Corneliu Irimia

Mama, ti-am dat atat si nici macar nu te cunosc cu adevarat. Cine esti tu? Am alergat, in clasa intai, pana la tine la birou, ca sa iti spun ca am luat primul 10. Il vedeam, cred, ca pe un medicament atot-puternic pentru tine, pentru tristetea ta. A reusit, oare, forta vietii mele, atunci, sa iti micsoreze durerea? Pentru ca ai ras si m-ai imbratisat. Poate de asta am continuat sa invat, mereu, foarte bine, pentru a obtine rasul tau. Te urasc! Suna groaznic, dar am spus-o. Te urasc pentru bunatatea ta. M-ai tinut langa tine prea mult. Cu voia mea, este adevarat. Dar trebuia sa stii, trebuia sa imi spui ca viata este in alta parte. Chiar daca eu nu voiam sa vad, trebuia ca tu sa imi spui. Nu m-ai invatat sa fiu o femeie implinita. Nu te-am vazut impreuna cu tata prea des. El era mereu plecat in delegatii. Un pretext pe care il folosea intotdeauna. Oare o fi avut pe altcineva? In certurile voastre, noaptea, certuri pe care le ascultam cu urechea ciulita, parca nu am auzit, totusi, acest repros.

Ai stat langa el, mama. Poate ai refuzat gandul esecului afisat catre ceilalti, catre tine. Ar fi fost mai sanatos sa fi plecat de la inceput. Acum el a murit. A facut-o ca un repros catre tine? Un om poate sa moara doar ca sa transmita un mesaj pe care nu ti-l poate transmite altfel?

Voi doi, fatza in fatza, demult, pe cand aveam 4 ani.  Si eu uitandu-ma la voi. Sorbindu-va privirile care nu erau indreptate catre mine. Pe atunci eram inca libera pentru ca voi nu erati concentrati asupra mea, nu in sensul in care ai fost tu, mama, mai tarziu. Oscilez intre imaginea acestui cuplu si imaginea mamei singure, deznadajduite, indurand. Ma simt rupta intre tata si mama. Pe tata il aduc aici destul de ne-natural. De fapt el nu a fost prezent pentru mine nici fizic si nici afectiv. Il privesc cu ochii de atunci: plin de viata, dominand, glumind, facand aluzii sexuale cu prietenii lui, aluzii pe care nu le intelegeam dar totusi ma faceau sa ma rosesc. Il vad ca printr-un geam. Imi amintesc un singur sfat al lui, cand a gasit cateva minute pentru mine : «Cand mananci, sa incepi cu ce nu este bun si sa lasi la sfarsit ce este mai bun la gust». Si singurul lui cadou: o trusa de carioci. Eram coplesita de emotie ca un barbat asa mare, asa de important, era atent la mine. Simteam ca puterea lui era parca canalizata catre mine pentru a ma ocroti. Apoi, gata, a inceput sa lipseasca enorm. Uneori, rar, din suferinta, din dezorientare, incerc sa il imit, sa ii repet bancurile cu acelasi ton pe care il folosea el. Si am inca ceva de la el : o forma rara de eczema. Am in mine genele lui. Chiar si pe cele care rateaza.

Am venit la dumneavoastra, la psiholog, ca sa iau toate aceste imagini, ale parintilor mei, ale prietenilor mei din scoala, ale iubitilor mei si sa pot face din ele un intreg. Trecutul meu este ca un puzzle care trebuie, urgent, completat. Nu gasesc un sens. Trag o linie acum la 30 de ani si ma intreb cine sunt eu, de fapt.

Sunt o campioana a ascetismului – fara voie, este adevarat. Ar trebui introdusa la olimpiada proba asta. Te solicita mai mult decat decatlonul, o spun in cunostinta de cauza.

Unde am fost eu ? Eu, intre femeie – feminina si «asistenta medicala» cu multiple talente in pansarea ranilor sufletesti. Ce nu am indraznit sa traiesc daca am ales acest mod de viata, acest mod de a fi in relatie cu barbatii? Care este opusul sorei medicale? Ce as fi putut fi altceva? As fi putut fi altceva?

Cand primul meu prieten se plangea de relatia lui cu cea mai frumoasa fata din liceu, o relatie care nu a mers niciodata, mi-am promis ca iubirea mea il va vindeca. Nu suportam oamenii cu inima sfasiata. Cand am ramas, odata, singuri, la mine acasa, parca nu mai stiam de mine. M-am daruit lui ca sa pot sa ii sterg lacrimile. Asistentelor medicale le pui o mica suma de bani in buzunarul de la halat. El mi-a spus ca relatia noastra este deosebita, nu se compara cu nimic. Isi oferea, astfel, singur, autorizatia sa fie si cu alte fete, in paralel, in timp ce continua relatia noastra «speciala». Ce oarba am fost! Iubirile de la adolescenta sunt cele mai frumoase pentru ca sunt oarbe.

Mai multi prieteni mi-au spus ca am o privire albastra care trece prin ochii lor, iese prin spatele capului si ii fixeaza de spatarul fotoliului. Trece prin ei adica? Nu ma uit la ei? Parca vreau sa ii «citesc» complet si dupa asta sa ii tintuiesc. Vreau oare sa ii tintuiesc, sa am putere asupra lor? Tata ii hipnotiza parca pe oameni, avea o mare putere de convingere, dar ii privea in ochi, ii privea pe ei. Nu inteleg de ce fac asta, nu este ceva intentionat. Poate creez, in felul acesta, o legatura, ca o coarda invizibila; dar ii si tin la distanta. Vreau apropiere dar o apropiere «la rece». Am o inima calda si o privire rece. Sunt mama si tata in acelasi timp. Uneori vin greu la sedintele de terapie. Nu vreau sa par nerecunoscatoare. Au fost multe momente bune. Desi pareti cam rece, sunteti un om bun. As vrea mai mult de la dumneavoastra. Sper ca nu ma luati in serios. Distanta asta este foarte buna. Sunteti rece-cald. Ha! Sunteti ca mine. Iata, timpul a expirat! Trebuie sa plec.

Va urma.

Nota : acest text este o fictiune.