Mihaela Dragan

In ultima perioada, in diferite contexte, frecvent sunt invocati neuronii-oglinda pentru explicarea diferitelor aspecte relationale (spre exemplu, empatia) sau a diferitelor afectiuni (spre exemplu, autismul) sau in idenficarea unor cauze neuronale, concrete, palpabile. Am avut, pentru citeva clipe, impresia ca ii putem compara cu o gura de aer in lupta cu vinovatia, cu angoasa, cu fantasmele, cu dorintele inconstiente, mai mult sau mai putin mortifere ale mamei. Am avut impresia ca acesti neuroni sunt folositi ca o paranteza, ca un respiro de la analiza fenomenologica a relatiilor primare a copilului. M-am gandit atunci la bolile dermatologice precum caderea parului, acneea, urticaria, purulenţa, eczemele sau  psoriazisul, la durerile musculare cum ar fi dureri de spate, crampe musculare dureroase si reumatism, la bolile respiratorii precum astmul, alergiile, rinitele, bronşitele, la bolile genito-urinare (vaginite, impotenţa, sindrom premenstrual, micţiune dureroasa), la bolile endocrine, la bolile nervoase precum anxietatea, slabiciunea, cefaleea, ticurile si la bolile oftalmologice (conjunctivite, spre exemplu). M-am intrebat ce sunt acesti neuroni-oglinda si de ce aceasta asociere?

Neuronii – celule de baza, specifice sistemului nervos, care au capacitatea de a comunica intre ele, adaptate la receptarea si transmiterea informatiei. Oglinda – obiect a carui suprafata este destul de lucioasa incat sa formeze o imagine. In istoria asiatica, oglinda ocupa o pozitie importanta, ca simbol lunar si feminin, semn al armoniei si al uniunii conjugale, al adevarului si sinceritatii, al puritatii, al reflectarii continutului inimii si al constiintei, al reflectarii de sine. Neuronii-oglinda ar reprezenta o clasa speciala de celule nervoase, cu un rol deosebit in cunoasterea directa, automata si inconstienta a mediului inconjurator si ar fi localizati in cortexul frontal si in lobul parietal.

Corp-creier-minte-suflet-sine-simbol. Oglindire.

Vilayanur Ramachandran, neurolog la Universitatea din California, vorbeste despre ”bucata de carne de 1.4 kg care poate contempla imensitatea spatiului interstelar, sensul infinitului, poate pune intrebari despre sensul propriei existente”. Vorbeste despre acest mare mister al umanitatii, despre cele ”100 de miliarde de neuroni care realizeaza intre 1000 si 10000 de contacte fiecare, numarul de permutari si combinatii ale activitatii creierului fiind mai mare decat numarul de particule elementare de univers.” Vorbeste despre studiile echipei lui Giacomo Rizzalotti in legatura cu acesti neuroni din lobul frontal, neuroni-oglinda, care se activeaza atunci cind o persoana executa o anume miscare si care sunt un subset al neuronilor de comanda motorie (când intind mina dupa un mar, se activeaza un neuron de comanda motorie). Aproximativ 20% din acesti neuroni de comanda motorie se activeaza atunci cand persoana priveste o alta persoana care executa o miscare. ”Este ca si cum acest neuron adopta punctul de vedere al celeilalte persoane. Este ca si cum ar realiza o simulare virtuala a actiunii celeilalte persoane. Prin urmare ei ar trebui sa fie implicati in imitatie si emulare. Pentru a imita actiuni complexe este necesar ca propriul meu creier sa adopte punctul de vedere al celeilalte persoane. Acum 750.000 – 100.000 de ani, argumenteaza neurologul importanta acestor neuroni, a avut loc o extindere rapida a unui numar de abilitati unice fiintelor umane (folosirea uneltelor, a focului, a adaposturilor si limbajul, de a citi mintea cuiva si de a interpreta comportamentul acelei persoane). Iar toate aceste transformari se datoreaza aparitiei subtile a a unui sistem complex de neuroni-oglinda care a permis oamenilor sa emuleze si sa imite. Iar astfel evolutia darwiniana (lenta, de mii de ani) a fost completata de evolutia lamarkiana. Copilul poate invata in 5-10 minute cum sa omoare, sa jupoaie ursul polar si sa se acopere cu blana lui, doar urmarindu-si parintii facind acest lucru. Iar acest lucru se poate extinde generatie dupa generatie, creand ceea ce se numeste cultura, civilizatie. Ar mai exista un alt tip de neuron-oglinda pentru atingere: daca cineva atinge mana, un neuron din cortexul somato-senzorial se va activa, dar acelasi neuron se va activa, uneori, si la vederea atingerii altcuiva. Empatizeaza cu persoana atinsa. Omul de stiinta se intreaba de ce nu apare confuzia in acest sens. Explicatia sta in existenta pielii. Pielea este cea care are receptorii pentru durere, pentru atingere, care transmit creierului mesajul de neingrijorare. Acesti neuroni ii numeste de empatie. Tot ce ne seperara unii de altii este pielea. ”Daca elimini pielea poti simti durerea resimtita de celalalt in propriul creier. Iar aceasta este parte a filosofiei estice: nu exista un eu independent, separat de restul fiintelor umane, inspectind lumea, inspectand alte persoane. Exista o conexiune, iar conexiunea este data chiar de proprii neuroni, fara o separare clara intre constiinta unuia si constiinta altuia. Daca ai un brat fantoma si privesti pe cineva care este atins, vei simti atingerea pe bratul fantoma. Fascinant este ca, daca te doare bratul fantoma, il stringi de mina pe celalalt, ii faci masaj, asta va reduce durerea bratului fantoma, ca si cum neuronii ar abtine alinare doar uitindu-se la acel masaj. Sistemul de neuroni-oglinda sta la baza unei interfete, lansand noi discutii pe tema constiintei, reprezentarii eu-lui, a ceea ce ne separa de alte fiinte, ce ne permite sa empatizam.”

http://live11.ted.com/talks/lang/ro/vs_ramachandran_the_neurons_that_shaped_civilization.html

Acest discurs mi-a dus gandurile la legatura, la comunicarea primara, corp la corp, bebelus-mama. Mi-am amintit cuvintele lui Winnicott care spunea ca implinirea presupune ”sa-mi amintesc ca am trecut peste trupurile moarte ale prietenilor mei cazuti in lupta sau intr-un accident sau dupa o boala.”

Corp-creier-minte-suflet-sine-simbol. Oglindire.