Iuliana Lungu
Din experientele marilor creatori, pare-se ca iubirea ar fi mobilul creatiei, forta vietii insasi dar si scop in sine. Despre cum si cand a luat nastere iubirea senzuala sau tandra, cu siguranta s-au scris multe si se vor mai scrie, atata vreme cat fiecare individ poate fi considerat o constelatie unica anatomico-functionala-psihica.
Vom porni in cautarea originii iubirii, sprijinindu-ne pe o teorie a contrariilor originare, ca fundament al vietii insesi prin energia degajata de fortele conflictuale care intretin creatia.
Intr-o evolutie a afectelor, ne propunem sa pornim de la afirmatia lui Freud cum ca “obiectul se naste din ura” , “ura fata de separatie si diferenta care justifica un obiect in fata unui subiect, si reciproc.”
Pare-se ca ura este un rau necesar, afect primar care separa si diferentiaza, ajutand la crearea Eului si la supravietuirea sa printr-o sprijinire pe non-Eul continator al raului insuportabil. Intr-o relatie de dependenta fuzionala, perioada de sprijinire a pulsiunilor sexuale pe pulsiunile de conservare ale Eului, a dominantei tandemului placere- hrana, putem vorbi de un autoerotism partial de debut ca matrice a erotismului viitor fata de un celalalt, alt obiect, intr-o confuzie uneori identificatoare si devoratoare cu celalalt. Astfel putem avansa ipoteza ca erosul are ca fundament mai degraba o functionare instinctuala de supravietuire, fiind astfel cu un pas inaintea tandrului, care pare sa aiba nevoie macar de un inceput timid de relationare Eu – NonEu, de o minima separare si diferentiere.
Continuitatea in satisfacerea nevoilor vitale de ingrijire si afective, venita din partea unui obiect devenit rau prin absenta si prin faptul ca face posibila aparitia nevoii si totusi bun pentru ca vine in intampinarea acesteia, faciliteaza pe de o parte constientizarea diferentierii si prin aceasta posibilitatea de a proiecta insuportabile angoase intr-un celalalt, crearea sentimentului de siguranta, fiind indeajuns un singur strigat catre mama ca disconfortul sa dispara.
Proiectia a tot ceea ce este rau, insuportabil, urmata de satisfacerea nevoilor creeaza conditii favorabile pentru aparitia sentimentului de vinovatie si a nevoii de a face reparatie cu scopul pastrarii in viata a obiectului care hraneste. Apare astfel o atitudine de iubire tandra fata de obiectul bun hranitor si sustinator, de recunoastere si grija pentru a-l pastra in vederea satisfacerii unor nevoi viitoare.
Aceste noi achizitii, sentimentul de vinovatie si nevoia de reparatie, pot constitui fundament si sursa a creatiei viitoare, de cele mai multe ori printr-un comportament compulsiv de solutionare a unor conflicte pulsionale inconstiente, personale sau chiar transgenerationale, sub forma a ceva nereamintibil si totusi neuitabil, insa naucitor prin forta afectului, sublimat prin arta in cele mai fascinante creatii. Tocmai unicitatea si forta mesajului artistului prin genialitatea sa atrag atentia intregii lumi asupra creatiei sale, precum un strigat disperat adresat intregii lumi. Am putea spune, cu cat mai recunoscuta si apreciata este opera sa, cu atat se poate estima dimensiunea suferintei si dorului sau de reparatie.
Aici se cade sa facem o diferentiere intre notiunile de nevoie si dorinta, termeni ce par asemanatori prin insusi statutul lor de cerinta, insa atat de diferiti totusi, pe de o parte din punctul de vedere al sursei generatoare a cerintei, iar pe de alta parte, al scopului urmarit de aceasta. Imi permit aici o ipoteza, posibil gandita sau poate chiar lasata marturie civilizatiilor cu mult timp in urma, precum ca nevoia omului ar avea ca sursa generatoare biologicul si ca scop supravietuirea in timp ce dorinta si-ar trage seva din spiritualitatea si inteligenta umana sau, intr-un cuvant, din latura psihica, avand drept scop evolutia.
Putem observa de fiecare data cum un obiect creat cere crearea altuia ce se diferentiaza, avand dublu scop, atat de punere in valoare a celui precedent tocmai prin opozitia caracteristicilor sale, cat si de generator al unui nou oponent care la randul sau, prin separare si diferentiere, va duce mai departe creatia prin reintregire, ca un proces nesfarsit in care intregul se separa pentru a se putea reuni din nou, dintr-o dorinta insatiabila de asemanare si unificare nascuta doar din existenta diferentelor. Matrice a dorintei reintregirii pare sa fie tocmai decizia lui Dumnezeu de a o crea pe femeie din coasta lui Adam, ca parte din el, insa separata si totusi atat de diferita.
Impreuna si separat, cerul si pamantul, intunericul si lumina, binele si raul, barbatul si femeia, eros si thanatos si putem continua la nesfarsit perechile de contrarii pe care se sustine viata, fara a ne putea decide printr-o judecata asupra unei certitudini a primatului sau importantei acestora, fie ele din registrul pozitiv sau cel negativ. Se pare ca in procesul dezvoltarii si evolutiei umane avem nevoie de ambele registre, uneori impreuna, alteori separat, in functie de exigenta ceruta de fiecare moment al procesului fiecarui individ in parte.
Intr-un spirit umanist al intelegerii si sustinerii vietii, chiar si anumite dezechilibre comportamentale, sub forma modurilor de functionare perverse, moral-narcisic vorbind, sau alte solutii adoptate spre supravietuire, sunt necesar a fi intelese si tratate ca realitati obiective in contextele lor specifice de viata.
Referitor la modul de alegere a obiectului, fie el partener sau orice alta persoana cu care alegem sa interactionam pe diferite paliere ale vietii noastre, vom porni explorarea de la ceea ce spune Freud despre experienta de satisfactie initiala, anume ca “Omul are doua obiecte sexuale originare: pe el insusi si pe femeia care-l ingrijeste”.
Asa dupa cum mentioneaza Freud in lucrarea “Pentru a introduce narcisismul”, viata erotica a oamenilor ofera posibilitatea observarii modului de alegere a obiectelor sexuale, alegere determinata istoric de experientele de satisfacere primara. Tinand cont de faptul ca in perioada de inceput a vietii, pulsiunile sexuale se sprijina pe pulsiunile de autoconservare ale Eului, persoana care hraneste si ingrijeste devine si primul obiect sexual, fiind astfel furnizorul hranei si iubirii totodata.
In conditiile unei normalitati, mai bine spus a unei satisfaceri suficiente atat a nevoilor de hrana cat si a celor afective, Freud conceptualizeaza tipul “anaclisis” (prin sprijinire pe o alta persoana), ca primul tip de alegere a obiectului.
Intr-o alta perspectiva a alegerii obiectale, a persoanelor a caror “dezvoltare a libidoului a cunoscut o tulburare, precum si la perversi si homosexuali” (S. Freud), alegerea nu a fost facuta dupa modelul mamei sau al persoanei de ingrijire, ci dupa modelul propriei persoane, intr-un mod inconstient alegandu-se pe ei insisi ca obiecte ale iubirii. Acest tip de alegere de obiect numit tipul “narcisic”, fundamentat mai degraba pe un libido al Eului decat pe un libido obiectal, isi trage originile din pulsiunile autoerotice primordiale la care s-a adaugat o activitate psihica suplimentara, formand narcisismul.
Sustinand afirmatia ca narcisismul se sprijina in functionarea sa pe o investire libidinala a Eului, atunci ce fel de investire intreprinde individul in cazul alegerii obiectale de tip narcisic? In realitatea obiectiva pare ca individul recurge la o investire libidinala obiectala, precum in cazul indragostirii cand se renunta la propria personalitate in favoarea investirii in celalalt. Spun “pare” pentru ca nu putem cunoaste de fapt daca realitatea obiectiva corespunde realitatii subiective a celui indragostit care face alegerea. Nu cunoastem si nu cred ca cineva ar putea sustine o cunoastere clara si definitiva, posibil doar sa ne permitem raspunsuri partiale sau ipoteze referitoare la masura in care un individ a ales un celalalt, alt obiect real printr-o investire obiectala sau propria sa proiectie, fie de obiect intern fantasmat, fie narcisic idealizata.
Pentru a nu ne indeparta de tema lucrarii de fata, sa incercam o sprijinire a eroticului si tandrului pe conceptele prezentate anterior. Pornind cu faza initiala de functionare psihica, fundamentata pe o energie psihica unitara, unitar insemnand, curajos vorbind intr-o teorie a universalitatii, o perceptie confuza unitara bebe ~ mediu de ingrijire ~ ereditate psihica transgenerationala universala, putem vorbi de o functionare psihica arhaica nediferentiata in care eroticul si tandrul convietuiesc intr-o impletire parca unica, la fel de nediferentiata si totusi ca “o existenta dubla: ca scop in sine si ca element […] fara vointa sa” asa cum vorbeste Freud despre anumite considerente biologice ale existentei individului in “Pentru a introduce narcisismul” (S. Freud).
Pare potrivit sa vorbim de o separare a celor doua curente, erotic si tandru, abia odata cu separarea pulsiunor sexuale de cele ale Eului, din care de asemenea reiese aceasta functie dubla a individului de scop in sine si element, mentionata de Freud. Am putea incerca astfel o asociere a eroticului cu pulsiunile sexuale pe de o parte si a tandrului cu pulsiunile Eului, avansand astfel si ipoteza separarii lor intr-o experienta comuna a separarii pulsiunilor si de ce nu a existentei duble a individului.
Prezentarea celor doua tipuri de alegere de obiect, precum si a raporturilor acestora, pe de o parte cu planul normalitatii iar pe de alta cu cel al patologicului, nu presupune neaparat o categorisire rigida a oamenilor in doua categorii. Acest mod de a le prezenta a fost utilizat pentru o claritate conceptuala, in timp ce realitatea arata multiple combinatii ale celor doua modalitati de alegere sau chiar substituiri ale uneia cu cealalta, pe parcursul evolutiei dezvoltarii fiecarui individ.
Conform cercetarilor s-a constatat de asemenea o diferentiere a tipului de alegere de obiect si in functie de gen. Dupa cum spune Freud, exista o preponderenta a tipului anaclisis in randul barbatilor iar a tipului narcisic in randul femeilor. “Iubirea obiectala totala” caracteristica tipului anaclisis este caracterizata de o supraestimare sexuala provenita din narcisismul primar al copilului transferat asupra obiectului sexual. Acelasi fenomen se intampla in timpul indragostirii, asa dupa cum am mai subliniat, determinand o suprainvestire a obiectului sexual printr-o saracire in libido a Eului.
Diferit fata de iubirea de obiect prin supraestimare sexuala se intampla insa in cazul femeilor prin tipul de alegere narcisic, odata cu dezvoltarea organelor sexuale incepand cu perioada pubertatii, datorita retrezirii narcisismului originar. Este vorba de indragostirea de sine insusi si nu de obiectul care hraneste si protejeaza, o iubire de sine si nu de celalalt, o iubire a frumusetii si autosuficientei, ce pare benefica pentru barbat si nu numai, prin nostalgia dorului dupa narcisismul originar de mult uitat, ca o nevoie de reamintire de sine ce se trezeste in noi ori de cate ori avem perceptia deplinatatii, continuumului vietii prin frumusete si iubire, fie ea viata reala sau in diverse forme de sublimare.
Atat in cazul iubirii totale de obiect cat si al celei narcisice, experienta vietii prin forta ei germinativa originara nu scapa prilejul punerii impreuna si separarii totodata, prin erosul creatiei si tandrul ingrijirii parentale.
Impreuna si separat, reamintirea de sine prin intalnirea cu celalalt, ca intr-un dans nesfarsit, cu pasi care se repeta inaintea si inapoia vietii, pe variatiuni de vibratii, pe firul dezvoltarii fiecarei fiinte umane, eroticul si tandrul se sustin si se separa parca dupa o matrice originara a sprijinirii si continuarii vietii.