Mihaela Apostol

 

Intreaba-ma despre adevaratele mele sentimente, despre adevaratele mele credinte, despre adevaratele mele intentii, despre adevaratele mele dorinte. Ti le voi enumera si, chiar daca stiu sigur ca raspunsul va fi unul sincer, simt ca nu este cel real. Nu stiu daca raspunsul meu se va alinia etichetei, normelor sociale, morale, dorintelor supraeului sau este cu adevarat pornit din sinele interior, din cele mai profunde lacasuri, din cele mai pure porniri. Daca ar fi asa, ar fi ideal. Dar cine poate marturisi ca aceleasi principii le-a urmat toata viata si le-a respectat mereu? Cine poate spune ca este cu adevarat si in totalitate o persoana cu valoare etica? Cine poate spune ca a definit la fel iubirea, ieri si astazi?

Cu toate acestea, expresia simtirilor mele este autentica, chiar daca ele sunt determinate nu de sinele meu autentic, ci sunt influentate de aparari, comportamente copiate sau de frici care imi deturneaza adevaratul traseu al trairii. Dinamica interioara provoaca o schimbare in fiecare moment, si chiar si aceasta este autentica.

Mi-as dori in primul rand sa traiesc purtata de valul nesigurantei spre abisuri, spre necunoscut, in nucleul vietii, al esentei indiferent ce ar insemna asta. Acolo, doar acolo, de la acea distanta, poti vedea adevarata insemnatate a trairilor, fenomenelor. De acolo, procesele, interactiunile, sentimentele individuale care sunt traite intens in interior, par atat de mici si neinsemnate, dar cu un impact major asupra intregului univers! Acolo poti gandi obiectiv adevarul. Altfel cum ar putea o particica din tot sa cunoasca intreaga desfasurare si cuprindere a acestuia?

E usor sa intri in plasa certitudinii, a sigurantei. Dar cum as putea eu sa-mi permit sa actionez, macar cu un gand sau o vorba, in directia celuilalt cand eu nu stiu daca propriul meu adevar este de netagaduit? Sau cum ai putea tu? Cand adevarurile noastre difera! Cand nu stiu daca adevarul meu de astazi este acelasi cu cel de maine; cand eu insami nu stiu daca maine ma mai plac, chiar daca astazi simt ca o fac. Ca si cum eu nu sunt eu, ci sunt mai multe bucati, care actioneaza asupra mea, asupra simturilor mele si care-mi schimba perceptia; ca si cum au propria vointa si dinamica, si nu doar eu actionez asupra mea, asupra fiecarei parti care ma compune. Uneori simt ca este vointa mea, dar…independent de dorinta mea. A cui este dorinta? A cui este vointa…vointa partilor si vointa intregului? Sunt eu intregul?

Totul este diferit in fiecare moment. Acum te superi pe celalalt, iar in momentul urmator iti pare rau; acum pleci la drum, in momentul urmator te razgandesti; acum stii sigur, in urmatorul moment te indoiesti.  Aceasta dinamica este buna astazi, maine nu iti mai aduce bucurie. Astazi inseamna acum si nu in minutul urmator. In minutul urmator vointa celor din noi se impune printr-un joc al schimbarii si determina suferinta, doar daca prezenta ei nu este acceptata; daca invatam sa traim alaturi de ea, sa o respectam si sa toleram calatoria impreuna, sa intelegem ca nu ne putem impune ca omnipotenti, vom beneficia de un ajutor real in cresterea noastra spirituala. Este aceasta crestere, oare, largirea spatiului intim? Este ea largirea capacitatii de perceptie a acestuia?

Fiecare parte cu aceeasi vointa si aliniata vointei intregului… Acest lucru se va manifesta in intreg prin renuntarea la defense si frici, prin asteptarea cu bucurie a momentului de maine, primirea cu nerabdare a misterului dezvaluit maine, abordarea cu toleranta si incredere a schimbarii de maine care pot distruge pentru o clipa iluzia echilibrului si a stabilitatii; iar in final devii parte din contopirea vointei alteritatii partilor cu cea a intregului, spre construirea unui nou echilibru, la un alt nivel. Acolo simti cum te-ai aliniat tuturor celor ce exista si, desi ai patruns intr-un spatiu gol, simti ca toate actioneaza asupra ta sa te intregeasca; simti ca impreuna constituiti armonia, armonia nu individuala sau intre parti, ci cea universala, in care te conectezi la tot- o legatura fragila pe care o doresti a fi permanenta. Aceasta legatura ireala intre tot ceea ce exista – care, paradoxal, iti aduce eliberare, siguranta, incredere – este, in acelasi timp, o traire atat de reala! O prelungire a ta in existenta. O lume in care sunetele iti insotesc mintea catre misteriosul spatiu de dincolo de invelis; privirea este mangaiata si patrunsa de minunate conexiuni luminoase ce se unduie armonios in curbe colorate si atemporale, atingerile sunt pline de senzatii stranii, electrizante; trairea iti face respiratia sa gafaie, semn ca materialul nu a mai cunoscut o astfel de stare si ca ii este greu sa o tolereze si integreze. Simti imediat lipsa unui sentiment familiar: durerea. Ea nu are loc acolo. Totul este prea plin de bucurie, armonie, bunavointa, acceptare, iubire, continere. Singurul lucru pe care il simti stabil este binele.

O senzatie diferita imi cuprinde corpul; simt furnicaturi in membre, lacrimi in ochi si aud o melodie in casti, semn ca momentul a trecut…