Andrei Constantinescu

Criza adolescentei nu este o perioada dificila numai pentru copil, ci si pentru parinti. In consultatiile terapeutice cu parinti de adolescenti observam ca revoltei adolescentine ii corespunde aproape simetric o revolta a parintilor. Daca despre problematica adolescentilor, despre schimbarile prin care trec si despre revoltele sau chiar revolutiile pe care le produc s-a scris destul de mult, problemele cu care se confrunta parintii de adolescenti sunt adesea lasate intre paranteze. Adultii au desigur sansa propriei analize personale in care isi pot elabora conflictele interne, pot gasi un sens suferintei. Anumite aspecte insa capata sensuri aparte in consultatiile terapeutice pe care adultii le solicita ca parinti.

A trecut mai bine de un secol de cand psihanaliza a inceput sa ilumineze zonele obscure, private ale omului. Astazi, abundenta de informatii dezvaluie secrete si le raspandeste in toate directiile, iar conexiunile internet leaga birourile parintilor de dormitoarele adolescentilor care stau pe chat, lasand destul de putin loc intimitatii.

Adolescentii isi fac simtita prezenta atat in familie cat si in societate, ajungandu-se ca rolurile si conflictele traditionale sa fie de multe ori inversate. Nu de putine ori vedem adulti care ii iau pe tineri drept model de identificare, adoptandu-le valorile sau atitudinile, imitandu-i, recurgand uneori la chirurgia estetica pentru a le semana, pentru a intineri.

In fata tentatiei de a adopta valorile tineretii, adultii, parintii se si “revolta” imporiva lor, fiind binecunoscute ideile ca tineretul de azi ar fi o generatie pierduta, imorala, incontrolabila, violenta. Poate ca aceste idei reflecta ceva din atitudinea parintilor in fata dificultatilor prezentului, a confuziei, a dezorientarii si a modului in care idealizarea trecutului pare ca e singurul reper. Nu avem de unde sa stim daca vremurile in care traim astazi sunt mai imorale decat alte vremuri in care s-a spus probabil la fel.

Ceea ce stim si este evident este ca atat adolescentii, cat si parintii lor se confrunta cu dificultati specifice in care dezorientarea, debusolarea, sentimentul de nesiguranta au un loc central. Ca terapeuti de adolescenti suntem confruntati zilnic cu situatii clinice generate de criza, fie ca este a adolescentului, a parintelui, a familiei sau a societatii. “Nu stiu ce sa ma mai fac cu el/ea…, Simt ca il/o pierd din mana…, A luat-o razna…, Suntem cam debusolati… Nu ne mai intelegem deloc ca inainte…” sunt expresii ale dificultatilor parintilor in fata zgomotului produs de copilul lor care nu mai este ca inainte, se transforma in altceva, in adult.

Adolescenta are doua fatete: una indreptata spre toate avantajele vietii adulte, cealalta inca indreptata spre toate avantajele copilariei.

Procesele psihice care se dezvolta la adolescenta pot fi intelese pe fundalul profundelor mobilizari afective din aceasta perioada, al transformarii intregii personalitati, implicand o noua viziune asupra lumii. Totodata are loc dezidealizarea obiectelor parentale si edificarea unui nou ansamblu de valori, credinte si idealuri. Majoritatea parintilor stiu sau inteleg intuitiv transformarile prin care trec copii lor: corpul creste brusc, in salturi, nearmonios ca in copilarie; sexualitatea prinde contur si se definitiveaza cu toate trasaturile vietii adulte; cautarile identitare, care ii fac pe tineri sa nu mai stie cine sunt, pare ca ii fac de nerecunoscut si pentru parintii lor.

Sprijinul parintilor este important, de la satisfacerea nevoilor vitale (hrana, adapost) si a celor afective si pana la confruntare, limite si autonomie acordata treptat. Prezenta parintilor, modalitatea in care reusesc sa gestioneze libertatea, respectiv contentia copiilor lor deveniti adolescenti, este importanta pentru ca acestia sa poata achizitiona, prin experienta, mijloacele necesare in viata adulta, pentru a-si putea gasi locul potrivit in societate.

Criza parintilor

Parintii, la fel ca adolescentii, trec prin schimbari importante, isi traiesc propriile turbulente, fiind expusi unei vulnerabilitati aparte. Si ei oscileaza intre vechile rutine si noile optiuni. Si ei se vor angaja intr-o lupta pentru o noua autonomie, intr-o perioada a vietii care a fost numita si criza varstei mijlocii sau criza maturitatii.

Ansamblul vietii reprezinta un proces alcatuit dintr-o serie de stadii, fiecare fiind caracterizat printr-un scop psihic definit, fiind tradus printr-o criza particulara. Adolescenta, apoi mai tarziu sarcina, maternitatea si procesele de parentalizare, perioada climacterica (menopauza respectiv andropauza) sunt principalele momente de criza care marcheaza viata individului, fiind totodata momente foarte fertile din punctul de vedere al dezvoltarii psihice. Criza varstei mijlocii sau criza maturitatii survine, in general, simultan crizei adolescentei generand reamenajari afective profunde pentru intreaga familie. Ea poate fi descrisa in contrapondere cu criza adolescentei, urmarindu-i schematic manifestarile pe aceleasi coordonate: identitatea; corpul si sexualitatea; capacitatea de mentalizare; trecerea la act.

Identitatea

Axa principala a personalitatii, identitatea parintelui de adolescent este pusa la incercare odata cu necesitatea adoptarii unui rol parental diferit de cel de mama sau de tata al unui copil. Parintele se vede obligat sa ghideze, sa limiteze, sa acompanieze un fiu sau o fiica ce dispune de noi drepturi si libertati. Adultul este in situatia in care trebuie sa renunte la o parte din autoritatea sa, iar daca nu exista un alt copil mai mic care sa necesite intreaga autoritate parentala, parintele poate traversa perioade de confuzie sau incertitudine marcate de o traire de gol. Pe masura ce cresc, adolescentii par ca se instraineaza din ce in ce mai mult, ne mai avand nevoie de parinti ca mai inainte, lasand un gol in lumea interioara a acestora. Parintii nu se mai simt idealizati de catre copiii lor aflati acum in cautarea altor modele sau fiind angajati deja in primele relatii de iubire.

Pentru parinti aceasta este o pierdere, si ca orice pierdere declanseaza un travaliu de doliu sau dimpotriva, o lupta impotriva suferintei pierderii. Pe langa travaliul psihic impus de confruntarea cu pierderea statutului de figura idealizata pentru proprii copii, parintii trebuie sa indeplineasca un travaliu de doliu suplimentar constransi fiind sa renunte la idealurile pe care le-au proiectat asupra fiilor sau fiicelor lor, acestia urmandu-si propriile idealuri.

Aceasta idee se leaga cumva de ceea ce C. Bollas numea “obiecte generationale”: acele persoane semnificative (muzicieni, sportivi, politicieni etc.), lucruri, evenimente, mode admirate de o intreaga generatie si care, cu trecerea timpului, devin un fel de marca a generatiei respective. De pilda, pentru unii din generatia mea, “obiecte generationale” ar putea fi Metallica si Iron Maiden, pentru altii curentul New Wave, Tom Cruise si filmul Top Gun, carti precum Pescarusul Livingstone care circula clandestin in fotocopie, sau poeziile de debut ale lui Mircea Cartarescu, revolutia din ‘89 si fuga lui Ceausescu, caderea zidului Berlinului, Michael Jordan, Magic Johnson si performantele lor in baschet, aparitia si dezvoltarea PC-ului etc. Aceste obiecte au apartinut unei generatii si au servit unora drept model de identificare, pierzandu-si astazi locul central si fiind inlocuite de noi valori. Astfel ca la varsta maturitatii apare o anumita nostalgie cand adultul se vede obligat sa admita ca obiectele generatiei sale – atat de importante in formarea identitatii generatiei de care apartine – sunt temporare, isi pierd din stralucire, devenind reflexii palide si imbatranite ale unei glorii apuse.

Asadar, criza maturitatii se caracterizeaza printr-o brusca percepere a efemeritatii timpului si o reevaluare a scopurilor individului. Viata se reorganizeaza mai mult in functie de timpul ramas decat in functie de cel care a trecut, uneori aparand manifestari psihopatologice din spectrul depresiei precum senzatia de inutilitate, de lipsa de sens, de vid, de agonie existentiala. De mentionat in acelasi context si perspectiva pierderii propriilor parinti ai adultului care sunt cel mai adesea in varsta, bolnavi, apropiindu-se de finalul vietii.

Trairile subiacente legate de trecerea timpului pot fi asadar dureroase cu atat mai mult cu cat, in contrapondere, pentru adolescent, timpul pare sa fie sinonim cu eternitatea. Imaginati-va doar o secventa, pe cat de paradoxala pe atat de comuna: adolescentii dorm din ce in ce mai mult, iar parintii din ce in ce mai putin, iritati sau intrigati de alterarea ritmului circadian al copiilor lor care stau trezi noaptea si dorm mult ziua sau umbla nauci ca niste zombi.

 
Corpul si sexualitatea

Pe langa angoasa timpului care se scurge implacabil, pot aparea comportamente sau simptome centrate pe corp sau pe functiile corporale: somnul, conduitele alimentare si sexualitatea. Am mentionat deja recursul la chirurgia estetica drept o modalitate de a interveni direct asupra corpului pentru a-l intineri.

Am mentionat de asemenea dizarmoniile care apar in ritmurile somnului la parinti si adolescenti. Adaug problema consumului de medicamente hipnotice destul de frecvent la varsta adulta. Amestecate cateodata cu medicatia anxiolitica sau chiar cu consumul de alcool, acestea par sa se constituie intr-o fateta acceptabila social dar si intr-un model de identificare pentru unii tineri care consuma droguri sau substante psihoactive. E un teren comun pe care pare ca se intalnesc adolescentii si adultii sperand sa suprime efectele crizei printr-o solutie chimica.

Legat de problemele alimentare, acestea pot fi foarte variate si determinate de cauze foarte diverse. Semnalez doar o configuratie destul de tipica: mama la dietetician sau la homeopat, fiica avand nevoie de suportul unui psiholog pentru a depasi problemele legate de imagine corporala.

Temerile legate de scaderea sexualitatii si interesul mai mic trezit de catre partenerul de viata, care imbatraneste de asemenea, precum si confruntarile cu sexualitatea uneori foarte zgomotoasa a adolescentului pot de asemenea genera conduite deviante. Sunt binecunoscute conduitele sexuale tumultoase si cautarea aventurilor la unii barbati de varsta medie. Daca la barbati se adauga problematica prostatei, la femei se adauga problematica intrarii in menopauza ce poate determina sentimentul unei sexualitati scazute sau devalorizate, atingand identitatea feminina, fie dimpotriva, sentimentul de libertate si un fel de sexualitate adolescentina. Ambele sexualitati, adolescenta si adulta, pot trece in paralel spre o noua faza de gratificare sau de satisfacere. Pe de alta parte, disfunctiile sexuale, monotonia, plictiseala sau infidelitatea conjugala pot semnala la adult intoarcerea complexului oedipian refulat.

Precizez ca nici una din situatiile evocate mai sus nu sunt neaparat interpretabile intr-o cauzalitate lineara. Sunt situatii conturate astfel in consultatii terapeutice in care au capatat sensul descris mai sus. Ar fi exagerat sa concluzionam ca intotdeauna anumite atitudini sau comportamente ale adolescentului vor trezi in parinte anumite reactii sau dificultati sau invers.

Capacitatea de mentalizare

O alta zona in care se manifesta criza parentala priveste capacitatea de mentalizare, esecul ei generand conflicte sau simptome nevrotice de tipul fobiilor, obsesiilor, somatizarilor de coloratura isterica, depresiilor varstei maturitatii contemporane crizei adolescentine a fiilor sau fiicelor, de care vorbeam mai devreme etc. Ele pot aparea pentru prima data in aceasta perioada a vietii si pot capata sens in contextul reactivarii problematicii oedipiene infantile concomitent cu reactivarea aceleasi problematici la adolescent.

J. Schaeffer prezinta cazul unei doamne care sufera de lumbago in contextul in care fiica sa adolescenta incepe sa se comporte ca o vampa fata de tatal ei. In identificare isterica, prin simptomul pe care il face, ea interzice cumva, in sinea ei, orice miscare sexualizata a fiicei sale catre tatal ei.

Un alt exemplu: un domn care era intr-o psihoterapie cu un coleg pentru ritualuri obsesionale foarte deranjante, imi solicita o consultatie pentru fiica lui despre care spune ca are doar 16 ani si nu o intereseaza altceva decat baietii. In timpul consultatiei am asistat la o adevarata descatusare pasionala, cei doi, tata si fiica certandu-se cu intensitatea cu care o fac doi adulti. Trairile afective foarte intense il impiedicau pur si simplu pe acest tata sa gandeasca, fiind foarte probabil ca furia si gelozia lui isi gaseau o indiguire in ritualurile obsesionale.

La fel de simptomatice apar unele amenajari in cadrul familiei in care fiecare parinte pare ca e absorbit de o preocupare aparte pentru a compensa parca fragilitatea afectiva. Tatal isi amenajeaza acasa un studio doar al lui unde experimenteaza compozitii de muzica electronica si unde isi petrece majoritatea timpului liber, mama se imbarca intr-o odisee religioasa si nu vede decat rele in toate experientele fiului care face primii pasi in viata adulta si se lupta pentru mai multa autonomie.

Fuga in astfel de preocupari ale parintilor, la fel ca unele situatii in care parintele pare ca e absorbit doar de starea economica a familiei sau in care adolescentul pare ca nu e interesat decat de performantele scolare vorbesc despre o preocupare pentru a atinge un anumit obiectiv. Insa, contrar a ceea ce ne-am astepta, observam ca satisfacerea pe care fiecare si-o anticipeaza nu are loc odata cu realizarea obiectivului. Obiectivul e atins insa lipseste trairea de mare satisfactie. In schimb, se observa prezenta acelor stari depresive despre care vorbeam mai sus, marcate de senzatia de lipsa de sens a vietii.

Trecerea la act

Trecerea la act este una dintre formele comune care exprima criza adolescentina fiind totodata si unul dintre motivele frecvente pentru solicitarile de consultatii. O regasim insa si ca forma de expresie a crizei parentale. Una dintre formele cele mai bine definite de trecere la act in contextul nostru este violenta familiala. Expresiile fizice ale furiei parintelui exasperat au drept rezultat inasprirea luptei dintre adolescent si parinte. Pe de alta parte, mesajul implicit care se  transmite este ca e firesc sa lovesti daca esti furios. Multi parinti care isi pedepsesc fizic copiii au convingerea ca acestia s-au dezvoltat bine datorita batailor administrate drept pedeapsa si nu isi dau seama nici o clipa ca, poate copiii au crescut bine “in ciuda” batailor. Sunt parinti care considera ca si-ar trada proprii parinti daca ar fi mai blanzi si si-ar educa copiii fara pedepse. Daca reusim sa ii privim fara ochi critici, vedem ca parintii care se agata de modele parentale distructive sunt de fapt persoane foarte conflictuale si foarte nesigure de rolul lor parental.

La cealalta extrema, negarea oricarei trairi negative fata de copii poate duce la atitudini extrem de indulgente, hiperprotectie sau incapacitate de a pune limite si de a spune nu. Rezultatul este de regula asemanator cu cel din cazul anterior: resentiment fata de parinte si mai tarziu fata de societate.

Se intampla ca si parintii bine motivati si relativ armoniosi sa aiba dificultati in a-si stapani sentimentele negative normale fata de copii. Iritarea, nerabdarea, invidia, dezamagirea provocate cateodata de copii pot ingheta capacitatea parentala daca nu sunt recunoscute si acceptate ca atare si neutralizate prin caldura sentimentelor pozitive. Altfel, rezultatul poate fi rigiditatea sau severitatea resimtita de copil ca fiind excesiva.

Fara a urma din nou un traseu linear, cauza-efect, legatura dintre problemele conjugale si criza adolescentina este evidenta. La limita, parasirea domiciliului conjugal de catre unul dintre parinti poate fi privita drept o trecere la act.

Copiii invata de foarte devreme cum pot trai un barbat si o femeie impreuna, cum comunica, cum isi negociaza dezacordurile, cum ajung la compromisuri. Modelul va fi interiorizat si va face parte din structura psihica a viitorului adult. In mod firesc, conflictele mari dintre parinti ii vor afecta pe copii. Este important insa ca parintii sa fie capabili sa pastreze o alianta parentala, un fel de a coopera pentru interesul copilului chiar daca discrepantele sunt foarte mari si nu mai pot fi impreuna ca cuplu.

Criza maturitatii, ca orice criza, contine elemente distructive insa nu este lipsita de un potential creativ. Valorizarea acestui potential creativ reprezinta o ocazie importanta pentru a rezolva conflicte interioare mai vechi si pentru a accede la un nivel mai inalt de integrare personala.