Linda Munteanu

Ce mostenire psihica are o generatie dupa un razboi? Cum poate fi afectat un baiat, care desi nu a participat la razboi, a avut un tata cazut erou in lupta? In constructia si definirea unui om sunt necesare modele. Pink, personajul principal, pentru a deveni adultul barbat are nevoie de identificarea cu modelul masculin. Cautandu-si tatal pierdut in camera mamei, copilul gaseste, in locul viului, amintirea idealizata a unui erou, intrupata in uniforma militara a decedatului, o fotografie si o scrisoare „poleita” prin care „bunul rege George”, anunta si „stampila” moartea tatalui. Si Pink isi imbraca uniforma si privindu-si imaginea in oglinda se vede si se simte tatal erou. Insusi regele „stampileaza” in cazul acesta implinirea fantasmatica a dorintei oricarui baietel, de-a deveni tatal lui si nu ca tatal lui. Stampila are un pret greu: confuzia dintre imaginatie si realitate, intre dorinta si implinirea ei. Joaca „de-a tata”, dorinta de-al inlocui nu este insa suficienta pentru ca mama indoliata in realitate, sa devina fericita. Tiparul de barbat insuficient pentru o femeie se rescrie cu fiecare incercare a baietelului de-a transgresa limitele, de cate ori oglinda il arata pe el a fi tatal. Mai mult chiar, confundarea dorintei cu implinirea ei aduce dupa sine vina pentru dorinta de-al inlocui pe eroul tata, dorinta care devine  rotroactiv – chiar daca ilogic – motivul mortii tatalui. Este un fapt des intalnit la copii, cel de a crede ca o persoana draga a fost pierduta in urma dorintei chiar si de o clipa a copilului. Daca, spre exemplu, parintele moare intr-un accident de masina, dar cu ceva timp in urma  (pot fi zile sau ani) parintele isi cearta copilul si ii arunca ceva de genul „ma omori cu zilele”, mintea acestuia poate da un sens magic accidentului : „A fost asa pentru ca eu am vrut”.  Amintirea tatalui inseamna, pentru Pink, vinovatie. „Tati, ce mi-a ramas de la tine? Doar inca o caramida in zid.” Adultul Pink urmeaza sa-si imbrace haina militara, imbratisand aceeasi cariera ca a tatalui cu care se identifica, un model aberant al eroului ucigas. Pink repeta, prin acte incontrolabile de violenta, oroarea razboiului trait de tatal sau, in dorinta inconstienta  de a demasca ce se afla in spatele mastii poleite de erou: trauma unui coparticipant obligat la acte de salbaticie. A omori un om care mananca, doarme si iubeste la fel ca tine, numai pentru ca s-a intamplat sa fie in transeele inamice, cele de dincolo, uneori la cativa metri mai incolo, ramane o crima. Crima legiferata de legiuitorii tarii si acceptata de parintii celor trimisi in lupta, aceeasi autoritate care te-a invatat sa nu ucizi, este o aberatie de necuprins in gandire si traire, un non-sens. Si eroii de razboi ramasi in viata vorbesc prin depresia posttraumatica, despre dificultatea de-a mai gasi un sens in viata, dificultate care macina dorinta de-a trai. Lipsa sensului, stare de vid, trauma transmisa transgenerational, o  lipsa care se aseaza ca o alta caramida in zid.

O alta caramida este modelul unei autoritati inflexibile, profesorul care raneste elevii „turnand batjocora” peste toate dorintele firesti dar ascunse ale unui copil, indreptandu-si asupra elevilor furia resimtita, initial, in propria casa si adunata din propriile dorinte frustrate, ascunse, respinse, umilite. Agresatul devenit agresor intr-un joc al identificarilor, modelul introiectat este o masca epurata de umanitate, siruri de elevi-masti ies din scoli trasi la stanta impusa de autoritate, refulandu-si, inabusind dorintele si viata interna reala.  Normarea excesiva a dorintelor umane, fie ele sexuale sau agresive, nu face ca acestea sa dispara ci creeaza conflictul intern intre legea introiectata de la parinti ori alte figuri ale autoritatii (Supraeul) si legea dorintei, conflict intern cunoscut sub numele generic de nevroza. Copilul insa, inca nemodelat, a caror dorinte nu sunt inca imblanzite de civilizatie, se poate exprima refuzand normarea resimtita prea dur: „Nu ne trebuie educatia asta”. Masca este metafora unui Supraeu crud,  a unei educatii inflexibile, alta caramida in zid.

Ajungem pe firul amintirilor „domnului Floyd”, cum este numit personajul Pink ajuns la maturitate, sa aflam cine este prima fauritoare de ziduri: mama. Relatia cu ea creeaza fundamentul omului. Capacitatea de-a fi tu insuti,  de-a crea si munci, de-a te simti in siguranta, de-a suporta pierderi si esecuri inevitabile in viata si a te regasi, de-a te intelege si accepta pe tine si pe celalalt, de-a iubi si a ingriji, puterea de-a iti urma visul si de-a renunta cand nu mai e de facut nimic in realitate, de-a conduce si de-a te lasa condus sunt cateva din toate cele care depind de prima relatie. Cum de se poate construi in loc de fundament al vietii, un zid de protectie impotriva ei? Cuibarindu-se in bratele mamei, cautand siguranta, Pink, copilul este stapanit de inevitabile frici si angoase. Se simte, inca, prea mic in lumea celor mari si puternici. Isi pune intrebarea, de multe ori exprimata fara cuvinte: ceilalti il vor distruge? Trebuie sa-si construiasca un zid pentru a se apara? Raspunsul mamei la anxietatile lui este o melodie simpla, repetitiva, imitand un cantec de leagan linistitor care intra intr-o discordanta, ce te infioara, cu versurile spuse: „Taci puiule, nu plange. Mama va face ca toate cosmarurile sa se implineasca, iti va transmite toate temerile ei tie, te va tine aici sub aripa ei, nu te va lasa sa zbori, poate doar sa canti. Puiule, sigur ca mama te va ajuta sa cladesti zidul.” Atunci cand caramizile sufoca viata din inauntru si nu permit relatia cu viata de afara, glasul domnului Floyd se mai poate face auzit prin cantec. Rolul creatiei artistice este acela de-a impartasi, de-a il face pe receptor sa traiasca emotii si trairi similare, sa se recunoasca pe sine in celalalt si implicit sa se traiasca impreuna. Impartasirea inseamna caderea zidului dintre noi. Spatiul metaforic al creatiei permite jocul de-a realitatea, este locul unde se poate intalni dorinta imaginata cu o forma de implinire a ei, fara a cadea in halucinatie. Delegand personajul sa-si traiasca implinirea, creatorul o traieste pe a sa si faptul in sine de-a se recunoaste in ochii privitorului sau urechile ascultatorului, aduna la un loc ceea ce este disparat si leaga, dand posibilitatea elaborarii unor traume, inchiderii unor rani si eliberarii fortei de-a trai.

Link catre film:http://magazinweb.net/film-pink-floyd-zidul-1982-pink-floyd-the-wall-vedeti-aici-filmul.html