Monica Geana

Pestii habar nu au ca traiesc in apa pana nu esueaza pe uscat. Asa cum noi, oamenii, nu stiam nimic despre pierdere sau trauma pana in clipa in care, efectiv o traim. Cei mai multi dintre noi suntem insa supusi, in mod frecvent, unui tip de abuz mai putin evident, unui tip de control subtil care este, totusi, o realitate: abuzul verbal mascat in relatiile interumane.

Este un tip de comunicare si de relationare ce poseda raspandirea si virulenta unei maladii si tinde sa devina o normalitate. Putem vorbi mai degraba despre violenta emotionala sau abuz emotional pentru ca, in mod obisnuit, abuzul este si nonverbal. Gesturile cuiva, tonul vocii, expresiile fetei si alte manifestari emotionale sunt elemente nonverbale ce pot fi mai violente si mai dureroase decat vorbele in sine. Tonul face muzica, nu-i asa? Cand un coleg va spune: “Vai, ai fost promovat, felicitari!” intonatia este cheia acestui mesaj. Se aude bucuria sincera sau invidia, dispretul interlocutorului? Acest tip de abuz verbal mascat trece adesea neobservat, atat de catre victima cat si de catre agresor si, in unele situatii, rolurile se pot inversa.

Cercetari recente au demostrat ca doar un mic procent dintre noi suntem abuzivi verbal in mod intentionat, unii folosesc abuzul verbal ca mecanism de aparare in mod partial constient, in timp ce marea majoritate este abuziva verbal ocazional, de obicei inconstient si neintentionat. Se pare ca sentimentele, emotiile din spatele abuzului verbal explicit si intentionat sunt ura si furia agresorului. In vreme ce abuzul verbal subtil este pus in miscare de dorinta de a-l domina si de a-l controla pe celalalt.

Acest tip de abuz nu este evident sau explicit, deci nu vorbim despre injurii, blesteme, insulte, despre tipete si/sau violenta fizica. Ci despre moduri subtile de manipulare si control, despre mesaje nocive transmise celuilalt fara furie evidenta. Iata cateva tipuri de abuz verbal (emotional) mascat:

-minimalizarea dispretuitoare a opiniilor, sentimentelor celuilalt;

-subminarea autoritatii, competentei celuilalt;

-blocarea si redirectionarea cursului unei discutii,

-trivializarea, vulgarizarea unui fapt, a unei idei, a unui sentiment al celuilalt;

-abuzul verbal deghizat in umor.

Un tip de relationare deosebit de complex si nociv, in egala masura, este tentativa unui partener de a distruge increderea celuilalt in propriile capacitati psihice. Articolul psihanalistului Harold Searles, “Efortul de a-l innebuni pe celalalt”, descrie sase modalitati folosite, in mod obisnuit, in incercarea repetata de a submina increderea celuilalt in propriile-i reactii emotionale si in propria-i perceptie a realitatii. Iata o scurta descriere, punctuala a acestora:

1.    a-i atrage atentia celuilalt, in mod repetat, asupra unor trasaturi de personalitate de care acesta este vag constient. Mai mult, aceste caracteristici vin in contradictie cu ceea ce, acesta stie despre sine.

2.    a-l aborda pe celalalt, in mod repetat, in maniere diferite (cu furie si imediat cu umor, explicit sexual si apoi rece, intelectual).

3.    a trece de la un subiect la altul, pastrand aceeasi stare emotionala (o situatie limita, de viata si de moarte si apoi cel mai banal eveniment sunt discutate in aceeasi maniera, cu aceeasi emotie).

4.    a-l provoca, stimula sexual pe celalalt in situatii in care o reactie din partea acestuia, sau cautarea gratificarii, ar insemna un dezastru.

5.    a trece rapid de la o stare emotionala la alta, complet diferita, intr-o discutie pe aceeasi tema.

6.    a-l incita si frustra pe celalalt simultan sau a alterna rapid cele doua tipuri de comportament.

Multe alte tehnici de abuz verbal (emotional) sunt utilizate, in mod inconstient, din dorinta de a-i domina, injosi, pedepsi pe ceilalti. A inocula frica, rusine si alte sentimente dureroase in celalalt este o tactica deosebit de eficienta in acest sens. Ne putem gandi la situatii in care mesajul violent este cat se poate de explicit, poate suna cunoscut: “Eu te-am facut, eu te omor!”. Exista insa mesaje si interactiuni la fel de vatamatoare desi mult mai putin explicite.

Ilustratie:

Doamna “A” ii vorbeste cu dispret fiicei sale, “B”, care i se plange in legatura cu situatia sa financiara precara si zbaterea de a-si gasi un nou job:

“A: Nu esti buna de nimic oricum, la ce iti trebuie alt loc de munca?

B: Ma doare ca ai atat de putina incredere in mine, as vrea sa nu-mi mai spui lucruri de-astea.

A: Prea le iei pe toate in serios, glumeam. N-ai deloc simtul umorului!”

Iata cum, in doua replici, “B” este atacata verbal, insultata, discreditata si ii este subminata perceptia asupra acestui atac. Atat prima, cat si ce-a de-a doua remarca a mamei au scopul, mai mult sau mai putin inconstient, de a inocula rusine in fiica sa.

Aceeasi tactica, alta ilustratie:

“C”, casatorit cu “D”, intretine o legatura extraconjugala. “D” banuieste, descopera semne ale acestei legaturi si isi confrunta sotul. El o minte spunandu-i, rece si calm:

“Esti nebuna, incepi sa iti imaginezi lucruri, nu am nici o relatie.”

Raspunsul lipsit de emotie si dispretuitor al lui “C” provoaca confuzie, rusine si anxietate in “D”. O blocare temporara a functiilor cognitive, un atac eficient asupra mintii dublat de trairi dureroase si confuzie, otrava pentru suflet.

Exista numeroase tipuri de interactiune in relatiile dintre oameni. Unele preponderent calde si hranitoare, altele mai degraba reci sau otravitoare. Se impune aici, o remarca, totusi. Caracterul distructiv, nocivitatea, este data atat de natura relatiei, cat si de durata si intensitatea unui asemenea interactiuni. Copiii si adolescentii, in relatie cu parintii lor, sunt mult mai vulnerabili. Inocenta, calda naivitate a unui copil, sufletul lui curat si deschis sunt la discretia celui pe care acesta il iubeste, parintele sau. Impulsurile sale egoiste, agresive, intrebarile, curiozitatea sa fata de viata sexuala, senzatiile corpului sau, sunt tot atatea instante in care este vulnerabil. Modalitatile in care parintele raspunde tuturor acestor provocari vor da cont de calitatea relatiei parinte-copil si vor pune bazele unor viitoare interactiuni, ale adultului cu lumea sa, interioara si exterioara.

Dar intr-o lume in care comunicarea devine tot mai mult o negociere, iar conversatiile mijloace de a ne arata superioritatea sau de a ne apara de incercarile celorlati de a ne manipula, mai e de mirare ca viata pare o zbatere, o lupta intre a ne mentine independenta si a evita esecul? Intr-o societate in care puterea este idealizata mai conteaza oare mijoacele pe care le utilizam pentru a o detine? Fiecare dintre noi isi va raspunde acestor intrebari.