Marana Papagheorghiu
“E o caldura de-ti vine sa-ti bati copiii”, sau un frig, sau o lapovita… Am auzit de mai multe ori expresia asta, dar abia la un moment dat am realizat ce aud de fapt.
Si m-am gandit ca, poate, nu aud bine. Poate a fost o intamplare si nu este vorba de o expresie deja impamantenita in limba romana. Ca sa ma asigur, am cautat si pe google, iar rezultatele au confirmat ca este deja o expresie uzuala. Ba chiar apare in diverse forme, dovada ca este destul de versatila. Uneori se refera la ceva negativ – un fenomen meteorologic extrem, deci inconfortabil, un slogan nereusit etc., alte ori la ceva pozitiv. Pentru ca se pare ca sunt si lucruri care arata atat de bine incat, iata, din nou, “iti vine sa-ti bati copiii”. Practic, este un superlativ, in registrul ‘cu plus’ sau ‘cu minus’, dar in ambele cazuri culminand cu o bataie. Ba chiar uneori “iti vine sa-ti bati copiii si nevasta”.
“Este doar o expresie”, veti spune. Poate. Totusi, expresiile nu apar din senin, ele se nasc din realitatea noastra si, intr-o anume masura, ne oglindesc. Doua dintre definitiile cuvantului ‘expresie’ conform DEX sunt: “constructie concisa care exprima, de obicei in mod figurat, o idee” si “infatisare care reflecta starea sufleteasca a omului”. Da, nu trebuie intelese mot a mot, probabil ca cei care folosesc expresia in discutie nu se duc si pun in practica ce exprima. Dar nu asta intereseaza aici, ci ca “nu iese fum fara foc”. Asa ca, daca expresiile dau cont de o realitate interna a noastra, poate ar fi interesant sa analizam putin mai atent despre ce anume vorbim:
- Bataia este fireasca. Este se pare perfect normal sa iti bati copiii. (asupra acestui subiect nu voi mai insista aici).
- Care este motivatia? Ceva exterior, care de fapt nu are nici o legatura cu copilul. Nu este nici macar o bataie in scop educativ, ci este ca urmare a unui eveniment, care creaza o emotie puternica in subiect. O excitatie careia acesta nu stie cum sa ii faca fata. Si pentru a descarca acea tensiune, “ii vine” sa bata. Este de fapt ceva din interiorul lui, este o pulsiune care il indeamna sa faca ceva CA sa se linisteasca. Copilul este doar un obiect (la fel si nevasta, cand este si ea luata in vizor). Facand o scurta digresiune, nu pot sa nu ma gandesc la bebelusi. Pentru ei, care au crescut 9 luni in mediul uterin, lumea aceasta in care ies este noua, plina de sunete, senzatii, culori, lumini care se traduc toate in excitatii, in mici ‘atacuri senzoriale’ uneori. La asta se adauga tot amalgamul de pulsiuni interne. Copilul nu stie cum sa faca fata acestei avalanse pe care o simte si plange pentru a se descarca. Cu timpul, ingrijirile bune il fac sa creasca, sa invete cum sa faca fata excitatiilor pe care le resimte. Astfel va ajunge candva un adult care va reusi sa le ‘contina’ sau, cand nu poate, sa gaseasca acele cai de descarcare care sa il ajute sa isi regaseaca echilibrul, fara a-l expune si fara a face rau altora. Dar, cand ceva a intervenit in acea crestere, survine probabil un blocaj… si aici revenim la subiectul initial. Pentru un adult care nu este suficient de echilibrat, excitatiile pe care nu le poate contine se descarca prin agresivitate asupra celorlati, care devin doar un mijloc prin care el isi regaseste ‘echilibrul’.
- Catre cine este indreptata bataia? Evident, catre cineva mai slab – copilul si, eventual, nevasta. Neputinta care este resimtita in raport cu ceva caruia nu poate sa ii faca fata este transpusa. “Acum sunt ei cei neputinciosi, eu lovesc, deci sunt cel puternic.”
Asadar, iata cat poate oglindi o expresie, care din pacate poate reflecta ceva din mentalul colectiv, din realitatea in care traim. Este doar o vorba… dar sa nu uitam ca, totusi, cuvintele au putere, ne reprezinta.
Expresiile sunt vehicule prin care verbalizam si impartasim ceva din universul nostru, din reprezentarile noastre interne, deci ar trebui sa ne asumam responsabilitatea pentru ceea ce spunem. In acelasi timp, prin cuvinte interactionam si modelam intr-o anume masura exteriorul, lumea in care traim. O astfel de expresie “…de sa iti bati copiii” ar trebui sa ne dea de gandit. Cum s-a format, cum ‘a prins’ si ce anume vehiculam mai departe, transmitem, folosind-o.