Ciprian Pripoae

“Banii te pot duce oriunde doresti, dar nu te vor înlocui ca sofer” Ayn Rand

Intre “banul e ochiul dracului “ si “time is money” se intinde, am putea spune, istoria omenirii. Cu greu poti gasi un cuvant care să poarte atat de multe legaturi. Iar o istorie a relatiilor interumane trebuie cu necesitate sa dea socoteala unei istorii a banilor.

Multi dintre voi stiti ca la inceput nu erau bani. Se vorbea de “barter”,  troc. Banii au aparut datorita nevoii de a contracara perisabilitatea unor produse necesare biologic. Nu este de mirare ca prima transformare a unitatilor de măsura cerealiere a fost argintul si apoi aurul. Perpetuarea bogatiei si implicit a puterii sociale, indiferent de sezon ori de conditii meteo, a devenit astfel posibila. Daca orzul, berea, branza ori bronzul se „stricau” ( probabil de aici si expresia- “n-am stricat nici-un ban”) in zile, saptamani sau ani, argintul sau aurul bijuteriilor, nu. Aurul este neperisabil, nesupus stricaciunii vremii. Asa banii au devenit o valoare in sine. Si de atunci iluzia ca banii ne vor feri de boala, nefericire, moarte.

Dincolo de chestiunile (fiziologice) absolut necesare, fiecare dintre noi simtim nevoia de a fi ceva mai bine. Muncim si pentru asta castigam bani. Pana aici totul e ok. Cum i-am explica totusi copilului nostru ca unii au nevoie de 1000@$& pentru a fi fericiti,  iar altii de 1.000.000 @$& pentru aceeasi traire? Fericirea celor din urmă este mai pretioasă !?

Banii ne oferă siguranta si stabilitate, dar uneori odata atins acel punct de echilibru ne dorim si mai mult. Fie că este o angoasa de definitiv sau frustrarea in fata reusitei unui cunoscut, ne dorim mai departe, mai mare, mai sofisticat. Ca epatam ostentativ sau ne inchidem in lumea noastra secreta cu trenulete scumpe sau dressing-uri sufocate de pantofi, banii codifica distanta de la dorinta la realitate. Cautăm genti, tablete sau masini căci vrem să fim exclusivisti, diferiti, mai speciali. Ne atragem atentia celorlati si cautam stima lor. Suntem invidiati.

Cand banii sunt dati la o parte nu mai ramanem decat noi însine. Si asta poate sa doara. Speram in secret ca prin bani sa nu mai fie nevoie sa ne adaptam noi la ceilalti, ci sa-i fortam pe ceilalti sa ni se adapteze. Este mai simplu, cui nu-i convine este indepartat. Ne impunem valorile, gusturile, preferintele. Asta face ca banii să fie atat de îndragiti. Te scute(s)c (dragut cuvant) de orice efort de a mai fi autentic. A fi trece în planul 2, in spatele a lui a avea. Cu bani nu mai trebuie sa fi parinte, iti pui bona.  Cu bani nu mai e nevoie de cunoastere, iti cumperi o diploma. Cu bani nu mai trebuie sa fi sot, iti iei o amanta. Orice este posibil cu bani. Banii iti dau iluzia ca poti fi orice. Si chiar foarte repede. Ne feresc de contactul cu realitatea si limitele noastre. Ne satisfac nevoia de putere, libertate, admiratie. Investim in bani caci ne e frica sa mai investim in oameni. E mai sigur. Stim exact cat trebuie sa platim pentru a obtine un obiect. Cat trebuie insa sa platim pentru o prietenie ? Chiar Freud a folosit asocierea cu banii investiti la banca atunci cand vorbea de narcisism. Doar ca azi, de multe ori investim doar bani crezand ca asta va tine loc si de emotie, de relatie autentica.

In plina epoca consumerista, 10 secunde in fata televizorului sunt suficiente sa intelegi. Masini, mancare, electronice, pantofi, toate iti vor umple sufletul de fericire. Si cu cat mai scumpe cu atat mai bine. Normal nu ? Ai bani, esti fericit. A avea bani în portofel este la fel cu a avea stomacul plin. Dacă este aşa, nu este nici o indoiala, banii sunt fericirea. Nu ?  Se spune totusi ca poţi cumpara cu bani mancarea, dar nu pofta.

 Si da, banii conteaza. Doar ca, asemeni terapiei, banii sunt utili cat pot deschide porti, noi lumi spre visare si descoperire.

Oare nu mai stim sa visam decat daca avem bani?