Marana Papagheorghiu

Presupun ca macar o data in viata ai fost pus intr-o situatie in care nu ai obtinut ce ti-ai dorit, sau in care ai obtinut, dar nu a fost cum te asteptai, sau in care s-a intamplat ceva rau, ce nu poti schimba. Tind sa cred ca au fost chiar mai multe situatii de acest fel, poate unele insignifiante, iar altele adevarate incercari. Ce faci atunci cand lucrurile nu merg cum iti doresti si cand nu iti sta tie in putere sa le schimbi?

Cei care trec de furie, dezamagire, frustrare etc. pot sa urmeze doua cai: sa se resemneze sau sa se impace cu situatia. Poate la prima vedere pare tot una, personal consider insa ca diferenta este semnificativa.

Daca te-ai resemnat, inseamna ca iti dai seama ca ceea ce vrei tu nu este posbil si te-ai hotarat sa nu mai speri. Are o doza de lasitate, este un fel de atitudine de tipul ‘strugurii sunt acrii’. Doar ai ingropat dorinta, furia, frustrarea, dar in adancul tau nimic nu s-a schimbat. Sau ai renuntat la ce iti doreai, dar a ramas un gol suparator. Mi-e greu sa disociez resemnarea de gustul de dezamagire care o insoteste, de sentimentul lipsei de sens si al neputintei.

Impacarea porneste tot de la intelegerea ca o anume situatie nu se poate rezolva cum ai dori tu. Doar ca este insotita de acceptarea, la nivel profund, a faptului ca un anume lucru nu este posibil. Fara resentiment, fara frustare, poate cu tristete la inceput, apoi cu senzatia eliberatoare ca lucrurile asa sunt sau asa le este dat sa fie.

Asadar, uneori nu poti schimba ceva in afara ta, dar poti schimba atitudinea pe care o ai fata de acel lucru. Pare putin, dar este dificil de realizat, iar daca iti reuseste, vei sti ca a meritat efortul. In functie de situatie, de cum alegi sa ‘lucrezi’, poti sa faci acest demers de unul sigur sau avand sprijinul unui consilier / psihoterapeut. Pentru ca exact aceasta este unul din lucrurile la care te poate ajuta o terapie, la schimbarea modului in care te raportezi la situatii dificile din trecut sau la anumite neimpliniri, astfel incat acestea sa nu mai fie resimtite atat de dureros. Folosesc termenul de “terapie” pentru a desemna perioada de participare la sedinte de consiliere sau de psihoterapie. Asta nu inseamna ca cel care apeleaza la  consiliere psihologica sau la psihoterapie trebuie sa sufere de o boala. “Terapie” este termenul uzual, pornind mai curand de la ideea ca efectele presupun o vindecare sufleteasca, o reparatie in raport cu o problema pe care clientul o doreste rezolvata.

Nu exista reteta universala pentru a ajunge la impacare. As incerca sa ma gandesc la cateva elemente pe care le-am observat in mai multe situatii. Un lucru important ar fi, acolo unde este posibil, intelegerea contextului, a motivelor pentru care iti doresti ceva si a motivelor pentru care acel lucru nu este posibil. Sau a cauzelor unui anumit eveniment. Vei intelege mai clar care a fost / este rolul tau, ce este posibil si ce nu, cum / daca poti compensa ceea ce iti lipseste. Un alt pas ar fi acceptarea limitarilor, ale tale sau ale celor din jur. Adesea este nevoie ca acceptarea sa fie insotita de iertare, din nou, a ta sau a celorlati.

As mai adauga o diferenta majora intre resemnare si impacare: cea din urma presupune controlul asupra propriei vieti, implicarea ta directa, asumata in raportul cu exteriorul. Daca resemnarea este pur si simplu un abandon, pentru ca nu ai de ales, asezonat cu o umbra de regret, pe care o porti dupa tine, impacarea inseamna asumarea unei situatii, capatarea unui grad de control asupra propriei vieti (cel putin asupra vietii interioare) si eliberarea de o suferinta inutila.

Asadar, de cele mai multe ori, impacarea nu vine de la sine. Poti sa te ‘resemnezi cu resemnarea’ sau sau sa faci o alegere, aceea de a parcurge drumul necesar pentru a intelege si accepta o situatie si pentru a ajunge la impacare.