Corneliu Irimia

 

Ce putem spune despre vis, despre aceasta viata interioara care se manifesta in viata noptii, pe teritoriul constiintei noastre nocturne? De ce avem nevoie sa visam? Ce functie indeplineste visul in spatiul nostru psihic?

Experimentam visul, ne amintim o parte din el, a doua zi, dar nu stim cine l-a produs, nu stim cine a scris scenariul, cine a ales aceste personaje, cum a fost ales decorul, cine a adus la suprafata, fara voia sinelui nostru diurn, emotiile puternice care ne locuiesc? Care este legatura dintre pasiunea, pozitiva sau negativa, resimtita in vis si imaginile de pe ecranul visului ?

Ar trebui sa ne asumam visele ca fiind ale noastre, ca exprimandu-ne propriul sine, un sine–care–viseaza sau sa acceptam ceea ce pare evident pentru ratiune: acest vis ne este complet strain, recunoastem uneori personajele dar totul este absurd, neverosimil? Enorm de multi oameni aleg ultima varianta, elimina visul din viata lor spunandu-si “este doar un vis”, anulandu-i astfel semnificatia enigmatica, neinteresati  de intelegerea mesajului sau.

Cui ii apartine, de fapt, visul? Celui care ofera spatiul intern pentru visat? Celui care il produce? Celui care traieste sentimentele din vis? Sau poate celui care ni-l interzice, dupa ce el a fost fabricat, celui care nu ne permite sa ni-l amintim in intregime, celui care il cenzureaza si astfel, il rechizitioneaza?

Visul pare sa ne permita (sa ne impuna?) o libertate interna mult sporita. Actiunea si personajele sfideaza legile naturii si legile morale pe care sinele nostru diurn a acceptat de mult sa le urmeze. Sentimentele traite devin uneori eroice, apartin unei tragedii, unei drame sau unei epopei pe care in timpul zilei ne ferim sa o traim datorita unei intensitati care este greu de suportat pentru eul cotidian. Cadrul, decorul, spatiul visului ne plaseaza in orice punct de pe Pamant, din univers sau din interiorul corpului, aparent fara vreo opreliste. Vedem in vis ce ne-am dorit, ce nu am indraznit niciodata sa vrem, traim emotii pe care le asteptam de mult sau de care ne-am ferit compulsiv. Ne unim cu experiente, fapte, idei ale altor oameni (obisnuiti sau ideali) la care de obicei asistam doar ca spectatori iar acum le transformam in experiente personale interne.

Visul ne constrange catre solutii la problemele de viata, ne da raspunsuri clare sau incifrate pe care le descurcam imediat sau doar mai tarziu, in urma unui efort sustinut. «Noaptea este un sfetnic bun» si asta prin intermediul a ceea ce o locuieste, a visului care se transforma intr-un sfatuitor plin de o intelepciunea pe care am dori sa o putem accesa permanent, in timpul zilei, fara a fi nevoiti sa o invocam in procesul oniric. Dar de unde vine aceast Sfatuitor intern, de unde stie raspunsurile la intrebarile noastre, cum ni l-am construit, am putea sa ne antrenam sa avem acces la el mai des, mai eficient? Am putea sa ne antrenam sa ii intelegem mai bine limbajul?

In vis, imaginatia isi deschide amplu aripile, nu mai este blocata in rationamentele anti-creative din timpul zilei. Cream in vis lumi, dam nastere unor interactiuni care au consistenta realului. Imaginatia este si un suport al consolarii, ne aduce o alinare fara de care nu am putea astepta linistiti viitorul sau nu am putea indura prezentul. Si asta prin reprezentarea unei lumi mai bune si indepartarea sau repararea realitatilor prezente greu de acceptat. Fuga de real, amanarea realitatilor este uneori o componenta a visului care, daca se cronicizeaza, atrage din partea celorlalti o eticheta de genul: “el/ea este doar un visator / o visatoare”.

Mecanismele de aparare ale eului in fata durerilor zilei (negarea, reprimarea, idealizarea, identificarea cu agresorul, etc) care functioneaza fara sa fim constienti de ele se pot manifesta, in vis, sub forma unor personificari sau utlizand metafore si simboluri.

In vis asistam la curgerea emotiilor si a actiunii, cel mai adesea cu un sentiment ca nu putem interveni sau, mai exact, nici nu ne propunem sa intervenim. Exista intentia de a asista (fascinati sau oripilati) la spectacolul care se desfasoara in fata ochilor nostri. Suntem spectatori care uneori se privesc pe ei insisi, prin dedublare, pentru ca devenim si actori care joaca un rol pe scena visului. Daca in timpul zilei suntem si vrem sa fim actori activi ai vietii noastre, cu intentii pe care vrem sa le ducem la bun sfarsit, in vis aparem ca fiind mai contemplativi, avem un rol, mai degraba, de  observator, functia de fi agentul propriei existentei este mult redusa. Daca devenim activi, in vis, o luam in directii pe care nu ni le propunem, suntem luati prin surprindere de propriile actiuni.

Visul este o derulare de scene care se desfasoara conform unor legi interne care introduc noi dimensiuni in continuumul spatiu – timp aducand impresia de ireal sau de fantasmatic. Exista o inlantuire de emotii, imagini, actiuni, personaje, care par sa traiasca in realitati paralele cu Realul.

Suntem supusi unei similitudini intre emotiile visului pe de o parte si personajele si decorul actiunii pe de alta parte. Acestea din urma par sa serveasca reprezentarii sentimentelor traite in spatiul oniric. Actorii visului sunt alesi, machiati, modificati fizic in functie de mesajul afectiv pe care trebuie sa il exprime. Uneori aceste personaje actioneaza direct asupra noastra sau noi asupra lor, starnind placeri sau aversiuni, alteori nu exista o interactiune evidenta iar noi ramanem in fotoliul de spectator din primul rand; fiind vorba despre propriul nostru vis ne oferim (sau primim?) bilete speciale.

Visul pare sa organizeze fragmente ale suferintelor si placerilor zilei anterioare, transforma vizual evenimentele interne, le leaga de experiente trecute, le da o noua forma si le face mai digerabile din punct de vedere afectiv si mental.

Visul ne apropie de eul nostru autentic, ne arata parti noi, neutilizate de catre eul diurn. Sentimentele de identitate personala se fortifica, eul nostru se imbogateste daca, prin intermediul unei psihoterapii, devenim cunoscatori ai viselor noastre, incercam sa le intelegem mesajul, sa le interpretam semnificatia, avansand, pas cu pas, in explorarea unui spatiu inca strain dar care ne apartine de drept.