Corneliu Irimia

Am lipsit sedinta trecuta dar, de fapt, m-am gandit la dumneavoastra si asta pentru ca am visat foarte mult. Nu ma descurc cu visele mele. « Ale mele » este un fel de a spune. Mai curand eu le apartin lor. Ce distanta intre viata mea de peste zi si viata mea din vise ! Le traiesc cu totul – frica data de ele, placerea, surescitarea – dar, in acelasi timp, mi se par straine. Ce ciudat sa fii cotropit afectiv de ceva ce se produce fara aprobarea ta, fara ca macar sa intelegi care este mesajul.

Imi amintesc bine doar unul din ele: eram un fel de preoteasa a unui cult,  cu o haina lunga, pana in pamant, neagra. Eram pe o scena de spectacol, undeva afara, o scena de concerte. Indeplineam un ritual, daruiam ceva, o caciula ciudata ca a pionierilor americani dar cu o pana de muschetar. Asta insemna ca apartin acelei religii. Apoi cand am ingenuncheat, am avut, in vis, un sentiment de fals, de prefacatorie. Eram atat de rusinata ca le faceam asta celor prezenti, ca ii inselam, ca, de fapt, nu credeam! M-am trezit, a fost un cosmar.

Ce am daruit eu cu adevarat prietenilor mei ? Nu cumva am fost mereu falsa ? Nu cumva mi-am daruit doar mie ? Mi-am daruit o simpla repetitie a relatiei mele cu mama. La asta nu am putut sa renunt – sa fiu «terapeuta»  ei. Si atunci le-am aplicat acest regim prietenilor mei, le-am facut lor ceea ce facusem cu mama. Oribil ! Cat timp am pierdut crezandu-ma o generoasa. Cata suferinta inutila. A lor si a mea. Si ce suparata eram pe ei daca imi refuzau « darurile mele dezinteresate ». Daca as avea acum un prieten nu i-as mai darui nimic in mod special. As trai. As fi eu. Ar fi un troc. Trocul este cel mai cinstit si nu poate ascunde intentii rele.

Libera de mama de as fi. De tata nici nu ma pot elibera pentru ca nu am avut o relatie adevarata. Poti sa eliberezi de catuse pe care nimeni nu ti le-a pus ? Pe care le-ai fi vrut, dar pe care nu le-ai avut ? (…)

Nu se mai termina sedinta asta ! Uneori imi vine sa plec mai repede. Ma opresc doar ca sa nu ma considerati tacanita. Stiu ca vreti sa fiu cat mai libera cand vin aici, in cabinet, sa gandesc si sa vorbesc liber dar uneori ar trebui sa fiu nepoliticoasa daca as spune tot ce as gandi despre dvs. A fi libera inseamna sa fiu nepoliticoasa ? Este si o agresiune, pentru ca a fi liber inseamna sa il parasesti pe celalalt, pe tata, pe mama, pe iubitul X. Nu poti sa iubesti pe cineva si sa fii liber. El se va astepta la dependenta ta si va trebui sa ii dai asta altfel te va parasi.

Daca m-as duce la alt terapeut ar insemna ca sunt libera fata de dvs .? Asta v-ar face sa spuneti : iata o femeie, un adult eliberat ? Ce criterii aveti ? Ce asteptati, de fapt, de la mine ? Ce inseamna ceea ce mi-ati spus acum cateva saptamani : sa fiu cat mai libera in ce spun, aici ? Este o capcana, am citit si eu despre terapii. Nici un pacient nu poate asocia cu adevarat liber. O spun expertii din meseria dvs. Imi cereti ce nu exista : libertate de gandire.

Ca sa fiu libera ar trebui sa nu mai sufar. Asta este mai usor pentru prezent dar mi se pare imposibil pentru trecutul meu. Am suferit suferinta mea. Am suferit suferinta mamei. Cum sa ma eliberez de ceva ce a fost in trecut, de ceva ce mai pastrez, inca, in mine, in corpul meu ; stiti cum sunt cercurile din trunchiurile copacilor ? A reusit cineva sa se elibereze de o durere prelungita, masiva, din trecut ? A reusit cineva asta pana acum ? Sa ma eliberez de suferinta parca ar insemna sa pierd ceva din mine insumi. Soparlele isi pierd coada dar le creste alta la loc. Ar trebui sa am si eu o coada noua care sa se numeasca : Alina fara suferinte. Alina cea libera. Eu ma asupresc singura, eu imi pun catuse, tot eu ma eliberez. Am eu oare curajul de a lasa suferinta de o parte, a ma elibera de ea, de a nu o mai accepta ? Nici nu stiu cum ar fi viata mea atunci. O mare necunoscuta.

Va urma.

Nota : acest text este o fictiune.