Linda Munteanu

De cand este cald prin Bucuresti, s-au deschis strandurile. Zilele trecute primesc o oferta pe net, de sa-mi stea mintea in loc: pret de intrare redus la o piscina din cadrul unui resort in comuna… satul…  Mi-au si venit in minte hotelul, piscina, barul, terenul de tenis etc., gardul inalt, betonat, care il inconjoara, poarta din fier forjat pe langa care trece o caruta trasa de o martoaga si vocea monotona intonand «pepeeeni, pepeeni, avem pepeeeni!», doi portari, unul mai in varsta, mai cumpanit, bucuros ca face un ban in plus si al doilea, mai tanar, ales dintre oamenii locului pentru ca stie el cum merg treburile pe acolo, nu are experienta sezutului pe banca din fata portii casei. Cu ceva variatiuni, fiecare dintre noi poate avea imaginea unui resort intr-o comuna, ba chiar sa isi inchipuie cum diferentele  dintr-un asa peisaj se mai estompeaza la caderea serii, cand se aprind felinarele si lumina lunii scalda totul in egala masura.

Cioplim natura si relatiile si daca cioplim sau ciopartim se datoreaza interiorului nostru. Pare o afirmatie banala, dar este necesar un efort de constientizare pentru a intelege gradul in care influentam externul, pe celalalt. O ecologie a relatiilor tine mult de intelegerea mecanismelor psihologice de aparare. Tabloul de mai sus, un «Car cu boi» modernizat, este expresia a trei aparari care merg deseori impreuna: refuzul/negarea, clivajul, idealizarea. De ce si-a facut omul un resort? Presupunem: pentru a avea bani, siguranta, control, afirmare, stima de sine, partenere/parteneri, poate o pereche, familie, copii si tot alaiul firesc care tine de viata, de pulsiuni de conservare si sexuale. Sa-i fie bine, sau binele asa cum il reprezinta fiecare. Daca omul insa nu a intentionat sa investeasca intr-o afacere falimentara – cum se mai intampla in alte scopuri – si-a gresit locul constructiei. Reclama abunda de imagini din interiorul complexului si aproape nimic despre locatie, comportandu-se dupa politica strutului. Refuzul consta intr-o forma de evitare a realitatii, percepute dureros sau periculos, este o gandire magica exprimata printr-o convingere interna «daca eu nu vad, certitudinea dispare», o forma de aparare inconstienta care te constrange la a nega logica: reclama nu poate ascunde locatia pentru ca are ca scop sa ajungi acolo. Refuzul apare mai mult pentru a potoli anxietatile subiectului legate de o posibila pierdere, decat pentru a  rezolva problema care genereaza temerile, de parca inconstient se ia decizia ca e mai urgent de rezolvat sistemul intern care e prea incins, decat pericolul extern. Refuzul realitatii poate avea consecinte neplacute din punct de vedere obiectiv-normator, dar numai subiectul poate constientiza si spune ce accident intern a evitat printr-un comportament aparent ilogic. Este si cazul unor oameni, bolnavi de cancer care prin refuzul realitatii, au pastrat distanta fata de angoasa de moarte, ceea ce a putut duce la remisia bolii. A fuma implica o negare daca fumatorul raspunde la avertismentul de pe pachet, negand riscul real la care se expune. «Nu, nu e vorba despre mine.» Nu, in acest caz, este negarea unui gand periculos sau dureros care tocmai a trecut prin minte: «Este vorba despre mine».   Mai mult, am auzit si remarca, nu lipsita de mandrie, «Eu imi fac rost de pachete fara poza». Refuzul este ca o punere in act al unei negari. Sa faci efortul de-a procura tigari “fara poza” implica o credinta magica in forta imaginii, amuletei, iconitei, a  cuvantului, rugaciunii, blestemului. Refuzul poate aparea pentru a nega inconstient diferenta dintre sexe, o pierdere, o separare, o lipsa, moartea. Este si cazul in care se intampla sa auzim un cuvant in locul altuia, evitand, printr-o perceptie eronata, angoasa, furtuna de emotie neplacuta, care insoteste cuvantul. Cuvintele sunt reprezentari care se asociaza cu afectele adunate pe parcursul istoricului de viata. Unele cuvinte se comporta ca un ochi de ciclon, pot parea linistite, neimportante, dar in realitatea interna, trag dupa ele adevarate furtuni emotionale. A percepe eronat, de exemplu, la citirea unui e-mail, ora stabilita pentru o intalnire ce o simti neplacuta, ca fiind 14 in loc de 13, poate fi o manifestare a refuzului de-a duce intalnirea sub auspicile unui numar ghinionist.  Refuzul se asociaza cu o credinta in puterea magiei, asa-numita gandire magica.  Intr-o forma extrema, refuzul realitatii poate aduce inlocuirea acesteia cu o halucinatie. Dar pana sa ajunga acolo, aceasta forma de aparare antreneaza inevitabil o alta: clivajul.  A refuza realitatea unei perceptii, pentru ca o simti periculoasa sau dureroasa, implica existenta in acelasi timp a doua afirmatii incompatibile: «am vazut numarul 13» si «intalnirea are loc la ora 14». Iar cele doua afirmatii pot coexista in acelasi creier, numai pentru ca nu se vad una pe alta, nu se recunosc una pe alta, lipsind o punte intre ele. Iar lipsa puntii este clivajul.