smart”, mai “cool” si mai “happy”, asa cum ne promit reclamele.

Prin accentul pe care il pune asupra posesiei de bunuri, societatea occidentala promovează o atitudine si un stil de viata materialist, in care competitia se naste intre cei care au sau nu au anumite obiecte “la moda”, ea nemaifiind bazata, firesc, pe calitatile intrinseci ale omului. Astazi pare ca, pentru a fi competitiv, ajunge sa ai cat mai mult, nu sa fii cat mai mult. Astazi, mai mult decat oricand, ierarhiile se intocmesc dupa cantitatea lucrurilor detinute, si nu dupa calitatea umana a detinatorilor lor. Imi aduc aminte de baiatul unor cunostinte, care, in momentul in care parintii au achizitionat o casa cu iesire la un lac, si-a dorit un jet-ski. O vreme, a cutreierat fericit, cu jucaria lui cea noua, lacul in lung si-n lat. Apoi, anul urmator si-a dorit un jet-ski mai mare, mai performant, cu motor mai puternic. Parintii s-au conformat, iar baiatul a primit ceea ce isi dorea. Cu un sentiment de “stapan al lumii”, baiatul a pornit in tromba sa vada ce poate sa faca noua achizitie. Parintii il urmareau de pe ponton, multumiti ca au putut sa ii faca o bucurie fiului, greu de multumit de altfel. La intoarcere, baiatul nu a fost nicidecum bucuros, ci foarte frustrat. Le-a spus parintilor ca acum ii trebuie un lac mai mare.

Citeam deunazi despre un publicitar roman de succes care, acum ceva timp, a lasat balta toate afacerile si a plecat in lume, sa se regaseasca prin meditatie. Dupa cativa ani, a revenit acasa si a scris o carte despre raspunsurile pe care le-a gasit la intrebarile pe care nu stia ca si le pune: despre felul in care fericirea este o stare launtrica, nu ceva din exteriorul nostru care trebuie apucat; despre faptul ca acea stare nu vine din acumulari, ci din renuntari, si despre cele mai importante lucruri in viata, care nu se gasesc in afara ta, ci in interiorul tau. Nu mi se pare lipsit de relevanta faptul ca acest om a lucrat ani de zile in bransa care promite fericirea pe pamant, prin consum.

– Va urma –