Rusinea este probabil una dintre emotiile cele mai dificil de gestionat. Nu intamplator exista expresia: “imi vine sa intru in pamant de rusine”. Se pare ca nici furia, nici teama, nici anxietatea sau alte stari nu te fac sa iti doresti atat de mult sa dispari. Tocmai de aceea, despre rusine se vorbeste greu. Totusi, este bine sa vorbesti despre ea, altfel poate fi o povara care iti otraveste viata.

 

Cum se formeaza rusinea?

Inca de copii, invatam ce este rusinea. In doze mici, aceasta are un rol in insertia noastra sociala, in dezvoltarea moralitatii si a bunului simt. Este un element care ne face sa luam seama la ce cred altii despre noi si sa ne adaptam comportamentul. Problema apare, atunci cand rusinea nu are doar rolul unui mecanism de reglaj, ci devine “toxica”. Anume, cand cineva simte mai tot timpul un fel de rusine, de inadecvare (“nu sunt suficient de bun”) si cand percepe situatii relativ minore ca fiind insuportabile.

 

In jurul varstei de 4 ani, incepe deja sa se contureze diferentierea intre sine si celalalt: “Eu gandesc asa, dar cred ca el gandeste altfel”. Puntea dintre propria persoana si cei din jur este facuta prin intermediul comunicarii, a cuvintelor, a empatiei. Uneori insa, in acest spatiu “dintre”, apare rusinea. Cel care se dispretuieste, crede ca este logic ca si cei din jur sa il dispretuiasca, desi poate acestora nici nu le trece prin cap sa o faca. Propria nesiguranta il face sa atribuie celorlalti o atitudine mai critica decat in realitate. Astfel de persoane se pot simti rusinate, desi nu a existat efectiv un eveniment umilitor real care sa provocace sentimentul. Desigur, o astfel de atitudine “paraziteaza” atat starea de bine, cat si relatiile.

 

Pentru formarea ‘rusinii toxice’, nu este neaparat nevoie de o trauma evidenta. In interactiunile zilnice, este posibil ca un parinte, fara sa-si dea seama, sa faca gesturi si mimici de respingere sau dispret. Ceea ce verbalizeaza, poate exprima o nevoie de distanta afectiva (“iar ma bati la cap cu chestiile astea?”, “tot timpul imi faci probleme!” etc.). Cand astfel de situatii se repeta zilnic, in memoria celui mic ramane o sensibilitate, care se manifesta prin comportamente de umilinta excesiva. Copilul incepe sa fie retras, sa evite infruntarile verbale si contactul vizual direct.

 

In plus, adesea parintii sanctioneaza comportamentele copilului, impun reguli sau interdictii, apeland la rusine: “Nu te mai prosti pe strada, ma faci de rusine!”, “Nu ti-e rusine, sa plangi din atata lucru?” etc. “Iar te-ai murdarit, ce o sa zica lumea?”. Astfel, copilul incepe sa se priveasca in permanenta pe sine prin prisma celorlati, prin intermediul lui “ce o sa creada lumea despre mine?”. Dar lumea este atat de variata, incat intotdeauna se va gasi cineva sa “creada” ceva. Astfel, copilul si ulterior adultul, va avea tot timpul o nesiguranta, o ezitare sau ceva sa isi reproseze.

 

Pe langa familie, societatea are si ea rolul ei in formarea sentimentului de rusine. Dupa cum afirma psihanalistul Boris Cyrulink, “Orice grup uman se organizeaza pentru a trezi rusinea celor care nu fac parte din cultura grupului respectiv. Ritualurile de initiere ingaduie recunoasterea intre ei a celor initiati: cei care stiu sa se prezinte, (…) sa-si armonizeze conversatia cu cea a oamenilor din grupul de apartenenta, sa adopte codul bunelor maniere sau ticurile verbale ale grupului – toate aceste lucruri indica ca apartin aceluiasi grup. Non-initiatii, subiectii care nu apartin grupului, se simt exclusi (…). Ei sunt pusi intr-o situatie in care sentimentul dominant este rusinea”. (Cyrulnik Borins, p. 61)

 

“Prietenii” rusinii

Din pacate, rusinea nu vine niciodata singura. Adesea persoanele care au un puternic sentiment de rusine, simt de asemenea vina, invidie si frica. Ele au sentimentul ca au gresit ceva si ca trebuie sa isi ispaseasca vina. Astfel, se poate intampla adesea sa faca eforturi mari pentru a se autodepasi sau sa isi produca inconstient rau, pentru ca simt ca merita o pedeapsa.

Cine este nesigur si are sentimentul ca nu este suficient de bun, se va compara permanent cu ceilalti, isi va dori ce au ei si se va simti invidios. Va trai in permanenta cu frica de a fi judecat, cu teama ca ceilalti vor vedea cat de imperfect este si ca atunci cand isi vor da seama, il vor respinge.

 

Reactii si aparari inconstiente in fata rusinii

Unul dintre mecanismele prin care facem fata rusinii este transformarea in contrariu, cum ar fi prezentarea unui defect sub forma unei calitati. De exemplu, o persoana saraca ajunge, ca dupa ani de munca sa se imbogateasca si traieste totusi exagerat de cumpatat, uitandu-se la fiecare ban. La inceput se rusina de conditia ei, dar apoi asta s-a transformat in mandrie “desi am bani, traiesc modest si sunt mandru de modestia mea”.

Alteori, intervine clivajul: o disociere existenta a doua atitudini contradictorii, traite pe rand. Astfel o persoana poate fi cand sociabila, bine adaptata, cu o aparenta de succes si cand extrem de rusinata si ranita de cel mai mic lucru, fara ca aceste stari sa fie influentate de un eveniment exterior major.

Un al treilea mecanism de a face fata rusinii este retragerea. Cel care simte rusine, are un dialog intern in care isi spune lucruri precum: “nu valorez nimic”, “nu am curaj”, “orice ma raneste”. Cu o astfel de gandire, individul plin de rusine ajunge sa perceapa exagerat orice situatie, care ii confirma ceea ce crede el de fapt despre propria persoana. Devenind hipersensibil, prefera sa se retraga, pentru a se apara impotriva respingerii si umilirii.

Nu in ultimul rand, poate aparea compulsia, o nevoie puternica si incontrolabila de a face o anume activitate, in mod repetat. Cineva care se simte in permanenta slab, imperfect va cauta sa isi usureze starea de nesuportat. “Solutiile” la care apeleaza pot fi consumul excesiv de alcool sau de alimente, cheltuieli necontrolate, munca exagerat de multa, menita sa il distraga si sa ii dea sentimentul ca produce rezultate etc. Compulsia se formeaza deoarece, in mod evident, aceste “solutii” nu trateaza problema, ci sunt doar o fuga. Adesea ele nu fac decat sa adanceasca sentimentul de inadecvare si sa fie mijloace prin care cineva isi reconfirma neputinta (“iar am baut prea mult, nu ma pot controla!”).

 

 

Ce poti face, cand te simti coplesit de rusine?

Sa fii mai ingaduitori cu tine insuti. Sa constientizezi, ca nimeni nu este perfect, ca important nu este sa te compari cu altii, ci sa iti gasesti propria cale, sa te accepti cu parti bune si cu parti mai putin bune – fara sa te rusinezi de acestea din urma. Cand te simti coplesit, trebuie sa iti amintesti ca greselile, neajunsurile si slabiciunile nu te definesc. De asemenea, ajuta sa te inconjori de persoane care te sprijina, care au compasiune si care te accepta asa cum esti. Cine simte rusine si are o stima de sine scazuta, poate sa ‘proiecteze’ ganduri si sentimente nerealiste asupra celor din jur.

 

“Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti”- Nu il poti iubi si respecta pe celalalt daca nu te iubesti si respecti pe tine insuti. Atat de multe persoane au fost „aduse la realitate” cu mesajul „nu esti suficient de bun(a)”, ceea ce a determinat o stima de sine scazuta si dificultati in ceea ce priveste iubirea si acceptarea de sine. De aceea, trebuie sa privesti cu atentie, in ce mod propriile probleme privind acceptarea de sine se pot proiecta pe cei din jur. Poti sa ii vezi pe ceilalti ca “dificili”, “obraznici”, “indisciplinati”, dar uneori, aceste lucruri sa aiba legatura si cu modul in care te simti fata de tine insuti si cu standardele pe care ti le impui propriei persoane. Altfel spus, te temi de judecata celorlati, pentru ca te astepti sa fii judecat de ei, cu aceeasi asprime cu care te critici pe tine insuti; sau cu aceeasi duritate cu care ai fost sanctionat in trecut. S-ar putea insa sa ai surpriza, sa intalnesti persoane, care sa aiba bunavointa fata de lucruri, pentru care tu insuti te invinovatesti sau de care te rusinezi.

 

Terapia poate avea un rol important, pentru ca se creaza o relatie in cadrul careia inveti treptat sa te arati, asa cum esti. Cadrul in care se desfasoara, faptul ca persoana cu care vorbesti este acolo doar pentru tine, ca ceea ce discuti este confidential, ca nu te judeca, face ca treptat sa capeti incredere si sa nu te mai simti desfiintat, atunci cand te confrunti cu propria rusine.

 

Nu in ultimul rand, umorul (atentie – nu ironia!), poate fi o cale de iesire din situatii rusinoase. Daca ai varsat paharul cu vin rosu pe fata de masa alba si toti se uita la tine, poti sa te inrosesti si sa te uiti in pamant sau poti gasi o glumita, care sa destinda situatia: “ei ia te uita, seamana cu tabloul pe care tocmai l-am vazut la muzeul de arta moderna”.  Nu poti sa schimbi ceva jenant ce s-a intamplat, dar poti alege, ce simti in legatura cu asta.

 

 

Bibliografie: Boris Cyrulnik, Mia bine mor decât să spun!, Ed. Trei, Bucuresti, 2012

 

Psihoterapeut Marana A.L. Papagheoghiu