Andrei Constantinescu 

Capacitatea de mentalizare

O alta zona in care se manifesta criza parentala priveste capacitatea de mentalizare, esecul ei generand conflicte sau simptome nevrotice de tipul fobiilor, obsesiilor, somatizarilor de coloratura isterica, depresiilor varstei maturitatii contemporane crizei adolescentine a fiilor sau fiicelor, de care vorbeam mai devreme etc. Ele pot aparea pentru prima data in aceasta perioada a vietii si pot capata sens in contextul reactivarii problematicii oedipiene infantile concomitent cu reactivarea aceleasi problematici la adolescent.

J. Schaeffer prezinta cazul unei doamne care sufera de lumbago in contextul in care fiica sa adolescenta incepe sa se comporte ca o vampa fata de tatal ei. In identificare isterica, prin simptomul pe care il face, ea interzice cumva, in sinea ei, orice miscare sexualizata a fiicei sale catre tatal ei.

Un alt exemplu: un domn care era intr-o psihoterapie cu un coleg pentru ritualuri obsesionale foarte deranjante, imi solicita o consultatie pentru fiica lui despre care spune ca are doar 16 ani si nu o intereseaza altceva decat baietii. In timpul consultatiei am asistat la o adevarata descatusare pasionala, cei doi, tata si fiica certandu-se cu intensitatea cu care o fac doi adulti. Trairile afective foarte intense il impiedicau pur si simplu pe acest tata sa gandeasca, fiind foarte probabil ca furia si gelozia lui isi gaseau o indiguire in ritualurile obsesionale.

La fel de simptomatice apar unele amenajari in cadrul familiei in care fiecare parinte pare ca e absorbit de o preocupare aparte pentru a compensa parca fragilitatea afectiva. Tatal isi amenajeaza acasa un studio doar al lui unde experimenteaza compozitii de muzica electronica si unde isi petrece majoritatea timpului liber, mama se imbarca intr-o odisee religioasa si nu vede decat rele in toate experientele fiului care face primii pasi in viata adulta si se lupta pentru mai multa autonomie.

Fuga in astfel de preocupari ale parintilor, la fel ca unele situatii in care parintele pare ca e absorbit doar de starea economica a familiei sau in care adolescentul pare ca nu e interesat decat de performantele scolare vorbesc despre o preocupare pentru a atinge un anumit obiectiv. Insa, contrar a ceea ce ne-am astepta, observam ca satisfacerea pe care fiecare si-o anticipeaza nu are loc odata cu realizarea obiectivului. Obiectivul e atins insa lipseste trairea de mare satisfactie. In schimb, se observa prezenta acelor stari depresive despre care vorbeam mai sus, marcate de senzatia de lipsa de sens a vietii.

Trecerea la act

Trecerea la act este una dintre formele comune care exprima criza adolescentina fiind totodata si unul dintre motivele frecvente pentru solicitarile de consultatii. O regasim insa si ca forma de expresie a crizei parentale. Una dintre formele cele mai bine definite de trecere la act in contextul nostru este violenta familiala. Expresiile fizice ale furiei parintelui exasperat au drept rezultat inasprirea luptei dintre adolescent si parinte. Pe de alta parte, mesajul implicit care se  transmite este ca e firesc sa lovesti daca esti furios. Multi parinti care isi pedepsesc fizic copiii au convingerea ca acestia s-au dezvoltat bine datorita batailor administrate drept pedeapsa si nu isi dau seama nici o clipa ca, poate copiii au crescut bine “in ciuda” batailor. Sunt parinti care considera ca si-ar trada proprii parinti daca ar fi mai blanzi si si-ar educa copiii fara pedepse. Daca reusim sa ii privim fara ochi critici, vedem ca parintii care se agata de modele parentale distructive sunt de fapt persoane foarte conflictuale si foarte nesigure de rolul lor parental.

La cealalta extrema, negarea oricarei trairi negative fata de copii poate duce la atitudini extrem de indulgente, hiperprotectie sau incapacitate de a pune limite si de a spune nu. Rezultatul este de regula asemanator cu cel din cazul anterior: resentiment fata de parinte si mai tarziu fata de societate.

Se intampla ca si parintii bine motivati si relativ armoniosi sa aiba dificultati in a-si stapani sentimentele negative normale fata de copii. Iritarea, nerabdarea, invidia, dezamagirea provocate cateodata de copii pot ingheta capacitatea parentala daca nu sunt recunoscute si acceptate ca atare si neutralizate prin caldura sentimentelor pozitive. Altfel, rezultatul poate fi rigiditatea sau severitatea resimtita de copil ca fiind excesiva.

Fara a urma din nou un traseu linear, cauza-efect, legatura dintre problemele conjugale si criza adolescentina este evidenta. La limita, parasirea domiciliului conjugal de catre unul dintre parinti poate fi privita drept o trecere la act.

Copiii invata de foarte devreme cum pot trai un barbat si o femeie impreuna, cum comunica, cum isi negociaza dezacordurile, cum ajung la compromisuri. Modelul va fi interiorizat si va face parte din structura psihica a viitorului adult. In mod firesc, conflictele mari dintre parinti ii vor afecta pe copii. Este important insa ca parintii sa fie capabili sa pastreze o alianta parentala, un fel de a coopera pentru interesul copilului chiar daca discrepantele sunt foarte mari si nu mai pot fi impreuna ca cuplu.

Criza maturitatii, ca orice criza, contine elemente distructive insa nu este lipsita de un potential creativ. Valorizarea acestui potential creativ reprezinta o ocazie importanta pentru a rezolva conflicte interioare mai vechi si pentru a accede la un nivel mai inalt de integrare personala.