– scurta  referire la psihosomatica – Partea II

Mihaela Dragan

Corp-creier-minte-suflet-sine-simbol. Oglindire.

Oglindirea prima a bebelusului in ochii mamei, in atingerea mamei, in rostirea mamei, in gandul mamei, in fantasma mamei, dorinta mamei. Infomentat, copilul este hranit de mama, speriat, copilul este linistit de mama, uitand de el si devenind ea. Aceeasi ea de care acelasi copil trebuie sa se separe. Intalnirea cu mama este viata si este moarte. Numai ca aceasta intalnire are loc dinainte de intalnirea de dupa nastere, dinainte de conceperea copilului. Numai ca nu este vorba despre o singura intilnire, ci poate milioane de micro-intalniri, mai mult sau mai putin adecvate bebelusului, mai mult sau mai putin continue, mai mult sau mai putin simbolizate. Daca o oglinda deformata sau murdara ar fi semnul pacatului, al caricaturii, al autoamagirii si al vanitatii, atunci, o oglindire deformata de ”privirea” mamei, ”luarea in ingrijire” de catre mama poate conduce la o crestere deformata, la o imbolnavire, la o suferinta, o suferinta in corp. Aceasta suferinta era tradusa (si este inca) in lumea popoarelor primitive ca modalitate de eliminare a raului din corp, modalitate de purificare a trupului. In lumea civilizata, de astazi, le numim alergie, psoriazis, alopecie, conjunctivita, rinita. Ele ating functiile primare, vitale (respiratie), zonele de delimitare (pielea), zonele de relatie (vaz) care dau cont de moartea corpului, de rana reala a corpului, de leziuni vizibile tuturor, diferite de moartea simbolica, de rana simbolica din nevroze. Aceste rani vii, deschise, consumatoare de energie, de energie vitala, paralizante, care pun in real pericol viata pacientului trimit la relatia de obiect, primara cu mama. Discursul auzit de terapeut este cu ecou: descrierea simptomelor fizice este dublata de perspectiva psihodinamica. Boala psihosomatica pare sa scape simbolicului, pentru ca ia corpul drept mijloc de exprimare, realitatea fiind pusa direct în discuție prin suferinta vie, prezenta, paralizantă a persoanei. Mai mult terapeutul are a tine cont de relatia transfer-contratransfer in acest caz, mai mult decat in oricare altul, deoarece corpul este parte din discursul analitic.

Am plecat de la neuronii-oglinda, de la neuronii de empatie si ma intreb ce ”a vazut” un copil astmatic, un copil alergic in mama sa, in timpul oglindirii in corpul si cuvantul nerostit al acesteia? O mama care nu doreste, o mama cu o dorinta ambivalenta, o mama care doreste ”un copil pe masura fantasmelor sale, a satisfactiilor pe care el le-ar aduce.” O respingere inconstienta supracompensata, care atrage o nevoie de dragoste nesatisfacuta, apoi o frica de a nu o pierde pe mama si o agresivitate neexprimata, deoarece exprimarea ei ar conduce tocmai la riscul de care se teme copilul. Criza este o cerere de ajutor neverbalizata bineinteles. Rezolvarea tensiunii presante este intoarcerea catre interior a ostilitatii fata de mama. Mame care, in cazul copilului astmatic, spre exemplu, „sunt foarte narcisice, ambitioase pentru ele insele si pentru copiii lor. Nu sunt femei deosebit de materne si au atitudini ambivalente sau de respingere fata de copil. Atitudinile lor pozitive fata de copiii lor nu apar decat in slujba gratificatiilor narcisice. Tatii sunt pasivi si nu se intereseaza de activitatile copiilor”, ne spune J. Cain în lucrarea sa ”Psihanaliza si psihosomatica”.

Ce au ”vazut si transmis empatic” in copilaria lor, acesti neuroni-oglinda ai unei persoane obosite, spre exemplu? O mama ”plictisita” de prezenta copilului ei, dar singura relatie traita cu mama sa. Regresia (intalnita si in multe mecanisme nevrotice) este de aceasta data una corporala, difuza, il trimite pe individ in stadiul arhaic, unde relatia este traita corporal, fizic. Insa beneficiul acestei oboseli consta in posibilitatea restabilirii relatiilor orale, securizante, acoperind lipsa subiectului.

Ar parea ca toata situatia, toata boala, toata suferinta se datoreaza mamei, relatiei bebelusului cu aceasta, dar este o aparenta si ar fi o eroare sa ramanem in analiza noastra, in aceasta capcana. ”Sa devii mama pentru intaia oara reprezinta o mutatie, o mutatie a Eului, o mutatie a narcisismului femeii; dar nu si a subiectului dorintei: acest subiect se afla inainte de intersectia timpului cu spatiul, el nu cunoaste nici nastere, nici moarte, ci numai verbul a fi pentru a iubi. In calitatea noastra de subiecti, nu-i cunoastem pe ceilalti decat prin intermediul relatiei noastre indusa de Eu cu ei si al lor cu noi.” (F. Dolto) Suferinta nu poate fi pusa in cuvinte, ea mutileaza corpul care semnifica poate o iubire pentru mama confundata cu dorinta pentru ea, poate un atasament ”carne la carne ”, de dincolo de perioada intarcarii, poate istoria nerostita niciodata a parintilor. Copilul are nevoie sa fie acceptat asa cum este el, iar aceasta acceptare inseamna pregatirea mamei pentru nastere, inseamna toate acele ingrijiri fizice ale parintilor care la randul lor sunt suma raspunsurilor lor emotionale, fiziologice si care vor contribui la ceea ce Winnicott numeste ”locuirea trupului de catre psihic”.

Revenind la neuronii-oglinda, cercetatorii italieni de la Universitatea din Parma sustin ipoteza ca sistemul acestora este implicat atat in repetarea imediata a actiunilor realizate de alte persoane, cat si in invatarea comportamentelor prin imitare. Observarea unei actiuni furnizeaza doua tipuri de informatii: „ce” se intampla si „de ce” se intampla, neuronii – oglinda fiind capabili nu doar sa reactioneze la un simplu stimul, ci si sa „inteleaga” sensul si scopul acelui stimul, astfel ei fiind responsabili si pentru intelegerea intentiilor, punand in legatura zone responsabile cu procesarea senzoriala, cea motorie si a limbajului. Se pare ca preluam cu ajutorul acestui sistem din frica, din stresul, din durerea si din suferinta celor din jur, iar afectarea lui poate determina aparitia unor tulburari grave cum este autismul.

Iar aceasta nu este in loc de concluzie si nici de final, ci de continuare, pentru ca analiza nu este nici pe departe încheiata, așa cum nici cercetarile despre neuronii-oglinda nu sunt finalizate. Poate fi un punct pentru a deschide o noua fila pentru cateva exemple de semnificare a tulburarilor psiho-somatice, de la cele mai banale pana la cele mai complexe.