Iuliana Lungu
“Nu exista nimic mai intim in viata decat sentimentul de a fi inteles si de a-l intelege pe celalalt.”
Brad Meltzer, The Inner Circle
Cand vorbim despre intimitate, ceva tainic, ceva ce tine mai degraba de partea nevazuta a fiintei, parca transpare din starea de spirit a oricarui om. Vorbim astfel mai degraba despre ceea ce “se” simte decat despre ceea ce “se” vede, despre o stare a sufletului. Vom vorbi deci despre intimitatea emotionala a fiintei umane, stare a sufletului, fara de care nicio alta forma de apropiere, si ma refer la cea fizica, corporala, nu mai poate fi numita si implicit simtita ca intima, atata vreme cat intalnirea sufletelor nu se poate intampla.
Cuvantul “Intimitate” isi trage originea din cuvantul latin intimus, “inmost” in engleza (adj.), in traducere “cel mai adanc”, “tainic”, superlativul lui in “in”. Putem astfel localiza intimitatea ca stare sufleteasca, psihica, aflandu-si radacinile in adancurile fiintei noastre, in substanta lumii noastre interne, resimtita atat in corp sub forma senzatiilor, trairilor, cat si in minte si-n suflet, sub forma perceptiilor, reprezentarilor si constientizarilor. Vorbim astfel, atat despre a ne simti intimi cat si despre a fi constienti de aceasta stare. Intimitatea apare in felul acesta, ca fiind o stare emotionala complexa atat a corpului cat si a mintii si suflet-spiritului totodata.
Capacitatea de a fi intim, ca stare sufleteasca, apare initial ca o predispozitie, ca ceva innascut, stare fara de care fiinta umana nu ar putea supravietui, sub forma primara a dependentei absolute de mama sau de persoana care ingrijeste. Este o perioada de simtire-traire intrinseca a intimitatii in relatie cu sine si cu celalalt totodata, de nediferentiere mine ne-mine, corp in corp in perioada intrauterina si corp la corp in primele zile, luni de viata. Am putea-o numi intimitate arhaica, primara, stare ce constituie matrice in relatiile de iubire de mai tarziu. Intoarcerea la nediferentiere si implicit la intimitatea arhaica o regasim deseori in starea de indragostire, constituindu-se ca parte componenta a vietii fantasmatice ce sustine viata sexuala a omului.
Astfel o capacitate buna a mamei de a trai intim cu bebelusul ei atat inainte de nastere cat si imediat dupa momentul nasterii, ar fi ceea ce ar declansa mugurele intimitatii in mica fiinta si de aici intregul proces complex de evolutie psiho-afectiva. Este nevoie practic doar de o baza de siguranta, de o ingrijire buna, ca acest proces sa se porneasca de la sine sau din sinele copilului, potentialul fiind deja acolo. In patologiile grave putem vorbi de un deficit al mediului ingrijitor, acolo unde a existat o suferinta sau chiar o lipsa. In cazurile fericite insa, mai putin perturbate de conditiile mediului, se poate intampla doar o amanare a dezvoltarii si implicit a capacitatii de a fi intim cu sine si cu celalalt, potentialul biologic conservandu-se pana in momentul in care individul intalneste o baza de siguranta. Si ne putem referi aici la acele cazuri de adulti care fie gasind un partener ce raspunde nevoilor lor reiau acest proces de dezvoltare emotionala, fie contexte sociale noi le ofera forta de a cauta o vindecare.
Pentru a putea fi intimi cu celalalt este necesar, inainte de toate, sa putem fi intimi cu noi insine, de preferat pe toate dimensiunile fiintei umane. Este adevarat ca fiind un proces care dureaza toata viata, este greu de spus daca se ajunge la desavarsire vreodata, astfel incat fiinta umana sa fie capabila de a trai intim cu sine si cu ceilalti pe toate palierele, cel corporal, sufletesc-spiritual si mental. Poate ca este tocmai desavarsirea pe care o cautam cu totii, viata insasi cu toate experientele ei. Privind intimitatea din aceasta perspectiva tridimensionala, putem observa persoane incapabile de a trai atat cu sine cat si cu celalalt experienta intimitatii ca intreg. Putem observa relatii de intimitate partiala, fie cu accent doar asupra corpului, senzitiv-senzorial, fie doar pe dimensiunea spirituala, sufleteasca sau pe cea cognitiva, mentala. De exemplu, observand o persoana intima cu sine doar pe palierele sufletesc-mental, relatiile lui cu ceilalti vor putea atinge intimitatea preponderent pe aceste dimensiuni. Deseori in aceste cazuri de functionare bidimensionala, vom putea vedea cum corpul, simtindu-se abandonat si neinvestit, va striga dupa ajutor in forma unor boli somatice. La fel se poate intampla in oricare din combinatiile functionarii bidimensionale sau si, mai ingrijorator, in cazul functionarii unidimensionale.
Dupa calitatea intimitatii tipurilor de relationare cu sine si cu celalalt se poate observa starea de bine si calitatea relatiilor atat cu lumea interna cat si cu lumea externa a individului.
In acelasi raport de evaluare a starii de bine data de capacitatea de a fi intim, putem privi si relatia cu profesia pe care ne-o alegem. Aflat in intimitate cu munca sa, omul poate fi creativ. Nu exista creativitate fara intimitate, pornind insasi de la matricea originara a procrearii care necesita o minima intimitate corporala, fie ea si unidimensionala uneori. Neatingand tainele suflet-spiritului, substanta din care suntem creati, nu vom sti niciodata cine suntem, nu ne vom cunoaste nici nevoile si nici resursele, astfel sa le putem orienta creativ. Ce si cum sa creeze o fiinta umana, daca nu se creaza mai intai pe sine, pe sine in sine insusi prin celalalt.
Filosoful existentialist Gabriel Marcel reda in scrierile sale esenta intimitatii astfel:
„Chiar daca nu te pot vedea, chiar daca nu te pot atinge, simt ca esti cu mine. Cu mine nu neaparat intr-o relatie inerenta sau imanenta, nici intr-o relatie exterioara. Este o relatie de coesentialitate autentica…de intimitate autentica.” (1949, p.25) Gabriel Marcel – existentialist philosopher