O farama de natura (umana)

Psih. Mihaela Apostol

Natura umana este naiva. La fel si Maria. Tot ce o inconjoara i se supune cu blandete, iar ea la randu-i priveste cu iubire in jur.  Nimic nu poate  schimba asta. Chiar daca vantul adie, ploaia cade, soarele dogoreste, in aer predomina mireasma bunavointei, iar sufletul ei vrea doar sa simta, sa miroasa, sa traiasca, sa zburde, sa respire impreuna cu toate acestea.

Natura, aceasta stare vie in care totul vibreaza pe aceeasi melodie cu alaturi, poate fi modificata doar de furtuna.  Este momentul in care buna intelegere este perturbata…

Maria isi priveste floarea. Si ea este parte din acest peisaj. Floarea ei trebuie sa se impotriveasca dezlantuirii naturii. Nu-i place. Armonia este strapunsa de aceasta noua stare ce-i impune flexibilitate, acomodare, dar care in final ii aduc supravietuirea.

Sigur ca florii ii placea ca dimineata sa fie trezita de mangaierea razelor de soare. Sigur ca florii ii placea s-o simta alaturi pe surata ei, roua; ea ii oferea un asternut, iar roua ii satisfacea setea. Sigur ca florii ii placea sa priveasca toata ziua spectacolul oferit de nori pe fundalul albastru al cerului, iar seara sa-si plece coroana de petale in fata lunii care-i asigura un somn linistit. Sigur ca florii ii placea sa fie protejata de copaci, simtindu-se in siguranta la adapostul trunchiului lor.

Desigur ca ploaia este rodul norilor, cei care-i vin in ajutor in zilele calduroase, aducand umbra pentru a-i sterge sudoarea, dar parca acum o asalteaza, o ineaca. Desigur ca fulgerul este o scanteie a furiei interioare a picaturilor de roua, suratele ei, dar acesta o sperie. Desigur ca tunetul este si el prieten bun cu norul, in care stropii clocotesc revoltati, dar este terifiant. Iar vantul s-a dezlantuit asupra tuturor amicilor ei! Ce-o fi patit? Pana ieri ii mangaia pe toti ca un tata bun, iar suieratul lui fin ii alinta. Cu toate astea pe cap, ea ce sa faca? Sa se indoaie in fata acestui torent sau sa se apere? Incotro sa se indrepte? Ea vrea doar sa traiasca in buna intelegere cu toata natura.

Este hotarata sa reziste. Nu vrea sa dispara. Vrea sa simta din nou caldura si lumina soarelui, adierea vantului in zilele calduroase, catifelarea picaturilor de roua dimineata, ocrotirea semetilor copaci, inocenta firului de iarba.  Va face fata. Ea se va opune vantului si ploii pana cand furtuna va trece. Iar apoi, totul va fi ca inainte, dar totusi… diferit pentru ca ea va fi schimbata.

Asa se simtea si Maria. Privea in jur si vedea frumusetea oamenilor, maretia naturii, grandoarea universului. Credea ca nimic nu putea schimba asta.

Acum, furtuna care tulburase linistea florii se napustise si asupra ei. Aceia care inainte ii erau alaturi, acum nu o mai sustineau si trebuia sa se apere. Nu era chiar obisnuita cu aceasta atitudine defensiva, nu se simtea confortabil sa iasa din starea ei pasnica, dar trebuia sa se impuna, trebuia sa supravietuiasca.

Nu stia cum ajunsese in aceasta pozitie, dar se va apara si va reusi. O durea.

S-a gandit la floarea ei… trebuia sa fie foarte puternica, rezistand acelei furtuni! Nici ea nu putea ceda! Isi va apara integritatea, iar apoi isi va recupera prietenii, asa cum o facuse floarea ei, chiar daca dupa furtuna ea va fi altfel…