Linda David

Sa ne imaginam din nou omul primitiv. Nu exista la animal rusine in actul de imperechere, el se imperecheaza in vazul tuturor. Nu exista la animal vinovatie in actul  agresiv fata de un altul, in scopul implinirii nevoilor de hranire, siguranta teritoriului, inmultire. Omul, odata cu instalarea valorilor si interdictiilor, trebuie sa isi caute noi forme de obtinere a satisfactiei. Spunem despre omul ce are valori ca are dezvoltata o instanta psihica numita Ideal al Eului si in raport cu acesta, simte rusine; spunem despre omul care isi interzice primul impuls, ca si-a dezvoltat instanta psihica numita Supraeu si in raport cu acesta simte vinovatie. Acesta este omul culturalizat si daca procesul de culturalizare nu ar fi insotit si de o insatisfactie – uneori de o insatisfactie importanta- omul ar fi lipsit de motorul sau spre evolutie.

Visul reia efortul de peste zi de a pune in acord dorinta cu cenzura, natura si cultura, dar cu un mult mai mic consum de energie, caci el nu mai trebuie sa tina seama de impedimentele intampinate in confruntarea cu realitatea. Te visezi deja un mare luptator sau impreuna cu persoana iubita, eludand travaliul necesar in realitate. Visul implineste dorinta, o traieste    intr-un prezent si prin obtinerea halucinata intern a satisfactiei este o supapa naturala, ce asigura noapte de noapte, o reechilibrare a excitatiei neuronale ce tinde la descarcare prin satisfacere, excitatie excesiva care altfel ar putea da nastere in starea de trezie la efecte si simptome de ordin patologic. De remarcat aici faptul ca o conditie pentru a se instala somnul recuperator, ciclu ce include si somnul cu vise, este existenta unui mediu suficient de sigur pentru pozitia vulnerabila in care se afla omul adormit. Cand dormi cu frica nascuta din nesiguranta (nesiguranta omului primitiv consta in primejdia atacului la propriu, azi nesiguranta unui loc de munca sau a unei relatii puternic investite poate avea aceleasi efecte), stadiile somnului pot fi intrerupte in permanenta. Visul isi intoarce fata de la exterior, concentrandu-se pe lumea interna, dar implinirea dorintei,  satisfactia ce ar reface homeostazia psihosomatica, ramane sa se confrunte cu instanta psihica interioara, acel cenzor, Supraeul. Visul devine posibil cand indeplineste rigorile acestui cenzor iar dorinta inconstienta nu se arata prea mofturoasa, ea se camufleaza in diverse feluri pentru a-si gasi implinirea chiar si imaginata. Aceste camuflari fac ca dorinta sa fie de nerecunoscut in derularea unei povesti aparent fara noima. Cand codificarea este prea slaba si Supraeul prea vigilent, acesta reactioneaza cu revolta impotriva realizarii dorintei, alarma este data printr-un semnal de angoasa (evenimentele din vis iau o intorsatura periculoasa) ce intrerupe chiar somnul ducand la trezire. Exista insa si vise prea triste despre care cu greu, aparent, am putea considera ca ar fi implinirea unei dorinte. Si, totusi, mergand pe ideea “greseala recunoscuta este pe jumatate iertata”, visul poate crea o poveste dorita pentru o clipa, cum este o agresivitate fata de cei dragi si conform principiului “o persoana nu poate fi judecata de doua ori pentru aceeasi fapta”, visatorul se fereste magic de implinirea pedepsei in realitate. Suferinta din vis este deja pedeapsa executata.

Pe scena visului, dorinta imbraca multe forme, ajutandu-se de multe ori de intamplari si persoane nesemnificative aparute in ziua precedenta. Dar aparitia unui personaj care te mira pentru ca nu i-ai dat vreo importanta in viata reala, la o analiza mai atenta aduce aminte de cu totul altcineva. O miscare, o mimica, un glas, un miros, de multe ori nu ajungi sa iti dai seama ce anume face ca lantul asociativ sa se intersecteze cu urma unei amintiri vechi, ce abia astepta sa-si gaseasca o haina prin care sa se poata exprima. Este vorba de procesul deplasarii unui afect de pe o reprezentare pe alta. Ca intr-un teatru mascat, costumul insa poarta cu sine macar un element ce il reprezinta pe adevaratul personaj. Pentru vis aceasta mascare nu este un efort pentru ca visul se petrece la marginea inconstientului din noi, iar inconstientul este o lume cu alte reguli, unde spatiul si timpul nu conteaza (este motivul pentru care visul se prezinta constiintei cu salturi aberante in timp si spatiu), afirmatia cu negatia nu intra in conflict, o lume fara diferente, in care totul poate fi condensat intr-un nimic. Inconstientul este “locul” de unde rasar ideile ca din neant, “loc” pe care neurostiinta impreuna cu fizica moderna abia incep sa-l intrevada. Cu un secol inaintea tehnicii si descoperirilor actuale, Freud insa intuieste anumite reguli ale inconstientului. Procesul condensarii este o alta regula. Visul poate aduna, intersecta intr-un singur personaj mai multe caractere, o intamplare poate condensa mai multe amintiri in acelasi timp, trasaturi apartinand mai multor persoane se recompun intr-o singura aparitie, creand chiar fiinte fantastice, procesul condensarii bazandu-se pe regula inconstientului de-a echivala reprezentari, stergand diferentele.

Un alt specific al visului este limbajul lui preponderant in imagini, ceea ce putem numi metafore. Prin asocierea libera in spatiul analizei, imaginile isi decripteaza sensul. Dar sa nu ne inchipuim ca aceasta exprimare metaforica implica un efort echivalent cu o creatie in timp de trezie. Din contra, este limbajul firesc al inconstientului manifestat in vis. Si asta deoarece in timpul somnului in mod natural, corpul este imobilizat si motricitatea nu mai este o posibilitate de descarcare. Cum stim, in starea de visare numai ochii se mai misca urmarind actiunea si chiar daca visul este caracterizat printr-o puternica activitate cerebrala, asemanatoare cu cea din starea de veghe, descarcarea nu poate avea loc in fapt, la nivel motric (se excepta fenomenul somnambulismului). In timp ce suntem treji, tendinta este ca informatia ce parvine prin cai vizuale sa fie procesata, ca apoi creierul sa dea comanda de actiune catre extrema motorie. Insa in timpul somnului aceasta cale de actiune, care si descarca excitatia neuronala, este relativ imobilizata. Visul ia atunci drumul invers, de la act la imaginea vizuala care l-a provocat, fluxul merge regresiv catre urma mnezica (amintirea) aparuta la momentul inregistrarii unui eveniment. Exprimarea in imagini face ca un vis sa se asemene unei picturi suprarealiste; ceasul, ca obiect se scurge ca un lichid, metaforizand o stare depresiva. Salvador Dali a facut eforturi pentru a reproduce pe panza limbajul visului, visul nu face insa eforturi pentru a se exprima ca Dali.

Asocierile in urma unui vis pot conduce la mai multe interpretari pe mai multe straturi, un vis cu timpul, poate sa isi releve din ce in ce mai multe semnificatii, pe parcursul unei psihoterapii, un vis poate sa se arate a fi chiar un laitmotiv si decriptarea lui sa fie “calea regala catre inconstient” –ul visatorului.