Monica Geana

In prima parte a acestui articol am pus in legatura capacitatea persoanei de a sti ce simte, cu inceputurile vietii sale, cand persoana care ingrijeste bebelusul este acolo prezenta si capabila sa stie care ii sunt nevoile si cum trebuiesc ele satisfacute. (De buna seama, verbul “a sti” folosit aici are dezavantajul ca face o trimitere imediata catre procesele cognitive; pentru clarificare, felul in care o mama “stie” ce are nevoie bebelusul ei este un proces emotional, complex prin care ea raspunde nevoii bebelusului intr-un fel care contureaza si numeste starea lui interna; nu este deci, un proces cognitiv, rational).

Orice mama obisnuit devotata traieste uneori cu mare dificultate acest a nu sti ce are nevoie, ce vrea copilul ei si/sau daca este capabila prin ea insasi sa ii (i se) ofere. In ciuda acestei dificultati, o mama indeajuns de buna va reusi sa vina in intampinarea nevoilor lui, in virtutea sanatatii sale si gratie unei dispozitii psihice speciale pe care Winnicott o numeste preocupare materna primara.

Pe scurt, pentru a sti ce si cum simti este nevoie ca altcineva sa fi stiut asta pentru tine. Cand lucrurile nu decurg tocmai bine, copilul de ieri, adultul de azi, se poate confrunta cu multiple, variate dificultati, toate asociate cu anxietatea pe care o produce acel licar de constientizare a unui fapt tulburator: acela de a nu sti ce simti si deci, cine esti. In cazuri severe anxietatea nu isi poate face loc, nu poate fi traita psihic, bolile psihosomatice sau comportamentele adictive fiind singurele solutii disponibile, singurele care asigura un echilibru psihic, chiar daca precar.

Fara indoiala ca, pentru a sti ca nu stii, trebuie sa existe un spatiu in care sa se intrupeze o experienta de sine care, pentru ca nu poate fi nici numita, nici negata, este doar gresit recunoscuta si deci confuzanta. Cu alte cuvinte, persoana traieste aparandu-se in fata acestei frici de a nu sti, in fata confuziei care ameninta sa se nasca. Aceste defense – diguri de protectie, pot cartografia o forma de cunoastere de sine saraca, stereotipa, mascata de eforturi de a strange laolalta: experiente, cunoastere, conduite, roluri care sa inlocuiasca actul de a se trai plenar pe sine. Cel mai adesea sentimentele persoanei se leaga de anxietate, futilitate, lipsa de speranta si deconectare fata de sine. Sentimentul de alienare isi gaseste contrapartea in relatiile cu ceilalti, traiti si ei ca de neinteles. Strain fata de sine si de ceilalti, persoana perpetueaza astfel o relatie timpurie in care este deopotriva cea care recunoaste si este recunoscuta gresit.

In fond, oricare dintre mecanismele puse in slujba alungarii anxietatii, conduite obsesionale, sentimente de omnipotenta, forme de control de sine si control asupra celuilalt, tin locul si paraziteaza un spatiu potential-creativ in care ar putea sa apara stari si sentimente personale.

Ca adulti, in urma unor psihoterapii reusite, aceste persoane incep sa traiasca. In lumina celor discutate in acest articol, acest lucru inseamna ca, pentru prima data sunt capabile sa simta si sa numeasca corect dorinte si frici personale. Sa stie cine sunt, indiferent ce inseamna asta.