Iuliana Lungu

Povestea lui Mos Craciun este mult mai complicata decat pare, iar originile sale par destul de incerte. Ca multe alte traditii, Mos Craciun este creatia mai multor influente populare. Povestea lui Mos Craciun se intinde pana in secolele de dinainte de Hristos , cand lumea era guvernata de zei.

 Nu ne propunem insa aici o cercetare asupra originilor legendei lui Mos Craciun.

Ceea ce a starnit scrierea de fata, este tocmai oportunitatea localizarii originilor creativitatii umane in spatiul in care miturile, legendele si traditiile fiecarei culturi se ingemaneaza intr-un mod dinamic-creator cu realitatea externa a lumii in care traim.

Din cele prezentate anterior rezulta pe de o parte o diferentiere culturala care de altfel reflecta starea de sanatate a sufletului colectiv al unei comunitati, cu o personalitate estetica bine conturata in care se impletesc obiceiuri si traditii, iar pe de alta parte o asemanare care consta tocmai in existenta unei spatio-temporalitati fara de care creatia si implicit personalitatea estetica a culturii nu ar putea exista.

Vorbim despre o dimensiune spatio-temporala psihica, sufleteasca, perceputa de individ doar in relatie cu o realitate externa obiectiva.

Insa pentru a putea percepe ceva existent in afara noastra, este necesara crearea unei matrici a acestui obiectiv in spatiul nostru subiectiv, in mintea si sufletul nostru.

Desigur ca apare intrebarea “ce anume determina teserea matricii cunoasterii si a functiei creative?”. Si am putea continua la infinit acest joc al cautarii originarului, binenteles fara a obtine vreun raspuns cert, viata si implicit cunoasterea nemaiavand parca sens si frumusete fara acest mister.

Se impune aici existenta unei alte functii psihice ce caracterizeaza starea de sanatate psihica, sufleteasca. Este vorba despre o toleranta fata de necunoscut si despre o acceptare a paradoxului ca pe masura ce cunoasterea umana avanseaza, creste dimensiunea necunoscutului totodata, atat la nivelul realitatii psihice subiective a individului, spatiul psihic al creativitatii extinzandu-se si capatand un alt grad de flexibilitate, cat si la nivelul perceptiei dimensiunii realitatii externe obiective.

Poate deveni plictisitor acest demers, parca fara sens, tocmai datorita angoasei necunoscutului catre care tindem, astfel ca vom incerca o localizare a experientei intalnirii mitului lui Mos Craciun in viata noastra atat din perspectiva copilului cat si a adultului.

La auzul numelui Mos Craciun se trezesc in noi senzatii, afecte, sentimente, ganduri si trairi de tot felul, atat din registrul iubirii, al increderii si bucuriei cat si din cel al urii, tristetii, suferintei sufletesti. Toate aceste trairi aflandu-si radacinile in experientele noastre primare de viata, tesute atat in memoria corpului cat si in cea a mintii, fie sub forma iubirii, a increderii ca cineva ne sustine, vine in intampinarea nevoilor noastre, fie sub forma nesigurantei, a spaimei ca nu este nimeni acolo pentru noi. Aceste intalniri sau neintalniri precoce din copilaria noastra, nu presupun doar intalnirea fizica cu persoana de ingrijire. Intalnirea are loc doar daca si sufletele se intalnesc, initial cel al mamei cu cel al bebelusului. Desigur ca vorbim despre un moment initial imediat nasterii, fara insa sa ignoram ca un moment initial spatio-temporal concret nu poate fi identificat, considerand cu necesitate existenta unei intalnirii sufletesti-spirituale a cuplului parental inaintea si in momentul conceperii copilului, si mai departe de atat, o necesitate a intalnirii sufletelor neamului, o intalnire inter- si trans-generationala, ca o conditie necesara a tuturor intalnirilor sufletelor viitoare.

Sigur ca nu vorbim despre intalniri fantomatice, ale sufletelor fara corpuri, ci ma refer la nevoia de intalnire sufleteasca pentru ca de cele mai multe ori suferinta si patologia sunt determinate tocmai de lipsa iubirii si a investirii afective. Desigur ca insasi aceasta neintalnire este cauzata de suferinte proprii persoanelor de ingrijire sau ale neamului acestora, astfel ca nu incercam decat sa gasim un sens al suferintei sufletesti si cai de a o alina sau sprijini spre integrare si vindecare.

Nu toti am avut parte de intalniri fericite cu parintii nostrii sau cu cei care ne-au ingrijit. Insa faptul ca putem observa acest lucru este dovada vie a existentei unui fir de iubire, dorinta si creatie in fiecare dintre noi, sansa a continuarii teserii starii de incredere si bucurie creatoare.

Faptul ca deseori auzim in jurul nostru expresii ca “simt ca-mi pierd timpul, ma plictisesc; parca nimic nu conteaza si ca viata nu merita traita; ma simt inutil”, sunt totusi semnale ca “multi indivizi au experimentat exact atat cat trebuie viata creativa pentru a recunoaste ca majoritatea timpului traiesc in mod necreativ, ca si cum ar fi prinsi in creativitatea altei persoane sau a unei masini”, dupa cum spune Winnicott. Sau ca si cum ar trai viata altcuiva. Aceasta este o atitudine a individului compliant, a carui creativitate nu a putut fi sustinuta, astfel ca pentru motive de supravietuire a imprumutat sinele celuilalt pentru a fi ceva, orice altceva decat nimic. Ceea ce ne ajuta sa identificam aceasta diferenta de stare este tocmai forta sinelui adevarat care se cere exprimat.

Continuand calatoria noastra, de data aceasta autentic-creativa, alaturi de Mos Craciun, trezim in noi iluzia si nostalgia intalnirii atat sufletesti cat si fizice a celor dragi, odata cu celebrarea nasterii dar si a mortii lui Mos Craciun, conform unei legende care spune ca Mosul vine cu daruri, dupa care moare pentru cateva secunde la sfarsitul anului si renaste odata cu Noul An, reluandu-si joaca creativa si calatoriile prin intreaga lume pana la Craciunul viitor cand va reveni cu daruri si tot asa repetand ciclul vietii, trairii si al mortii.

Daca privim aceasta legenda, regasim in ea o oglindire a nasterii, intalnirii si separarii, a cunoasterii si trairi creative si in final a mortii, ca proces firesc al perpetuarii speciei.

Mit-ul prin definitie este considerat ca o prima treapta a cunoasterii, ca povestire de origine populara, cu continut fabulos care explica in mod alegoric originea lumii, fenomenele naturii si viata sociala.

Fata de acest Mit exista cel putin doua atitudini fundamental opuse ale adultilor pusi in fata intrebarii copiilor lor despre existenta lui Mos Craciun. Sunt parinti aflati intr-o stare de sanatate sufleteasca care traiesc creativ si celebreaza cu bucurie alaturi de copiii lor venirea lui Mos Craciun, fara sa-si puna problema adevarului absolut “exista sau nu exista Mos Craciun?”. Aceasta categorie de indivizi traiesc magia cu bucurie, simtindu-se ca si co-creatori ai lui Mos Craciun, atat prin propria credinta subiectiva cat si prin facilitarea transformarii creatiei psihice in realitate externa obiectiva, prin actiunile intreprinse in munca creatoare de a-si implini atat dorintele lor cat si pe ale celor dragi. Pentru o astfel de atitudine, care presupune o maturitate psiho-afectiva, este  insa necesar sa fi trait initial o oarecare experienta a controlului magic, prin capacitatea mamei de a fi ceea ce bebelusul are capacitatea sa gaseasca si de a fi experimentat co-creatia impreuna cu aceasta.

Nevoia de adevar absolut apare in stari de nesiguranta si transmiterea informatiei ca atare, ca adevar absolut, dinspre parinte catre copil poate fi traumatica, daca mesajul vine incarcat de angoasa de necunoscut si in momente in care deziluzionarea poate produce perturbari in dezvoltarea psiho-afectiva a copilului. Spatiul de fantasmare, visare si nevoia iluziei, a controlului magic, sunt doar cateva aspecte functionale care stau la baza formarii aparatului psihic, constituind functii vitale ale acestuia si matrice a dezvoltarii cognitive si a creativitatii mintii umane.

Astfel ca miturile, legendele si toate experientele de viata ce le însotesc, constituie hrana pentru suflet, minte si corp, in procesul dezvoltarii.

Procesul natural al crearii propriului sine, presupune o calatorie permanenta inaintea si inapoia vietii, printr-o intelegere mutuala, bazata pe iubire si incredere, a adultilor impreuna cu copiii dar si separat, prin lumea fantasmatica a basmelor si legendelor, al caror scop este de a le prezenta cu blandete, rabdare si respect fata de ritmul si nevoile lor proprii, lumea reala in care traim.

Acest du-te-vino impreuna si separat, intre lumea fantasmatica, interna, proprie individului si lumea externa, obiectiva, creaza un spatiu tranzitional cum l-a numit Winnicott, este ca “un loc de odihna pentru individul angajat in perpetua sarcina umana de a pastra realitatile interioara si exterioara separate si totusi interrelationate”.