Psih. Marana A.L. Papagheorghiu

 

Cererea de terapie este, in limbaj putin formal, motivul pentru care o persoana apeleaza la psihoterapeut. De fapt, poate este impropriu spus “cererea”, pentru ca mai curand este vorba de “cereri”, constiente si inconstiente, verbalizate sau neverbalizate. “Vreau sa ma cunosc mai bine”, “sunt stresat(a)”, “sunt coplesit(a) de anxietate”, “vreau sa am o relatie” sau “sunt nefericit(a) in relatie” sunt asteptari pe care le aud adesea exprimate in prima sedinta. Dar, invariabil, in spatele lor, se afla mai mult.

 

Anita este o tanara studenta la medicina veterinara, care se lupta cu kilogramele in plus. Imi spune, ca a venit la mine ca sa o ajut sa aibe mai multa vointa- sa renunte la “rontaieli” şi sa fie mai atenta cu dieta, mai ales in sesiune. La inceput a parut surpinsa, cand i-am zis ca vom avea in vedere aceste obiective, dar ca discutiile nu vor fi doar despre mancare, ci si despre alte aspecte ale vietii ei. Am invitat-o sa vorbeasca liber, despre orice gand ii trece prin minte. In timp, a descoperit ca acest lucru era chiar mai la indemana decat credea. A inceput sa inteleaga ca, de fapt, foamea ei cea mai mare, era de alta natura. Isi dorea sa fie vazuta si iubita. Mama ei, stewardesa, fusese adesea plecata cand era ea mica si, chiar atunci cand era fizic prezenta, pastra o distanta care o facea pe fetita sa se simta intimidata, nesigura. Tatal ei era cand afectuos, cand iritat şi suparat, fara ca acest lucru sa aiba vreo legatura cu ceva ce facea ea. In plus, atentia lui parea ca se indreapta mai ales spre mezinul familiei, cu 5 ani mai mic decat Anita.  Astfel, ea ajuns sa simta nu are niciun impact asupra celor din jur, ca nu o vede nimeni. Inconstient, a inceput sa manance din ce in ce mai mult-poate asa va fi si ea suficient de ‘mare’, asa va fi observata. In acelasi timp, foamea ei de caldura, cererea ei de a primi afectiunea, de care aparent fratele ei se bucura mult mai mult, s-a transpus in foame fizica- mancand putea fi ea in control, putea sa se asigure ca va primi ceea ce isi dorea. A reusit sa observe, ca nu atat presiunea facultatii, cat mai ales perspectiva de a se muta din casa parintilor, o faceau sa caute acum, si mai mult decat inainte, alinarea in mancare. Treptat, pe masura ce ‘a inceput sa se simta mai usoara’ sufleteste, a reusit sa apeleze mai putin la mancare pentru a se linisti. Desigur, este un proces ce dureaza, insa a reusit sa slabeasca cea mai mare parte din kilogramele de care isi propuse sa scape si este in continuare atenta la dieta. A realizat si ea ca de fapt, la un nivel mai profund, cererea ei era sa isi regleze relatia cu parintii, sa accepte ce primeste de la ei, sa nu ceara ceea ce ei nu pot oferi, sa se desprinda de ei si sa locuiasca singura, sa se iubeasca mai mult.

 

Mihnea este un inginer de 40 de ani, casatorit imediat dupa terminarea facultatii. In ultimii ani, relatia cu sotia s-a racit mult. Mai mult, cu peste 8 luni in urma a inceput o relatie extraconjugala cu o femeie cu 12 ani mai tanara, pe care a cunoscut-o in anturajul surorii lui. A venit la terapie, deoarece dorea sa se hotarasca daca sa ramana cu sotia sau sa incerce sa continue cu noua partenera. Mai avusese destule flirturi in trecut, dar niciodata de durata. A avut multe oscilatii, erau sedinte cand parea ca e pe punctul de a divorta, altele in care parea decis sa se desparta de ‘cealalta’. Eu, la randul meu, incercam sa imi dau seama ce imi cere. “Ajuta-ma sa capat curaj sa divortez” sau “ajuta-ma sa imi salvez casnicia”. A fost o surpriza pentru el -dar si pentru pentru mine- cand si-a dat seama ca de fapt cererea era “ajuta-ma sa gasesc modalitatea in care sa continui, cel putin o vreme, cu ambele, fara sa ma mai simt atat de vinovat si blocat”. A fost un moment in terapie, care a deschis calea unor reflexii vis a vis de alegerile facute, de nevoia sa de aventuri, precum si vis a vis de alegerea de a avea tocmai in acel moment al vietii lui, o relatie in paralel.

 

Asadar, de cele mai multe ori, cand o persoana se angajeaza intr-o psihoterapie, exista un cumul de cereri, asezate in straturi ce asteapta a fi descoperite. Uneori, se intampla ca, inca din primele sedinte, terapeutul sa ‘citeasca printre randuri’, sa intuiasca ce asteptari are cu adevarat pacientul. Dincolo de cele reale, dar de suprafata. Cu toate astea, intuitia ajuta doar la formularea unor ipoteze, pana cand, lucrul cu pacientul le valideaza, reveland directia care trebuie urmata in terapie.  Daca exista suficienta deschidere, rabdare, consecventa, si intelegere de ambele parti, cererea profunda, sa face intotdeauna auzita. Si, pana la urma, poate de fapt chiar nu sunt mai multe cereri, ci doar o cerere de terapie: “vreau sa ma simt bine”.

 

Nota: cele doua vignete, desi pot avea unele aspecte similare dinamicii unor terapii reale, reprezinta o fictiune